Utopia Balcanica

Vrabia din mână pe vulturul bicefal

Pe-aici a cam bătut vântul, dar acum că-s capabil să scriu cu ambele mâini promit că am să îmi iau în serios datoria de a vă face mai deştepţi. Se face că într-o oră şi zece minute, un Boeing 737-300, model fabricat între 1981 şi 1999, m-a furat din sânul civilizaţiei (sân care nu-i oriunde, ci în maiestuoasa capitală de imperiu, bătrâna Vienă) pentru a mă purta înapoi în jungla distopiei balcanice pe care o populăm cu toţii.

Trăiască liniile aeriene ieftine şi multitudinea de destinaţii pe care le oferă! Viena a fost teribil de mişto, pricină pentru care abia aştept să vă povestesc câte ceva dintr-însa.


Totuşi, tare mi-aş dori să înţeleg pe ce baze funcţionează teribila mea acrofobie, care de atâtea ori nu mă lasă să mă bucur în tihnă de marea minune a tehnicii (zborul la 10.000 metri, care va să zică) fără o pilulă-două de xanax.

Foarte rare au fost condiţiile în care am învins acest nerv totalmente iraţional: am fost extaziat, de pildă, de un zbor pe timp frumos spre Treviso într-un Airbus sclipitor, când vedeam pe geam, ca-n Google Earth, fiecare canal al Veneţiei. Altădată, spânzurat într-un ham şi cu o paraşută în spate, fluturam la două sute de metri peste nişte africani săraci şi mă durea în pix, ba chiar mi-a părut teribil de rău când am aterizat.

Şi mereu îmi ziceam, băi Vasile, ai scăpat! După care mai urcam o dată pe Caraiman şi simţeam că mi se face traheea ghem. Cum ar zice bătrânii satului: bag pula.

Dar nu despre zburătăceală prin văzduh e vorba, ci despre Viena. De unde tocmai m-am întors şi unde am simţit încă o dată dulcele miraj al Occidentului. Pe bune, dacă suferi de naţionalism, de Puricism, de “ţările române au fost măcar o dată în istorie cât de cât relevante”, e suficient să te sui în avion spre orice capitală central- sau vesteuropeană.

Cred că România ar trebui să-şi construiască brandul turistic fix în jurul acestui fapt, atât de evident că-i deja un mare truism: suntem un popor marginal cu o cultură marginală, o economie marginală şi o istorie marginală.

Între o terină de raţă şi un fromaj cu mucegai, am stat de vorbă cu Ulrich L., profesor de gimnaziu ieşit la pensie (şi inventatorul unei tărăboanţe cu rotile pentru şoping), care părăsea Germania natală pentru a se stabili în Austria, unde, după părerea dumnealui, tinerii au mai mult respect pentru seniori şi viaţa-i mai tihnită.

Trecând relativ uşor peste şocul veştii că, undeva în lume, micul intelectual ieşit la pensie după ce a predat geografie unor mucoşi poate călători cât vrea el să îşi aleagă liniştit un domiciliu în ce oraş vrea el, să meargă la operă şi să şurubărească la invenţii nemţeşti, îmi venea să-i zic: tataie, vino cu mine nach Rumänien să-ţi arăt piaţa agroalimentară Progresu şi ai să iubeşti cu pasiune, până la finele vieţii, ţara ta natală şi lipsa de stimă pe care o arată dânsa faţă de bătrâni. Ba chiar şi “corupţia cum numai în Germania se poate” sau “traficul infernal” care te lasă să ajungi din centru la aeroport într-un sfert de oră.

Dacă Europa ar fi toată numa’ Versailles sau Schönbrunn, noi am fi ghereta portarului, da’ nu aia din faţă, aia din fund, pe unde nu intră nimeni niciodată. Zău.

Continuăm povestea după ce rezolv eu nişte munci urgente care-au copt cât eram eu prins între Würstel şi Schnitzel.

Adică va urma. Probabil la noapte.

shareuri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
Alte articole!
Azi dimineaţă mi-am tăiat Rolexu’ şi sunt tare entuziast să…
shareuri