Episodul 42: Mîţa aflã despre facerea lumii

Rog sã-mi fie iertatã absenţa, mã bucur şi eu de o minunatã şi grozavã pauzã de beri vreme de câteva zile.

Amicul Octav m-a cinstit cu acest portret (mulţumesc, maestre). De asemenea, mi-a adus aminte de unul din preferaţii mei, fir-ar ţãrâna uşoarã sã-i fie.

Încã una şi mã Duke Ellington

Un singur gând pentru astãzi, Vasile frânt fiind de obosealã dupã nenumãrabile permutãri de etajere, canapea şi alte piese de mobilier prin Imperiul care urlã sã fie readus la o stare locuibilã. Fiţi pe fazã, poate cã stã sã vinã o surprizã.

Pân’ atunci, gândul pentru astãzi.

Episodul 40+1: Mîţa şi sf. moaşte ale sf. Dumitru

Fundal istoric:

Liderul PSD Mircea Geoanã a sosit luni dimineaţa la Patriarhie, pentru a se închina la moaştele celor şase sfinţi aduse în Capitalã. Dacã printre sutele de români s-au gãsit şi susţinãtori care i-au urat succes în campanie, alţi cetãţeni au fost nemulţumiţi de faptul cã liderul PSD nu a stat la coadã, ca tot omul.

Another brick in the Oltcit

“Pimfloid”, care va sã zicã. Eternii. Aţi dat de ei pe Utopie ieri (în interpretarea unui lãutar) şi acum trei zile (într-o paralelã cu haiducii lu’ Lennon).

Sã revenim un pic la ipostaza de ieri şi sã vã mai prezint o dovadã cã tot ce se întâmplã pe muntele Olimp al muzicii înalte se întâmplã, transfigurat da’ în esenţã la fel, în celelalte douã locuri sfinte ale mapamondului global, mondial şi de pretutindeni. Acestea fiind…

Clic şi audiţie plãcutã, doamnelor şi domnilor!

Episodul patruzeci: Apel cãtre neo-hipioţi

Mîţa şi Iisus au dreptate.

Premierã: mântuitorul şi-a dat jos ochelarii, hehe!

Stemã pentru acasã

Ţigans of Brixton

Salut, bãieţi. Vã mai aduceţi aminte când am fãcut clasamentul ridicolului video-muzical? Dânsul se gãseşte aici.

Pentru cã, în timp ce eu mã spetesc muncind pentru binele ţãrii, amicul Fritz şade în Germania, bea bere şi freacã Duden-ul, i-am acordat asearã onoarea sã-mi trimitã nişte linkuri tare haioase. Pe care le împart, cu voia lui, cititorilor mei, fideli şi fideluţe deopotrivã.

Clic şi plângeţi.

Episodul 39: Iisus face un banc

Amicul Fritz (alias pupila diletantã) m-a înveselit asearã, dupã o zi grea de muncã, cu urmãtoarele:

Retardaţi ori nu ne daţi?

CTP-ul, prietenul nostru dat jos de pe steagul piraţilor (dixit Vadim!), face o post-scriptã articolului sãu suficient de pertinent intitulat “Bãtaie pe votul românilor reduşi mintal”:

Citesc despre meniul asigurat de Primăria Iaşi pentru cei 10.000 de inşi care se estimează că vor veni şi anul acesta din mileniul 3 la moaştele Sfintei Parascheva: 70.000 de sarmale, 500 de litri de vin, 150 de litri de apă minerală pentru cei ce speră să-şi rezolve necazurile şi nevoile cu ajutorul Sfintei în cauză. Încep să înţeleg strategiile pentru câştigat voturi ale politicienilor români.

(introduceţi joc de cuvinte aici)

“I was an enormous fan of the Beatles. I copied everything they did before I started creating my own stuff. I’d like to have been in the Beatles. They did well.” Dupã care stimabilul David Gilmour a început sã create his own stuff şi istoria s-a scris.

Pink Floyd au fost continuarea fireascã a ceea ce lãsaserã Beatleşii. Aşa cum ultimele piese ale Beatleşilor au un aer floydian, “Apples and Oranges” (de pildã!) poţi sã juri cã-i o piesã Beatles cu niscai adaos de efecte.

Se poate spune cã-i vorba de selecţie naturalã darwinianã: moştenirea geneticã a pãrintelui naşte doi-trei urmaşi mai zdraveni, care va sã zicã urmaşi care supravieţuiesc. Zbang! tocmai au îmbunãtãţit patrimoniul genetic al speciei.

Acest scurt gând a fost doar pretextul unei pauze muzicale. Enjoy.