Episodul 38: Family Mîţa

După tiparul “Vasile se bazează pe comicul de situaţie, deci probabil asta e situaţia”, un mic omagiu unui mare om.

La un veac, un Chuck

Din seria “negri care au făcut cu mânuţele lor bumbăcoase mai multă istorie decât a învăţat Maicăl Gecson în şcoala generală”: acum optzeci şi trei de ani, pe 18 octombrie, se năştea Chuck Berry. O dată pe lună, arhi-norocoşii îl mai pot auzi cântând la crâşma Blueberry Hill din St. Louis, Missouri.

Ca un nemernic talentat şi, de altfel, ca orice vedetă care se respectă, dumnealui a făcut puşcărie de trei ori: o dată c-a ameninţat un flăcău cu pistolul şi i-a furat maşina ca să-şi ducă ibovnica acasă, o dată că hâţa-hâţa cu o curviştină plătită (fix în statul unde n-avea voie!) şi a terţa oară pentru evaziune fiscală.

Ep. 37: Mîţa participă la concursul PCNews

Iată şi linkul obligatoriu, ca să fiu băgat în seamă. Eu nu particip la asemenea mînării evidente. Mîţa şi Iisus participă. Ideea e să răspunzi la întrebarea care urmează. Ah, şi să dai numele produsului agricol cu pricina: Asus UL30.

(An)arhiva

Pre puţul gândirii

La mulţi ani, cuvioasă Paraschiva! Fie ca rămăşiţele tale parfumate să împingă la sinucidere omizile din pom, să uşureze examenele studenţilor, să ucidă copiii ateilor şi să vindece de coşuri încă o mie de ani de-acum înainte!

Nici o mânăstire nu e întreagă fără o moască. Dacă nu căpăţâna Botezătorului, măcar proteza cuviosului Xerocopie Zaharisitul sau vreun muc suflat în batistă de sfântul mucenic Gigiil, ocrotitorul păstorilor.

Ce se întâmplă, totuşi, când acelaşi organ al aceluiaşi sfânt apare simultan în douăzeci de lăcaşe de cult? Dilema este cu atât mai gravă când sfântul cu pricina este însuşi Iisus Hristos (alias Iisus Ronaldo Hristoiu din “Mîţa cu î din i”), iar rămăşiţa venerată este chiar pielicica pe care a pierdut-o la circumcizie!

Ceea ce urmează nu e pamflet, nu-i parodie, e crudul adevăr despre ceea ce făceau teologii, monahii şi credincioşii de rând în timp ce oamenii de ştiinţă mergeau pe urmele Satanei.

Episodul 36: Mîţa şi moţiunea de cenzură

Vine, vine!

Ce mult te-am iubit, Tarantino

…te-am dus la chermeză şi meci! Şi la film.

Eu sunt un ins şugubăţ. Adică, între şagă şi “saga”, o aleg mereu pe cea dintâi, şi nu fiindcă-mi plac diacriticele în mod deosebit. Caut umorul în artă şi-n oameni şi unde nu-l găsesc, dau cu flit, fiindcă a te lua în serios e o eroare teribilă. Pe bune, e mai nasoală ca erorile care dădeau ecran albastru în Win ’95.

Având în vedere premisa de mai sus, săptămânile astea am avut două trăiri plăcute.

Una este Inglourious Basterds von Tarantino, peliculă asupra căreia nu voi zăbovi, fiindcă n-a făcut decât să-mi confirme aşteptările. Nefiind cine ştie ce sculă de cinefil, nu mai văzusem din desaga respectivului über-regizor decât un Pulp Fiction în care elementul de comedie neagră umbrea frumos orice eventual moft de film serios.

Episodul trentacinque: Finis Italiae

Mîţa ne învaţă: ţiganii şătrari au, într-adevăr, o teamă teribilă de iepure sau “şoşoi”, pe care îl consideră trimisul diavolului. Bătrânii lor se spurcă şi acum cu “să-ţi iasă şoşoiu-n drum”. Probabil că apariţia unui astfel de şoşoi tulbura caii şi câinii, periclitând bunul mers al convoiului, mâhânca-ţ-aş.

Nu, nu cred că dacă porţi pijamale pufoase cu urechi eşti mai sigur în Rahova.

Precipitaţiile care se anunţă

Iubesc pletele şi ploaia şi cămăşile-nflorate, domnilor.

Puţină lume ştie că piesa popularizată cu mare spor de Moţu’ Pittiş a trecut prin multe guri înainte să devină ce ştim noi c-a devenit şi să iasă pe ciocul păsăricii Colibri.

Pliantul albumului cu Ciripituri îl menţionează pe Dorin Liviu Zaharia ca autor moral, anunţând “Equipe 84”, o formaţie italiană a anilor şaizeci, ca sursă de inspiraţie.

Se ştie că, în patria lui Albinoni şi-a lui Verdi, în afară de “Tintarella di luna”, deceniul şapte al secolului 20 nu a adus decât coveruri trase de păr ale cântecelor anglofone.

Jurnal de bord

Saitul cel vechi a expirat. Săptămânal, sau măcar din când în când, am să alternez frânturile de poezie dintr-însul cu altele noi. Trebuie să mai pun mânuţa pe condei, ce mama mă-sii. Pe-asta aţi auzit-o la cenaclu la Litere cândva.

jurnal de bord e ziua patru sute
ne-au atacat cu spanga şi muscheta
corsarii de la capul guardafui
s-au dus piperul şi boiaua iute
iar ţie draga mea elizabeta
nu-ţi pot aduce diamant că nu-i