Cãile Feraţi-vã de mãgãruş

Bãi, à propos (voi scrie în continuare “apropo” nu fiindcã mi-ar plãcea, ci fiindcã combinaţia de taste care-mi dã accentul de pe A necesitã prea mult contorsionism digital pentru ora patru dimineaţa)…

Apropo de ce? Apropo de faptul cã am fost mai devreme cu CFR-ul la mare – preţ de şase ore, cu chitara-n poalã, ghiozdanu-n cap şi şi cãlare pe geamantanul Mnezãu-ştie-cui.

Cine ‘pchizda mã-sii mai suportã mersul cu trenul? Cândva era grozav, era adorabil şi sublim. Cândva, trenul avea într-însul spaţiu suficient pentru bagaje, nu numai pentru juma’ de cur anorexic şi-o poşetã cu farduri. Cândva, scaunele nu erau fãcute din ciocane de şniţele reciclate.

În acea epocã de nostalgã amintire, nu te admonesta nici un naş morcovit cã-ţi aprindeai un lemeu roşu la geam. Şi te simţeai în armonie cu universul chiar şi fãrã indispensabila întârziere garantatã de minim patruş’cinci de minute per escapadã pânã-n halta Cernica.

Apropo şi de lemeul roşu… La fraţii moldoveni de peste podul cu flori, tabacu-i de cinci ori mai ieftin. Când n-are sã mai fie contrabandã, lumea va fi tristã ca-n 1984. Orwell-1984, nu Olimpiada-de-la-los-Angeles-1984. Vivat contrabanda şi fericirea pe care o aduce, mai multã decât are sã aducã vreodatã cu sine orice mare om de stat, orice Udre, orice Bãseascã şi orice naş “dupe” tren. În noaptea asta vã urãsc, leprelor, în noaptea asta vã suflu fum în faţã, sã faceţi cancer de mâna a doua la ileon, duoden, jejun, cec, colon şi rect! Şi la maţ şi la cur!

Nu, nu m-a supãrat nimeni, voiam doar sã vã arãt cã mai ştiu sã scriu, cã desenele animate cu Felix nu jignesc pe nimeni şi Mîţa e fãcutã în Paint deci neluabilã în serios.