Modificări de ultimă oră la magistrala Drumul Taberei

Chiar, Onţanu şi Chiliman mai fac telegondolă între Casa Scînteii şi Pantelimon?

Neaţa, băieţi

E ziua aia a săptămânii când nimeni nu are superputeri.

Arde şi frige! 16 poeţi din toate timpurile încercând să-ţi vândă porumb

porumbplajaOricât s-ar chinui revoluţionari precum Mazăre să impună alte cutume, singurul imn autentic al litoralului românesc e strigătura vânzătorului ambulant de porumb. Din Năvodari până-n Vama Veche, un folclorist cu ambiţie ar putea să bată nisipurile un an, doi, şi să le culeagă pe toate într-un volum. (Mă ofer eu, dacă e dispus vreun mare trust de porumb să-mi sponsorizeze demersul.)

Până atunci, să nu ne mire dacă istoria va scoate la iveală că toţi marii noştri poeţi au ajuns la un moment dat la mare, unde au fost atât de fascinaţi de forţa creatoare a porumbarilor de pe plajă încât şi-au făcut propriile strigături de vândut porumb.

Unii, poate, au încercat chiar să vândă porumb, dar n-au fost înţeleşi, iar porumbul li s-a răcit în găleată.

Următorii 16 sunt primii care mi-au trecut prin minte, dar sunteţi liberi să completaţi lista dacă şi vouă vă place porumbul.

Poem justiţiar

(Ştiţi voi.)

La început procurorii au venit după Năstase
şi eu am tăcut, pentru că nu eram pesedist.

Pe urmă au venit după ăia cu fotbalul
şi eu am tăcut, pentru că nu mă interesează acest sport.

Pe urmă au venit după Voiculescu
şi eu am tăcut, pentru că nu eram spălat pe creier.

Chilian Voiculescu şi Vasile – 10 (Zece)

Ştiu că nu-s primul care o pune pe interneţ, am chiar şi o mie de remuşcări în această privinţă (explicate în articolul anterior), dar cititorii au cerut-o, iar pentru cititori sunt oricând gata să-mi întorc deciziile ca la Ploieşti.

Cântecul despre Voiculescu pe care nu-l veţi auzi niciodată

Fiindcă-mi place să sărbătoresc normalitatea prin cântec, cântând câte ceva ori de câte ori intră un infractor la mititica (Becali, Năstase), am purces să-i fac un imn şi proaspăt claustratului Voiculescu. Nu voiam să adun cu ajutorul acestuia doar 2 viewşi şi un like, aşa că am ales calea ne-ezoterică: urma să fie un cover după singura piesă de la radio în care e vorba despre zece.

(Ştiţi, fiindcă Voiculescu a fost condamnat la zece ani!!! şi fiindcă e amuzant că există un cântec despre numărul ăsta!!! dar şi fiindcă am avut o zi atât de lungă încât simplul gând că aş putea gândi ceva mai complex mi-ar fi topit siguranţele.)

Nu-l veţi auzi însă niciodată.

Alte destine tragice

Nup, diplomatul dislexic n-a plecat singur.

De ce expiră cartelele de metrou? Şi alte consideraţii subterane

N-aş şti unde să încep dacă v-aş povesti despre concediul din care m-am întors, aşa că o să vă povestesc despre relaţia mea cu metroul.

Metroul e probabil singura chestie care împiedică Bucureştiul să facă implozie sub greutatea oamenilor fără speranţă care merg zilnic să-şi muncească în scârbă muncile fastidioase ca să plătească taxe şi impozite ca să poată funcţiona metroul.

Ca un Concorde supersonic cu care nu rişti să te prăbuşeşti decât în sus, metroul e singurul mijloc de transport care poate face legendara cursă Bucureşti-Singapore-Pipera în mai puţin de 48 de ore. Metroul pute discret, doar a igrasie, iar magistrala galbenă merge în cerc. Îhî, într-un faching cerc, frate. Poţi să te urci la Dristor şi să adormi în metrou, precum boschetarzii, şi ajungi înapoi la Dristor.

Poţi să şezi pe scaun de la Dristor la Dristor şi să termini o carte excelentă. Glumesc, nu cred că e cineva care chiar citeşte în metrou, sunt doar gagii care n-au lanţ de Haur cu care să se făloşească, şi atunci flutură cu cărţi ca să atragă atenţia. Şi ajung înapoi la Dristor.

Noapte la bloc

Salut băieţi, m-am întors din concediu! Concediul e acea perioadă de timp petrecută în absenţa vecinilor de scară, după care te întorci şi e toiul nopţii şi se întâmplă chestia asta.

Ponta. Contextul

Sunt profund mâhnit că toate gazetele (şi chiar şi eu, ieri) au trunchiat grosolăneşte povestea cu Ponta dând ochii peste cap.