Nu lãsa pe mâine ce poţi face jazz

Bãi, o mai ţine cineva minte pe canadianca aia teribilã care-a venit cu “Nouveaux mondes” în faţã la Ateneu când cu serile francofone din 2006? Da domnule, blonda! Se cheamã Catherine Major şi am redescoperit-o de curând, ba chiar cred cã cântã tot cu banjoistul care mi-a dat atunci o ţigarã. Vivat! E o pianistã vârtoasã şi o prezenţã scenicã de mare graţie.

Episod special: Din credinţele lumii


People will then often say, ‘But surely it’s better to remain an Agnostic just in case?’ This, to me, suggests such a level of silliness and muddle that I usually edge out of the conversation rather than get sucked into it. If it turns out that I’ve been wrong all along, and there is in fact a god, and if it further turned out that this kind of legalistic, cross-your-fingers-behind-your-back, Clintonian hair-splitting impressed him, then I would choose not to worship him anyway. (Douglas Adams)

Mai jos, o micã selecţie din vasta lucrare (neterminatã şi nepublicatã) la care domnii Eliade şi Culianu au meşterit de zor înainte sã meargã la locul cu verdeaţã: Istoria felinã a credinţelor şi ideilor religioase!

Episodul 66: Lui Iisus îi place iarna

Vreau sã-mi fac o mãslinãrie pe un mal mediteranean unde ninge o datã la douãj’ de ani. Când mi se face dor de zãpadã, sã mã duc cu aeroplanul personal în Laponia (sau mãcar oleacã mai spre Câmpulung Moldovenesc), unde-i albã şi neprihãnitã. În mocirlingu’ ãsta urban nu e rost de bãtaie cu bulgãri.

Personal, sunt convins cã iarna teribilã care a bãtut emisfera nordicã e de fapt Murphy arãtându-le curul ãlora care s-au strâns anul trecut la Copenhaga.

Prâslea şi klezmerele de aur

Sunt în aşa hal de incult încât a trebuit sã mã tragã Bezbojnicul de mânecã sã aflu cã în România (la Oradea, mai precis) cineva se mai ocupã sã fabrice klezmer, ba chiar de foarte bunã calitate. Hakeshet Klezmer Band, pe care-i mai şi aştept prin Bucureşti, acum cã ştiu cã existã. Asta-i muzicã de muzicã, bre.

Zbor deasupra unui cuib Tecuci

Nefiind în domeniu, dar stãpânind câteva aspecte cât sã lege o conversaţie, Vasile schimba de curând opinii cu un repãraş (haine largi, ciubote de marcã, tot tacâmu’) care-i povestea cam aşa: coaie, ce hip-hop meseriaş se face în România zilelor noastre! Coaie, pune mâna şi ascultã “Kazi Ploae” şi “Guess Who” şi bla bla!

Pe lângã faptul cã nu sunt extaziat când mi se spune coaie de cãtre cineva cu care nu mã trag de şnur, am constatat cu tristeţe cã acest gen muzical a ajuns searbãd şi neoriginal.

Eu mi-s retro: febleţea mea vine din patria bulionului (Tecuci), a sclipit fix cât se cuvine alãturi de bãieţii din Buzãu (din înţelepciunea youtube, “Toma Caragiu al rapului cu Wu Tangu’ României”) şi a dispãrut total înainte sã alunece în mizerie, vezi RACLA, vezi Paraziţii, lãsând suficient loc de zvonuri şi speculaţii: ce s-o fi întâmplat cu Deceneu? Pauzã muzicalã!

Episodul 65: Un pic de istorie comparatã

Din Evul Mediu târziu pânã în zilele noastre şi ale copiilor copiilor noştri. Peseu: v-am prins la treaba cu fontul.

Ghipso facto

Infirmitatea nu e o scuzã…

Cu rãbdarea Star Treci şi marea

Bãieţii astronomi de la NOAO ne explicã în termeni omeneşti o chestie tare nostimã:

Dacã soarele ar fi un modest cantalup, o bilã cu diametrul de douãzeci de centimetri (şi s-ar ruşina ştiind cã alte stele sunt cât pepenele roşu, cât maşina, cât casa), planeta noastrã ar fi cât un bob de piper şi s-ar afla la 25 metri distanţã. Pluto, mahalaua sistemului solar, ar fi o gãmãlie de ac cu un kilometru mai încolo.

Episodul 64: Fontul cel nou al Mîţei

Pentru cã atâţia cârcotaşi au murmurat împotriva schimbãrii de corp de literã din episodul trecut, am apelat la o echipã serioasã de dizainãri profesionişti care au conceput ceea ce se poate numi fontul perfect. E în armonie cu Secţiunea de aur şi canoanele bizantine, ba chiar conferã un plus de haz oricãrei replici pe care o înveşmânteazã.

Atât cã fontul poate fi vãzut doar de cititorii cu simţul esteticii.

Episodul 63: Chiar episodul şaizeci şi trei

Şi-am stat eu şi m-am gândit: cum sã fac eu Mîţa sã aducã mai mult a bandã desenatã adevãratã? Soluţia numero uno: e vremea ca personajelor sã li se schimbe vocea!