Un popas mic pentru om

Cronicarii nu vor şti niciodată de ce începutul lui februarie a fost aşa sec pe Utopia Balcanica. Poate că Vasile e încă infirm şi-i este silă să scrie cu un singur membru; poate că a avut examene de dat, poate că a avut mult de muncă. Poate toate trei la un loc.

Un lucru va rămâne însă în buco-analele istoriei: astăzi, zece, se împlineşte o lună de Cultitudini. Ieri am înfăptuit chiar o ultimă – şi definitivă – schimbare de dizain. Evident, piaza rea nu ne dă pace nici acolo. Promovarea a bătut spre zero, vajnica redacţie n-a fost binecuvântată cu timp liber.

Prin urmare nu mă pot lăuda cu cei treij’ de vizitatori unici pe zi, nu mă pot lăuda cu cele cinşpe articole (-aşe, -uţe), nu mă pot lăuda cu locul pulişpe în zelist, de fapt nu mă pot lăuda cu nimic că râdeţi de mine, de Fritz şi de ceilalţi doi-trei ameţiţi.

Cum bine zicea însă un rusnac în clipşorul de la coada acestui articolaş, dacă n-ai casă n-are ce să-ţi ia foc şi dacă n-ai câine ştii că nu ţi-l otrăveşte vecinul. Morala: de-aici încolo se poate doar mai bine. Pentru început poţi şi tu, cititorule, să iei un timbru cu Cultitudinile să ţi-l lipeşti pe blog.

Peseu: m-am angajat şi faţă de Doro, am să-i nasc o identitate vizuală pentru un proiect foarte mişto. Veţi auzi, deci, din ce în ce mai mult despre miraculoasa aventură a bravului bărbos polivalent.

Pepeseu: textele (al meu şi al lui Fritz) au fost premiate la concursul Trilemei, da’ nu avem ce face cu premiul (hosting şi nume de domeniu), astfel încât îl refuzăm cu eleganţă şi cu toate mulţumirile de rigoare. La cât mai multe astfel de iniţiative! Nu, nu donăm nimănui premiul fiindcă este sudoarea frunţilor noastre şi suntem dintre oamenii ăia meschini pentru care filantropi(c)a e doar un film.