Precipitaţiile care se anunţã

Iubesc pletele şi ploaia şi cãmãşile-nflorate, domnilor.

Puţinã lume ştie cã piesa popularizatã cu mare spor de Moţu’ Pittiş a trecut prin multe guri înainte sã devinã ce ştim noi c-a devenit şi sã iasã pe ciocul pãsãricii Colibri.

Pliantul albumului cu Ciripituri îl menţioneazã pe Dorin Liviu Zaharia ca autor moral, anunţând “Equipe 84”, o formaţie italianã a anilor şaizeci, ca sursã de inspiraţie.

Se ştie cã, în patria lui Albinoni şi-a lui Verdi, în afarã de “Tintarella di luna”, deceniul şapte al secolului 20 nu a adus decât coveruri trase de pãr ale cântecelor anglofone.

Ei bine, D. L. Zaharia a fãcut mai mult decât sã se inspire, ci practic a tradus cap-coadã un astfel de cover tras de pãr, “E’ la pioggia che va” pe numele sãu. Pe care l-a atribuit apoi greşit Equipei opzeşpatru, fiindcã era vorba de fapt de formaţia The Rokes. The Rokes ãştia au fost nişte britanici care au hotãrât cã ei vor sã fie pentru Italia ce-au fost Beatleşii pentru America. Au devenit repede legendari în Cizmã, participând la tragerea de pãr a coverurilor pentru cã probabil habar n-aveau sã compunã muzicã dar trebuiau sã confrunte faptul cã italienii n-au ştiut, nu ştiu şi nu vor şti niciodatã limba englezã.

Numeroase ragazze fãceau il accidente cãlare pe Vespa când le zbura gândul la imitatorii lui Frankie Avalon plus costumaţii jenante & machiaj. Erau, deci, vremuri aşezate şi simple, iar the Rokes au avut o carierã de mare, mare succes.

Şi pentru cã n-aş fi putut bate mai multã tobã ca sã accentuez faptul cã şi pioggia asta era o preluare, e cazul sã intre în scenã Bob Lind, “Remember the Rain”, o mie nouã sute şaizeci şi şase. Sau ’64, din alte surse.

Oferim spre audiţie publicului curios mai multe variante ale minunatei piese.

Pasãrea Colibri, în frunte cu inegalabila coafurã a lui Florian Pittiş.

The Rokes.

“Pooh”, ansamblu muzical de o longevitate îngrijorãtoare.

Caterina Caselli.

Bob Lind, sau de unde vine de fapt ploaia.