Mic ghid băuturistic: Library

V-am promis mai multe alternative la Curtea berarilor, Şandramaua pescarilor, Iurta mongolilor şi celelalte urbănoşenii nejustificate din buricul târgului. Cum ne-a tâmpit de tot musonul ăsta vietnamez care ţine de câteva săptămâni bune, bănuiesc că nu muriţi după terasele mari şi aerisite. Spelunca despre care vom vorbi acum n-are decât o terasă mititică.

E un veritabil hot-şpot al drojdierimii utopic-balcanice de vreo trei ani de zile.

Se cheamă Library şi-i un mic stabiliment de cartier pe strada Căluşei, numerele 3-5. Adică unde se întretaie calea Moşilor cu Dacia, Eminescu şi Traian, în spatele blocului cu patiseria Ana şi şlapii fiţoşi de la Converse.

Cele ce urmează vor face un mega-pamflet, în nici un caz vreun soi de reclamă, fiindcă promovarea pă internet “ar aduce tot felul de ciudaţi pe-aici”, ca să-l citez pe domnul responsabil de această bodegă.

Localu-i intim şi obscur, decoru-i auster, cu tente de improvizaţie iar atmosfera-i de familie. După două-trei vizite vei fi deja un bun cunoscător al coloraturii locale, în jurul tejghelei muşteriii fideli fiind cam aceiaşi, fiecare în felul lui un Barney din Simpsons. De dragul discreţiei n-am să divulg numele “vedetelor” care frecventează acest stabiliment. Da’ dacă le-aş divulga, i-aţi găsi pe gugăl sau i-aţi cunoaşte din cârciumi de tristă amintire din categoria Jack (pe unde, fie vorba între noi, n-am călcat, că prea îl ridicau puţoii în slăvi!).

Evident, cârciuma atrage tot felul de liceeni “rebeli” din zonă ori bronzaţi dubioşi de Obor, da’ ce să le faci, trăim într-o ţară liberă.

În funcţie de câtă lume se trăscăneşte în seara respectivă, Library poate deveni discotecă de zbânţuială, caz în care se încing hore, se leagă prietenii, se sparg pahare şi se murdăreşte buda (aceasta, fie vorba între noi, nu-i o bijuterie, da’ dacă vrei bideu electronic şi hârtie parfumată pune-ţi tu la tine acasă). Pe timp de noapte, uşa se încuie, nimeni nu mai intră iar tămbălăul are loc ca între prieteni.

Muzica e rock, blues & co., deosebit de plăcută , cu ocazionale scăpări în funcţie de dispoziţia barmanului şi a maselor populare: de la nostalgicele Sarmale reci, trecând prin Rammstein şi alţi compozitori clasici, până la “Puşca şi cureaua lată” când cheful e încă-n toi la trei dimineaţa.

Cât despre preţuri, dânsele au crescut tare mult în ultima vreme (e criză, neicuşorule!) dar au rămas tolerabile pentru un local central, adicătelea dai cinci lei pentru un urs, un stejărel, un Tuborg. Deşi la faţa locului fetele trag la metrul de Pancha (35 lei) iar eu la cinzeaca de Zaraza*** (5 lei) stinsă c-un Cico.

Genul localului: de cartier, cu uşoară tendinţă de bar de roacări.

Pluşi:
- amplasamentul, în spatele blocurilor, departe de balamuc.
- muzica simpatică, inedită sau pur şi simplu potrivită momentului.
- serile şi nopţile când toată lumea cunoaşte pe toată lumea.

Plusminuşi:
- “deschidem când putem, închidem când avem chef”.
- buda: există, îşi face treaba (te pişi în ea), da’ nu-i chiar tronul lui Ludovic al XIV-lea.

Minuşi:
- varietatea restrânsă de beri.
- marele televizor cu plasmă, etern ucigaş de conversaţii.

Şi poate împreună vom reuşi să-i convingem pe oameni să reinstaureze seara de karaoke. Hit me baby, one more time!