Vietnam, da’ fac rost

Mas-mediile mãnâncã cãcat. Ãsta-i un truism. Da’ voi, cititorii noştri, vã identificaţi cu nişte contra-culturi moarte de mult şi nu veţi recunoaşte în veci cã mas-mediile “libere”, “independente” şi “alternative” mãnâncã mai mult cãcat decât cele corporatiste (aviz: probabil Altermedia mãnâncã cel mai mult cãcat).

De fapt, Utopia Balcanica este singurul organ din presa virtualã care nu mãnâncã cãcat, şi ne-am afilia cu drag unei corporaţii dacã dânsa ne-ar asigura traiul şi banii de buzunar.

În seria “sunteţi extraordinar de dobitoci” vom discuta despre un peşte asiatic (de origine din Vietnam şi Thailanda) carele se cheamã Pangasius. E un soi de somn cu carnea albã, destul de grasã şi suficient de gustoasã care-a atacat cu mult succes hipermarketurile occidentului.

Poate cã unii vor strâmba din nas, cã-i peşte de apã dulce şi are un uşor iz de mâl (ca orice somn), da’ din partea mea, la banii ãştia, ar putea avea şi gust de hamsii supraprãjite în ulei de-a şaptea mânã.

Hop-ţop, crescãtoriile euro-americane s-au trezit cu un concurent de trei ori mai capabil din punct de vedere economic. Bãieţi, e cazul sã punem de-o defãimare. Astfel încât pe la începutul anului trecut, peştele nostru a fost defãimat pe un sait de cãcat. Fiindcã orice sait cu un domeniu care se terminã în “-spirit” este o clicã de creştinoizi-New Age cu ramificaţii în aromoterapie, qi-gong şi paranoia încãlzirii globale. En conclusion, Hiper-Megabulşit.

Argumentele pe care le aduce articolul:

Unu. Peştele vietnamez trãieşte în crescãtorii mizerabile şi e plin de metale grele. Rahat. Crescãtoriile de acolo nu sunt cu nimic mai scârnave ca ale noastre iar metalele grele se adunã cu preponderenţã în rãpitorii mari. Ton, rechin, baracudã, balaur şi alţi oceanici.

Doi. Peştele vietnamez e injectat cu hormoni, sã creascã mare-mare şi sã se ouã. Ca şi somonul de Atlantic. Ca şi puiul de Crevedia. Ca şi ce vrea puţa voastrã. Pardon, “hormoni extraşi din pipi de femeie gravidã”! Este cât se poate de evident cã, dacã insulina a fost prima oarã izolatã dintr-un câine, toţi diabeticii lumii ãsteia se injecteazã cu pancreas de Azorel. Zilnic.

Trei. Peştele vietnamez ni se oferã de cãtre corporaţii hapsâne şi nescrupuloase. Vivat aceastã grozavã formã de darwinism care este capitalismul sãlbatic! Iar acelor corporaţii hapsâne şi nescrupuloase nu le pasã de binele consumatorilor, ba chiar fac tot posibilul sã ne serveascã produse care sã ne facã sã borâm instantaneu, au auzit managerii cã aşa ne conving cel mai bine sã cumpãrãm. Unii chiar marineazã peştele în sirop de ipecac.

Povestea, mai departe:

Evident, clienţii bãgaţi în sperieţi s-au întors în numeroase rânduri cu peştele la Tesco, la Carrefour sau la Walmart. Puşi pe scandal. 1-0 pentru binevoitoarele organe de presã.

Iar în blogosferele de pretutindeni, fiindcã reţeaua oilor şi-a lemingilor îi extinsã tare, tot felul de de-alde Fulgericã şi alţi analfabeţi cu prizã la semeni au preluat articolul, l-au tras şi mai tare de pãr şi l-au servit mai departe cu aceeaşi menţiune cã “Un prieten” a “analizat peştele în laborator”. Mai apoi, pe felurite forumuri zvonul e confirmat de alţi Rasputini care urlã cã-s medici, dar fac trimitere la “bioenergie” şi “terapia prin rugãciune”. Halal. 2-0 pentru mistificatori.

À propos de halal, dacã aparţineţi de neamul lui Israel şi v-aţi lepãdat de prepuţ în copilãria fragedã, nu mãncaţi peştele cu pricina. N-are solzi, ergo nu e cuşer.

Rãmâne de zis doar cã vã invit la un file de pangasius. Pe grãtar, sau prãjit în unt cu nişte leguminoase. Împreunã putem sã corectãm scorul, sã le dãm peste nas cititorilor de Formula As şi sã ajutãm la ridicarea poporului vietnamez!

Chúc giáng sinh vui vẻ! (Crãciun fericit!)