Hrana lui Manole

Hai sã vã zic despre ale gurii. Am vãzut circulând pe plaiurile internetului o modã simpaticã, la care mã voi alinia fiindcã dã prilejul unui articolaş lung, frumuşel, cu poze. Şi fiindcã m-am hotãrât sã mãnânc mai puţin, aşadar trebuie sã dau afarã toţi demonii.

E vorba de zece mâncãruri preferate. Cum toate-mi plac grozav, n-am putut stabili un clasament bazat pe valoare, aşa cã le-am aranjat şi eu dupã cum semãnau una cu alta.

Multe sunt genul ãla de potoale pe care fie le adori, fie le deteşti. Când vine vorba de aşa ceva, eu intru automat în tabãra amatorilor.

Supe, ciorbe, zãmoşenii şi ambiguitãţi.

O ciorbã (sau o supã) de peşte foarte groasã şi bogatã, cu scoici, crevete, sepie şi numeroase alte mişculante ale mãrii, adicã un fel de brodetto adriatic sau, pentru francezii sudişti, o bouillabaisse. In absentia, e bun şi un borş de peşte neaoş, cu apã de Dunãre şi cu hãlci felurite de peştoi şi peştişori într-însul, de la rechin la hamsie, deşi n-are sã fie chiar ca zeama aia delicioasã a italienilor.

Ciorba de miel cu leuştean, mult-mult leuştean, leuşteanul este fantastic. Ciorba trebuie sã conţinã cãpãţâna lãtrãtorului gingaşului mieluşel, pentru cã limba şi “memoria” sunt grozave.

Ciorba de burtã, aceastã minunãţie a bucãtãriei balcanice, zisã işkembe ciorba la turci sau patsas (nu poutsos) la greci, neapãrat cu o troacã de smântânã, una de mujdei şi-un ardei iute. Eu prefer ardeii iuţi muraţi sau copţi oleacã pe grãtar şi omit oţetul, ceea ce mi-ar atrage şuturi în cur.

Aperitive.

Lapţi pané, papa bun! Eventual cu oleacã de mujdei sau hrean. Exact, şmaraciuchealã de peşte, mehlem de peşte, spârcâz de peşte sau ceea ce mãnâncã doar puţini oameni pe lume. Unii pentru cã nu vor sã arunce nimic din captura zilei, alţii pentru cã şi-au dat seamã cã au o consistenţã şi o aromã superbe, asemãnãtoare cu ale creierului de mamifer, ceea ce te pune pe gânduri.

Slãninã afumatã, sãratã bine, cu o ceapã din care sã muşti à la manière du gourmand, adicã ca din mãr. Totul merge mânã-n mânã c-o pâine proaspãt scoasã din cuptor, sare grunjoasã şi o ţuicã de-aia stroangã de zici cã-i napalm.

Tradiţionalul cocteil de cozi de raci (adicã crevete, chiar şi din cutie, cã dracu’ îşi permite raci) într-un cuib de salatã verde sau cu ţelinã, morcov şi mãr.

Feluri mai consistente.

Spaghetti alla carbonara, cu o grãmadã de parmezan, cu un sos smântânos (nu uscãţii, cum le mãnâncã broscarii!), cu ou crud şi cu pancetta. Şi pentru cã mi se îndoaie de autenticitate când ceva e delicios, merg trântite între cãrbunãrese şi nişte şampinioane proaspete, ba chiar o tulpinuţã de broccoli. Pe deasupra, piper negru cât cuprinde.

Souvlaki, cunoscut ca şiş kebab sau frigãruie, din carne de oaie (ca la turci) sau de porc (ca la greci), asezonate bine cu cimbru şi alte ierburi. Se papã alãturi de câteva roşii şi cepe, de obicei cu cartofi prãjiţi, fiindcã rareori întâlneşti o lipie bunã. Dacã întâlneşti aceastã lipie, o consumi cu poftã lângã un tzatziki gros şi untos, din iaurt de caprã, rãcit un pic şi mustind a usturoi. Facultativ, acelaşi ardei iute ca şi la ciorba de burtã, doar e de aceeaşi etnie haleala!

Phaseolus vulgaris con femurus porci fumosus, sau orientala iahnie de fasole cu europeanul ciolan afumat de guiţãtor. Într-un sos gros, aromat cu dafin, cu garniturã de murãturi: castraveţi în saramurã, gogoşari în oţet sau Acreala Sa Imperialã, gogoneaua. Fanteziştii pot introduce în melanj şi-un cârnat, neapãrat afumat şi el. Sau pot consuma toatã compilaţia cu nişte ardei copţi, îmbãiaţi în oţet şi usturoi.

Desertul.

Fiindcã am rãmas într-o singurã poziţie (deşi aş mai fi avut cuvinte de spus despre multe alte ciorbe, antreuri şi feluri principale), mã voi rezuma la un singur preparat dulce, anume un sorbet îngheţat, din lãmâie sau alt neam de fruct proaspãt şi acrişor, fãrã lapte, fiindcã îngheţata lactatã e pentru luzãri şi naşparlii.

Eclectic? Ştiu.

Preluaţi, vã rog. E un soi de leapşã, iar eu am preluat-o la rândul meu.