De la vlãdicã la op-Kinkã

Nu v-am mai pus de mult nişte muzici frumoase.

Acum vreo trei sãptãmâni (aici) îmi dãdeam cu pãrerea despre cât de lin mi se pare mie cã se continuã Beatles prin Pink Floyd. Nu mã puteţi contrazice, sunt înţelept şi am gusturi ireproşabile.

Ce nu ştie însã tot satul este cã “the fab four” mai au o rudã apropiatã, al doilea bocanc al invaziei britanice şi – probabil – formaţia mea preferatã. E vorba despre the Kinks, teribilul şi prelungul (1963-1996) incest al fraţilor Ray şi Dave Davies. Exact, o dragoste cu nãbãdãi dupã modelul McCartney-Lennon sau Gilmour-Waters.

Kinkşii au fost una din cele mai influente trupe din istoria roacãrelii de calitate, situatã pe nedrept în conul umbros al celorlalţi titanici britanici. Coveruri ale pieselor dumnealor s-au cântat mai târziu de cãtre o sumedenie de voci cu greutate, de la Deep Purple la Iggy Pop, Van Halen, Robbie Williams sau Florian Pittiş.

Luaţi o pauzã şi degustaţi.

Sunny Afternoon, 1966

Picture Book, 1968, The Kinks are the Village Green Preservation Society (un fel de Sgt. Pepper’s al lor)

Village Green, 1968, idem

Alcohol, 1971, Muswell Hillbillies