N-am mai fost de cam multicel rusofoni eh? Şi dacă tot a revenit printre noi un prieten care-i iubeşte în mod deosebit pe acei frumoşi scăldători la copcă, iaca Ундервуд (sau Undervud sau Underwood sau cum vă place), o formaţie înfiinţată în ’95 de către doi medici din Crimeea şi care funcţionează actualmente la Moscova.
À propos de medici, azi avem reclame vechi la laxative şi alte hapuri pe Medicologia.
Mare grijă să nu vă steie inima ca la magicieni, că acu’ scoatem din joben un episod nou cu Mîţa, ca să oprim prin puterea minţii discuţia de mai devreme şi să ne vedem în linişte de treburile noastre profane. Peseu: trofeul “ciufutul săptămânii pe interneţ” merge la Andi. Dacă mă întrebaţi pe mine, io zic că i se trage de la dietă, îmi dau seama după pixeli şi fiindcă am mai văzut simptomele astea la cineva.
Hocus pocus preparatus, orice asemănare cu persoane reale este iluzionism.
Da’ d-ăla bun, nu d-ăla de gog.
Cu siguranţă vă mai aduceţi aminte de cârnaţul de 2 kilograme pe care îl ofeream întru adopţie în luna noiembrie, că i-aţi dat o căruţă de like-uri şi într-un final cea mai curajoasă dintre voi l-a luat acasă. Aseară l-am revăzut: a devenit un dulău tocmai bun de luat la stână sau mai degrabă un fel de coiot tocmai bun de ţinut departe de stână.
Dar mai bine să-l lăsăm pe el să ne pună singur la curent cu situaţia.
Nu m-am uitat la Românii au talent pentru că-i un căcat de emisiune, par definition, aşa; nici nu tre’ să explic de ce, fiindcă sunteţi cititorii mei şi sunteţi deştepţi. Am avut, totuşi, oareşcare contact cu Românii au talent pentru că se derula pe fundal în multe cârciumi în care am ajuns anul ăsta, şi am urmărit acolo f’o două prestaţii simpatice, dar despre care nu s-a mai auzit.
Şi nu-mi vine să cred că voi chiar credeţi că un scamator, pe deasupra unu’ destul de falş, îi mai bun decât Gigel Frone. Atât. Conlocuitorii mei, sunt dezamãgit. Când ai de ales între copilu’ sălbăticit al Amaliei Rodrigues cu Periklis şi un magician mediocru…
(Mirabulosul act de fachirism pe care Gogu l-a prestat în finală, disecat pe Medicologia.)
Care va să zică mâine fac tot posibilul să ajung la expozeul cu Principii de homeopatie în cadrul aşa-ziselor Zile care se pretind ale Educaţiei Medicale, organizate de societatea mediciniştilor. Dacă acest lucru se va întâmpla, se va face o partidă de live blogging simultan, aicişa şi pe Medicologia. Amuzamentul va fi maxim, până mâine la ora 17 puteţi face pariuri în legătură cu cine se va răsuci mai tare în mormânt.
Între timp, Mîţa noastră preferată se confruntă şi ea cu rigorile (pseudo)ştiinţei.
Mai jos se înşiră ce-am primit de la blogărul cândva cunoscut ca Vizitiul, astăzi cunoscut ca am-o-viaţă-deci-nu-mai-scriu-pi-blog. Îl salut cu această ocazie.
Voiam să încep lucrul la lucrarea de licenț… ok, nu, nu voiam asta. Futeam buha pe net. Și cu aceasta zău că nu încep o povestire despre un moment hazliu din viața mea, de care nimănui nu-i pasă, nu trollez la acel subnivel. Dar că tot am pomenit trolajul, vă ofer cu mare dare de inimă o ciucă a bătăii de joc, de penis și de ce vă mai place să bateți de cineva pe interneți.
Când ai o crâşmă ce se cere cultă
crăpelniţa-i din aia de se-ascultă.
Şi-apoi de muşterii tre’ să ţii cont
când faci meniul zilei. Am un pont
cum că maneaua încă nu se gustă
iar io n-am maţe de the Amsterdams…
Că tot fuse vorba de cârnaţi, berea Grolsch e o bere decentă, echilibrată, care alunecă bine. Dacă eşti un prieten şi connaisseur al hameiului, Grolschu’ ţi-e familiar mai ales graţie dopului cu pârghie, cu care-i o mare bucurie să te lupţi. Acesta-i un articol cu tentă publicitară, v-aţi prins. Staţi liniştiţi, e cu bere.
Mie-mi place berea ca aliment cari se mănîncă prin a fi băut. Şi n-o judec după cum îşi construieşte imaginea. Pe româneşte, mă doare-n pix dacă un berar sau altul insinuează că bărbaţii au tendinţa să râgâie şi le place să se uite la diverse sporturi. Şi chiar mă bucur la concursuri cu breloace sub capac şi tricouri de poliester. Da’ pentru cine apreciază un brand mai fiţos, ăsta numit mai sus propune altceva faţă de tradiţionalul scărpinat în fund cu prietenii la un meci palpitant de vâjhaţ în timp ce femeia e până la cot în bulbuci de dero.
Dacă nu demult vorbeam despre şaorma sau grătare sănătoase, astăzi vă voi povesti despre un alt produs alimentar care, folosit cu consecvenţă, alungă vegetarienii din gospodărie.
Cârnaţul, fie el wurst, saucisson, sugiuc, debreţin sau oltenesc, patrician, cabanos sau de Pleşcoi, este cel mai apropiat în formă şi consistenţă de falusul uman (spun amatorii falusului uman), ceea ce îi conferă din start un statut foarte speşăl, de monarh al carmangeriei, de dumne-mezel, pentru cei mai religioşi. Io-i zic cârnaţ, nu cârnat, fiindcă-i mai apropiat de latinescul în care-şi află obârşia etimologică şi gastronomică.
Vom vorbi despre cârnaţ fiindcă am de elucidat un mister.
Când profeţeam eu acum un an şi un pic că păgubosul trend cu tentă fascistă “estem anti-manele căci estem culţi şi români verzi!” e pe ducă (mă rog, e mult spus “profeţeam”, că era deja pe ducă), multă lume mi-a dat în cap.
Joi seara, cu ocazia lansării raportului FreeEx, templul hipsteresc Kulturhaus a răsunat de trilurile zdupnicilor de la Shamanelism iar în mulţimea (iniţial reticentă, of cors) s-au găsit destui amatori să deie din cur în manieră nomadă, dovadă că ziariştii-s oameni descuiaţi.
Am atacat, printre altele: traducere basescu vasile youtube bor la multi ani muzica protest mare dozatorul bar droguri webcomic dj boros sex desen munte tigani bodega romania religie tara motilor istorie alegeri ateism bere amuzant desene animate manele concurs aniversare lol mita cu i din i poetul vasile paste joc italia brasov violenta iisus proiect evolutie film darwin expeditie
