Ciolan nou fericit

Azi dimineaţã mi-am tãiat Rolexu’ şi sunt tare entuziast sã vã povestesc câte ceva despre ce am descoperit eu din postura de invalid. À propos, voi lipsi o vreme, cãci îmi rãsplãtesc însãnãtoşirea cu o partidã sãnãtoasã de operã, muzee şi fotoreporteraj într-o capitalã europeanã despre care vã povestesc când mã întorc. Mîţa cu î din i va lua şi ea un scurt rãgaz.

Ce-am învãţat luna asta?

Unu. Oamenii sunt empatici. Se emoţioneazã instant, cu mai multã sau mai puţinã sinceritate, când vãd un neajutorat infirm. “Ia uite ce bun sunt eu la suflet!” are întâietate asupra deducţiei logice, cã Vasile are mâna în ghips pentru cã e prost, pentru cã nu a ştiut sã fie vigilent etc. Aşa se alege Vasile cu uşi deschise, cu bere gratis, cu bagaje cãrate, ba chiar scapã fãrã sã dea bacşiş, cã e amãrât mânca-l-ar mama.

De câte ori mi se va face dor de politeţe, am sã-mi rup un membru, altfel vãd cã nu se poate.

Doi. Oamenii nu sunt empatici. Absolut nimeni nu s-a gândit cã absolut toatã lumea mi-a pus întrebãrile “Vaaaai, ce ai pãţit?” şi “Da’ cum ţi-ai rupt mâna”, care mã iritã groaznic şi la care mi s-a urât sã rãspund de treizeci de ori pe zi “Mi-am rupt mâna” şi “Am cãzut, în pula calului! Oau!” sau “Îmi creşte un organ sexual feminin” şi “M-am luptat cu ursul în Haiti/Tahiti”. Captain Obvious!!!

Trei. Abilitatea omului de a avea grijã sã nu putã e un dar la fel de preţios ca înţelepciunea şi alte daruri preţioase. Atunci când e de douã ori mai greu sã îţi speli pleata sau sã îţi aranjezi barba, te gândeşti cu nostalgie la lunile de varã, când hipioţeşti cu sãptãmânile (ca hipioţii, adicã neigienic) şi nu puţi decât a apã de mare. Iarna nu merge: poartã omu’ haine, merge omu’ la conferinţe… Şi dã-i şi inventeazã metode acrobatice. Bine cã nu-s dintre metrosexualii care se bãrbieresc.

Patru. Omul e adaptabil. Dactilografiez aproape la fel de repede cu o mânã ca când le foloseam pe amândouã. Shift-control-alt-a (aşa fac eu un  în word) nu îmi pune probleme. Nici sã desfac o portocalã, sã deşurubez un PET cãpos sau sã aprind chibrituri.

Cinci. Omul nu are mereu simţul observaţiei. Dacã nu pãtrunzi în incintã scheunând à la câine bãtut, unora le ia jumãtate de orã de dialog “casual” ca sã observe cã îţi creşte un exoschelet de ipsos şi sã îţi puie în mod fatal întrebãrile de la punctul doi.

Şase. Omul nu îşi pierde mereu simţul umorului. Pe cât se aşteptau unii sã nu mai fac atâta bãşcãlie neagrã de persoanele cu dizabilitãţi, pe atât de tare i-am dezamãgit, mai ales cã am avut vreme de o lunã acces neţãrmurit la psihologia cea mai intimã a unuia din ei.

Şapte (ca între prieteni). Îmi place sã dramatizez. Am avut cea mai banalã fracturã din lume.

So kids, what did we all learn from this?

E drept, mai e mult pânã departe.

The majority of patients experienced mild pain at rest and (very) severe high levels of pain with movement during the first two-months following distal radius fracture. This time is also associated with (very) severe difficulty in performing specific functional activities and moderate to severe difficulty in four domains of usual activity.

Recovery should be expected to take at least a year. Some pain with vigorous activities may be expected for about that long. Some residual stiffness or ache is to be expected for two years or possibly permanently.