Mic ghid băuturistic: La Scînteia

Ne-am cuminţit? Păi să ştiţi că se face vremea să redeschid rubrica de stomatologie (a se citi “tras la măsea”).

Berea chinezească Tsingtao se laudă că-i “winner of major American beer competitions” şi e chiar potabilă, mai ales gândindu-ne că provine dintr-o ţară fără tradiţie în berărit.

La fel de prinsă între lumina de la răsărit şi tenebrele goale de orice dumnezeu ale consumerismului este şi bodega unde se bea această bere, bodegă pe care am neglijat-o, deşi este, la un loc cu Varza şi Librăria, o redută a trăscănelii din triunghiul Foişor-Moşilor-Iancului.

E vorba de “La Scînteia”, pe Dimitrov (actual Ferdinand) nr. 73, unde am purces la un whist şi-o stacană de jin schiărt post-Moş Gerilă. Scînteia este un local tip kitsch-nostalgic, gen teribil de gustat în restul estului Europei dar extrem de rar pe meleagurile noastre.

Spaţiul Scînteii e generos, da’ mergeţi devreme să prindeţi masă. Nivelul unu e o alegorie roş-aurie cu Stalin, Ana Pauker, Dej şi alţi prieteni ai culturii; mansarda dizidentă e ceva mai sobră; n-am cunoscut niciodată subsolul fiindcă-i pentru nefumători. La nevoie, plictisiţii pot culege de pe rafturi Socialismul ştiinţific şi alte mostre de literatură religioasă a epocii. Pe timp de vară, terasa e comodă şi ferită de balamucul bulevardului.

Spre deosebire de celelalte bombe în care pierdem vremea, unde e plin de liceeni şi/sau de moşi, Scânteia are un aer ceva mai serios şi se frecventează de către oameni în toată firea. Muzica e din toate ogrăzile rockului, de la blândeţuri evergreen à la Beatles până la metale supărate. Oricum, volumul ei se pretează conversaţiei, nu zbânţuielii. N-ar strica o “Internaţională” la ore fixe, de dragul personagiilor de pe pereţi.

Stejarul e trei lei jumate. Nici celelalte băuturi nu sar peste preţul zonei, dar trei lei jumate pentru o bere e lăudabil. În afară de Tsingtao şi, din câte îmi amintesc vag, vodcă rusească Standard, lista de băuturi nu rezonează prea mult cu ce-ar fi comandat minerul Stahanov.

Mâncarea e haraşo (ptiu, voiam să zic că-i OK), nu sclipeşte cu nimic dar îşi găseşte cu succes calea spre maţ. Am atacat de multe ori Parizerul pe ziar la cinci lei jumate sau crănţănelele vietnameze din crevete, care totuşi nu seamănă cu alea din copilărie. Dacă vrei să te saturi, investeşte PIB-ul pe un cincinal întreg (23 lei) într-un platou „Casa Poporului“, care în orice meniu de nuntă s-ar chema mix-gril şi e bun.

După ce trei etaje de hămesiţi mănâncă Casa Poporului, constaţi repede că buda din incintă e cam neîncăpătoare. Două veceuri şi o pişătoare? Zău?! Dar e curat, nu pute şi simţi foarte vag aerul budei kubrickiene din „The Shining“, poate de la tonurile de roşu şi chiuvetele futuriste.

Dată fiind atmosfera calmă a Scînteii de zi, internetul wireless e binevenit. De fapt, mereu dai de câte-un tovarăş colhoznic care-şi socoteşte pe laptop recolta de sfeclă sau de câte-un tânăr revoluţionar care-şi asmute în Heroes 3 hoarda de peasants pe cetatea burghejilor şi-a ciocoilor.

Recomand Scînteia amatorilor de bere, de discutat politică în jurul berii şi de întoarceri într-un trecut alternativ unde exista carne.

Aviz: “Foaia de ziar” de sub parizer merită citită!

Genul localului: bistro, fix ăsta-i termenul

Pluşi:
- clientela: lipseşte grupul „am 12 ani şi beau bere pentru că Green Day e punk“
- muzica nu deranjează.
- cartofii prăjiţi sunt condimentaţi fix cum trebuie.
- decorul e hazliu.

Plusminuşi:
- dacă vii în mod spontan, rişti să nu găseşti loc.
- haleala merge, dar s-a întâmplat ca pâinea să fie uscată, calitatea parizerului nu e constantă nici dânsa, cârnaţii de Pleşcoi nu prea sunt de Pleşcoi.

Minuşi:
- prea multe scări de urcat şi coborât, tovarăşi!
- buda mică.
- băuturile de import sunt puţine şi banale.