Heil sã dãm mânã cu mânã

Corespondenţã-surprizã de la amicul Fritz alias Pupila diletantã, carele vieţuieşte pânã în decembrie la Tübingen în ipostaza ingratã de cercetaş cercetãtor în aria filologiei.

Însumând la un loc pre toate elementele vieţii cotidiene, e mai frumos la nemţi decât la noi acasã? Vreau un rãspuns fãrã bulşit, sã ţii cont de înţelepciunea domnului Ţuţea care-a zis cã ţãranul român e omul absolut, paradigma civilizaţiei.

Înainte de toate vreau sã clarific faptul cã voi aborda totul prin prisma propriei mele experienţe, subiectivã şi neatacabilã. Voi generaliza, iar orice pãrere diferitã (poate) va fi luatã în seamã ca o completare (n-ai vânã bre Fritz, trebuie sã-i ignori pe scârbavnicii ãia!).

Dacã aţi închiriat sau cumpãrat acest interviu, vã rugãm apelaţi la 0800 -- 877 77 80.

Trecînd la subiect… dacã Balcanii sunt ceea ce susţine Ţuţea (nota redacţiei: sfincterul curului Europei), atunci eu aparent mã aflu lîngã ţîţele Europei. Este minunat pentru cã tot ce ştim negativ despre ei nu existã. Cel mai mit dintre mituri este aşa-zisa rigiditate nemţeascã (fãrã conotaţii auto, sexuale sau autosexuale).

Neamţul ştie sã facã mai multe excepţii de la regulã decît românul (say what?) şi îi merge societatea aşa de bine pentru cã le face unde trebuie şi unde – evident – este posibil.

Exemplu: dacã am completat formularul la evidenţa populaţiei şi am greşit o rubricã, tai şi scriu iar fãrã sã mã calce în picioare crimhilda de dincolo de tejghea, care înţelege cã informaţia de pe acel formular este inteligibilã şi folosibilã chiar dacã existã o corecturã. La bibliotecã, la fel: nu îmi taie capul zigfrid de dupã tejghea dacã aduc cartea cu o zi mai tîrziu, ba chiar mã scuteşte de un euroi jumate.

Deşi am auzit oameni plîngîndu-se de birocraţia nemţeascã, ei sunt nemţi, iar ei nu au trãit-o pe a’ româneascã. Mai mult de atît, birocraţia aia nemţeascã, chiar şi în cazurile cele mai dîrze, are un atu… are o logicã. Totul se justificã într-o oarecare mãsurã. Apoi… şi aici se trece pe roşu ca pieton dar nu prin faţa autobuzului sau printre maşini, ci cînd e strada liberã. Oricum, ai prins ideea.

Ca ultim argument: lumea e foarte prietenoasã, poţi sã subliniezi foarte (poftim: foarte), uneori ţi se pare chiar exagerat de prietenoasã. Nu ştiu dacã noi românii avem dreptul de a-i acuza de ipocrizie, dar pînã şi cei sictiriţi de o zi grea de muncã se screm sã schiţeze un zîmbet şi se abţin de la a zbiera la tine.

Mai am o precizare privind obiectivitatea mea: eu vorbesc din prisma celui care locuieşte într-un oraş mic şi universitar, plin de viaţã da’ mic şi universitar. Adicã peste o treime sunt studenţi, iar majoritatea restului are sau a avut cîndva de-a face cu universitatea. Deci nivelul este oarecum (mult) peste medie. Nu-i judec pe Hassan & Ali din Stuttgart sau Hamburg, nici pe Pischtenbudler Heinzfickschmeichler din Schwanzwaldhodenseeberg, pentru simplul fapt cã nu cunosc genul.

Ca sã pun capac primului rãspuns – imagineazã-ţi Focşanii oraş universitar.

Hai sã despicãm firul în patru şi sã lãmurim pe rând fiecare specificitate a vieţii germanice. Cum aratã femeile lor faţã de ale noastre? De asemenea, ai întâlnit pãstoriţe de capre cu codiţe şi lederhosen?

Femeile aratã cam ca fotbalistul ãla… Schweinsteiger. Pãstoriţe de genul ãla vei întîlni cel mai probabil doar la Oktoberfest, care este un fel de Vamã a lor (n.r.: de caca). Voma Veche este deci echivalentul Kotztoberfestului (dimensiunea corturilor diferã, ha). Oricum, mi-e greu sã apreciez pentru cã oraşul ãsta e plin de strãini.

Dar bãrbaţii lor? N-am întrebat eu… a întrebat un prieten, serios. Au “cocalari”, gospodari, clabãri de Bamboo?

Au cocalari, au gospodari, au clabãri de bambu. Diferenţa e cã gospodarul chiar ştie treabã (acolo se aplicã mitul nemţesc), deşi dupã zece beri este egalul lui nea Miticã cel care rezolvã tot cu un colac de sîrmã, vaselinã şi bandã adezivã. Gospodarul neamţ poate e prost, naiv, tîmp, dar îşi ştie meseria.

Clabãrii (bag în aceeaşi oalã şi hipsterii; economie de spaţiu) sunt din plin, ascultã mult „Elektrobalkan“ sau ceva de genul, muzicã de-aia electronicã în care se mai aude pe fundal cum cîntã vreo fufã pe româneşte, dar e cool cã e o limbã exoticã şi nu ştim ce vrea sã zicã dar sunã balkan frate.

Cocalarii au de obicei un aspect… turcesc (ciudat, nu?), şi nu sunt aşa numeroşi ca la noi. Turcimea însã, apropo de paralela asta, nu se poate compara cu rromimea. Argumente: Fatih Akin (pe care îl ştii deja), Feridun Zaimoğlu şi alte exemple poate nu atît de faimoase aici.

Scurt interludiu muzical pentru cititorul dornic de divertisment: un şlagãr al anilor optzeci care dovedeşte elocvent mândria şi sobrietatea bravului popor teuton, eliberându-ne în acelaşi timp de stereotipuri.

Revenind… Cum e o chermezã de nemţi în comparaţie cu un bairam balcanic? Sau Hans cel roşcovan, mustãcios şi transpirat, care şi-a pus furtun la puţã ca sã nu se mai scoale de la masa cu bere e doar o imagine vândutã turiştilor?

O chermezã la nemţi nu diferã cu mult, ştiut fiind faptul cã alcoolul are comunista tendinţã de a ne face pe toţi egali. Apoi chermezele sunt un mediu al infuziei culturale, iar Germania e plinã de studenţi strãini, deci nu existã un şablon, totul este un cocteil spontan.

Aş putea adãuga totuşi cã sunt mai ingenioşi, pentru cã sunt în stare sã organizeze chefuri monstru în propriile cãmine, sã fie loc pentru (aproape) oricine de orice fel, sã existe o tematicã, sã poţi sã asculţi mai sus menţionata muzicã electronicã şi sã bei cocteil într-o parte sau sã stai afarã la un foc de tabãrã bînd o bere şi ascultînd cum cîntã cîte un boem Element of Crime (cãutaţi-i pe wiki, sunt marfã) la chitarã. Asta fiind un exemplu al chermezei oamenilor “mai de stînga”, cicã (aoleu bre, te fãcuşi de stânga?). Conservatorii probabil stau şi beau gin Humpingtonfordshire in frãţiile lor. Nu ştiu.

Îmi pare rãu sã spulber imaginea lui Hans. Dar la urma urmei… e şi el plauzibil, în corturile Oktoberfestului.

Chiar, la ei existã bere?

Bã, nu ştiu, aş tinde sã spun nu, fiind obişnuit cu Ursusul şi Bergenul de acasã. Dacã alea sunt beri, atunci este clar cã nemţii nu au aşa ceva.

Dacã ar fi sã-mi resetez standardele, atunci da, existã beri şi încã ce beri. Aruncã pungi cu conţinut lichid suspect de la balcon peste orice bere româneascã şi calitativ şi ca preţ. Din pãcate e vorba doar de berea de la magazine, pentru cã în cîrciumi e cu mult mai scumpã (raportul cîrciumã-magazin e în medie ~0,70-2,50).

Personal, m-am îndrãgostit de berile locale şi hiperlocale, adicã local în sensul de Rothaus (bere din Pãdurea Neagrã) sau gama Schwaben Bräu, şi hiperlocal în sensul de Fischer’s/Neckarmüller (bere fãcutã în satul de lîngã). Dar nu sunt de neglijat nici beri ca Fürstenberg sau Alpirsbacher. În orice caz, şi cea mai ieftinã bere e bunã. Nu am dat de nici o pişoarcã pînã acum (excepţie discutabilã Oettinger!), şi asta spune tot.

Dar seminţe?

Numai în scopuri agricole şi culinare. Nu pentru recreaţie sau cu vreun rol estetic.

Da’ turci, mâhânca-ţ-aş? (Io, Gigi Becali, am vãzut nişte filme ale unui neamţ get-beget, Fatih Akin, care io cred cã-i bulangiu şi homosexual, cã arãta numai turci şi alte feluri de unguri acolo unde io ştiu cã ar trebui sã fie arieni cu ochii bleu) Pentru efect umoros, citeşte “bleu” în loc de “blö”.

Turcii sunt o minoritate decentã, care, dupã cum am spus mai sus, şi-a format o elitã, iar asta spune tot despre integrarea lor în societatea germanã. Sigur, încã mai existã probleme serioase în şcoli etc. dar nu ai cu ce sã-i acuzi pe nemţi atîta timp cît încearcã (cu excepţia unui anume politician imbecil)…

Dar OTV? Dacã da, cum îl cheamã pe Dan Diaconescu al lor? Dar pe Elodia? Altfel, ce e interesant la televiziunea lor?

În general nu mã uit la TV. Dar ultima datã cînd m-am uitat mai mult de 1 min, în bucãtãrie, la televizor era aniversarea a 20 de ani de la cãderea zidului şi a trebuit sã vãd un cadru cu Bãselu hãhãindu-i bancuri lui Merkel în tribune. De atunci nu m-am mai uitat deloc.

Am înţeles cã în Germania s-a bãgat de mult curent electric. Mãreaţã realizare, dar infrastructura lor are şanse sã ajungã la nivelul celei din România? Se poate circula cu maşina între oraşe? Dar cu trenul? Nemţii au maşini bengoase ca bulibaşa de la Chitila?

Am fãcut cu maşina aproximativ 200 km pe drum comunal, pe şnelştrase, pe autoban, prin oraşe pînã m-a flashuit unul din spate cã am intrat prea încet pe drumul cu prioritate, şi de atunci m-am convins ce şulfe necivilizate de şoferi sunt nemţii ãştia, sau ce-o fi fost. Asta calcã bã, nu fute!

Cu trenul e mişto, e rapid, legãturile sunt bune (deşi tîmpeşti cînd ai de schimbat 5 trenuri cu interval ori de 1 minut ori de peste 30), problema e cã sunt auiwrhgsdbgasdbft de scumpe şi cã meritã ori sã ai maşina ta cu consum de 5-7 l ori sã intri pe www.mitfahrgelegenheit.de adicã varianta de succes şi încredere a lui www.iamanene.ro şi sã autostopezi organizat la preţ de CFR.

Nemţii n-au maşini aşa de bengoase ca bulibaşa, ei trimit BMW X6, Audi S3 sau Cayenne numai în România, acasã ei trag liniuţe pe autoban numai cu Opel Rekord sau ãia cei mai jmekeri cu Merţan A-Klasse. Blanã frate.

Lãsând hazul la o parte: sã zicem cã populaţia României mã voteazã cu spor şi obţin un mandat de prim-vice-dumnezeu. Cu ce sã încep ca sã fac ţara asta nãcãjîtã sã semene mai mult cu o ţarã adevãratã ca a nemţilor?

Aş începe cu douã rãzboaie mondiale pierdute.

În încheiere, te invit sã transmiţi cititorilor ce vrei tu, da’ sã fie în nemţeşte ca sã nu ne hlizim decât eu şi încã vreo doi.

Legg me am Arsch! Schwäbischer Gruß.