La un veac, un Chuck

Din seria “negri care au fãcut cu mânuţele lor bumbãcoase mai multã istorie decât a învãţat Maicãl Gecson în şcoala generalã”: acum optzeci şi trei de ani, pe 18 octombrie, se nãştea Chuck Berry. O datã pe lunã, arhi-norocoşii îl mai pot auzi cântând la crâşma Blueberry Hill din St. Louis, Missouri.

Ca un nemernic talentat şi, de altfel, ca orice vedetã care se respectã, dumnealui a fãcut puşcãrie de trei ori: o datã c-a ameninţat un flãcãu cu pistolul şi i-a furat maşina ca sã-şi ducã ibovnica acasã, o datã cã hâţa-hâţa cu o curviştinã plãtitã (fix în statul unde n-avea voie!) şi a terţa oarã pentru evaziune fiscalã.

Cum a ieşit de la pârnaie, periculosul neplãtitor de taxe a fost invitat de cãtre un Jimmy Carter mai rasist decât îl ştiam, dar cu gusturi mai bune decât alţi prezidenţi, sã cânte la Casa Albã. Traiane, a ieşit Sişu?

În ’90 a mai fost dat în judecatã de nişte cocoane furibunde, acestea imputându-i faptul cã le filma fãcând pipi. Exact, Chuck cel veşnic tânãr montase camere de luat vederi în budele cârciumii al cãrei patron era. Ce impertinenţã!

Dar a avut tot dreptul sã facã nãzbâtiile de mai sus. Cu sau fãrã arme, fufe, impozit şi alte fufe, omul ãsta a fost unul din pãrinţii fondatori ai rock’n’rollului şi, implicit, unchieş bun al coloşilor care-au recunoscut c-au supt din influenţa dânsului: de la Beatles şi Grateful Dead pânã la Aerosmith.

Lennon dixit: If you tried to give rock and roll another name, you might call it Chuck Berry.

Roll over, Beethoven! La mulţi ani, tataie! Johnny B. Goode!