Advertisements
Utopia Balcanica

Sărăcia şi nevoile şi ham-hamul

Imposibilul s-a întâmplat: la Craiova a avut loc ceva notabil.

Înainte de toate, vă amintesc că sunt un iubitor de animale, dar un iubitor selectiv, pentru că iubirea necondiţionată e ca fanatismul religios, e iraţională, tembelă şi neconstructivă. Pentru că raţiunea şi luciditatea sunt mai presus de mânca-l-ar mama ce dulce e cuţu.

Cruzime fără limite! Holocaust printre patrupede! Cam aşa latră presa cotidiană, adulmecând cu smerenie cururile “majorităţii” iubitoare de căţei comunitari. Care nu e o majoritate de-adevăratelea, ci o mână de animişti în transă care, nereuşind să câştige aprobare şi afecţiune din partea propriei specii, o caută prin alte regnuri.


Adevărata majoritate se alcătuieşte din: oamenii pe care îi frustrează să audă hau-hau noaptea în loc de cri-cri; oamenii care ocolesc juma’ de cartier de frica unei haite flămânde; oamenii care când calcă un căcat pe asfalt văd doar un căcat călcat pe asfalt şi nu un câştig la loz în plic; oamenii care sunt conştienţi de condiţia lor de oameni şi nu de maici Tereza pentru erorile oamenilor dinaintea lor.

Infracţiunea cu pricina: un cetăţean – sau un grup de cetăţeni sau o societate secretă globală având prazul ca simbol masonic – a împânzit Craiova cu cârnaţi otrăviţi. Nu spre a fi consumaţi de nemţi la Oktoberfestul regional, ci spre a stârpi rasa canină.

Nu e nici o diferenţă valorică între şobolanul din beci şi vagabondul din faţa blocului. Ambii mamifere, ambii omnivori, ambii muşcă; câinele e teritorial, şobolanul se împuiază de parcă ar fi mâncat musca spaniolă pe pâine.

Deosebirea între a presăra chiftele cu stricnină prin oraş şi a pune grămăjoare de grăunţe roz la uşa pivniţei e la alt nivel: chifteaua poate să ajungă în botul unui câine cu proprietar sau al unui boschetar imprudent (despre care legea spune că-i chiar om), caz în care eşti bun de plată. Ergo, chifteaua sau cârnatul sunt gesturi iresponsabile şi contrare spiritului civic. Asta într-o societate civilizată.

Pe unde am mai călătorit eu, orice câine prins în plein-air fără buletin se bagă la răcoare, unde stăpânul poate să vină să-l culeagă contra cost şi iubitorii îl pot adopta. Când se-mplineşte săptămâna, hasta la vista baby şi avem făină de oase pentru puii de Crevedia.

Pe plaiurile noastre, însă, ONG-urile sunt maşini de spălat bani, statul adună animalele doar când vine vreun preşedinte în vizită, orăşeanul “cu suflet” n-a învăţat încă diferenţa între oraş şi tarlaua lu’ mă-sa iar hingherii castrează acelaşi câine de cinci ori ca să-şi scoată ciubucul. Deci ceea ce a făcut misteriosul oltean nu poate fi condamnat.

E strigătul de disperare al anonimului când nu mai au loc într-însul frustrarea şi frica. La vremuri disperate, gesturi disperate.

Addenda: studiu de caz

Schimb de idei pe twitter cu o colegă de blogosferă, pe care o stimez şi o respect. Ceva mai puţin acum, dar în continuare considerabil, altfel ştiţi bine că n-am pic de jenă şi aş fi dat nume.

D-ra X: [link către articolul cu cârnaţii otrăviţi], cine a făcut aşa, la fel să păţească! […] criminalul, psihopatul [… alte dovezi de fanatism plus dovezi că nu umblă noaptea pe jos prin cartiere în Bucureşti, Craiova sau orişiunde]

Vasile: domnişoară x, nu pot fi de acord cu tine. Câine comunitar egal şobolan, in my book.

D-ra X [cu un aer dramatic, aşteptându-se pesemne să irumpem în lacrimi]: …şi uite cum dau eu azi “block” unor oameni pe care i-am cunoscut şi mi s-a părut că-mi plac.

Dând la o parte premisa-cheie, anume că probabil nimănui nu i-a păsat vreodată că este sau nu urmărit de către cineva anume pe twitter, duduie, ceea ce faci dumneata (să tai pe cineva din listă doar fiindcă te-a contrazis) nu seamănă cu a împuşca instantaneu şi fără proces un căţel care tocmai te trase cu dinţii dă blug?

Între timp, aceeaşi d-ră X i-a admonestat pe câţiva alţi colegi, cum că “fiecare lucru rău care ţi se va întâmpla de azi înainte e cu dedicaţie din partea mea.”

Halal.

Motto

Când dai cu fâs să stârpeşti gândacii de Colorado e tot cruzime faţă de animale? Ori solanaceele merită mai multă ocrotire decât bătrânelul japonez care a pus pe picioare uzina de rulmenţi din Alexandria? Dacă aţi uitat povestea, acelui nene simpatic maidanezul Bosquito i-a perforat un mare vas de sânge, provocându-i uşoare neplăceri şi moartea. În buricul Bucureştilor.

Vasile, în blogul de cândva

shareuri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Advertisements

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
Alte articole!
Într-o zi, la Roşia Montană...
shareuri