Nemulţumitului i se ia Darwin

La mulţi ani moştenirii domnului Charles Darwin! Astăzi, doişpe februarie, se împlinesc 201 ani de la naşterea dumnealui (şi anul ăsta se fac 151 ani de la apariţia Originii speciilor, una din pietrele de temelie ale teoriei unificate a biologiei).

N-am să lansez încă o polemică pe această temă, m-am săturat să explic troglodiţilor cum funcţionează viaţa pe Terra. Ideea e că mecanismele intuite de către Darwin şi confirmate de Mendel, Dobjanski et comp. există, se desfăşoară de miliarde de ani şi sunt la fel de vizibile şi reale ca teoria gravitaţiei.

Ep. 67: Din nou Mîţa mântuirii neamului

Moto: “Catedrala Mântuirii Neamului nu va fi nici mică, nici mare, nici ieftină, nici scumpă, ci, sperăm, un simbol al sufletului românesc în rugăciune înălţătoare la cer!”
(Agenţia de ştiri “Basilica” a patriarhiei B.O.R.)

Vinars stronga, vita brevis

Români, vi se pregăteşte ceva! Din ţara cu păşuni verzi şi mai mulţi drojdieri decât oameni, Aidan J. (cunoscut ca patronul Şpăgii) mi-a înmânat un comunicat de maximală importanţă, o veste bună adicătelea o ev-anghelie, una pe care apostolul Vasile se simte dator să o propage, deşi interesul personal altfel dictează:

[...] Anyway, since I arrived in Bucharest many years ago and frequented the first Irish Pub, the Dubliner on Titulescu, many more Irish Pubs have sprung up. In addition to the Dubliner we now have The Harp, Molly’s, St. Patricks, O’Hara’s, Raymonds, and there is another new one I forget the name of located on Regina Elisebeta.

Un popas mic pentru om

Cronicarii nu vor şti niciodată de ce începutul lui februarie a fost aşa sec pe Utopia Balcanica. Poate că Vasile e încă infirm şi-i este silă să scrie cu un singur membru; poate că a avut examene de dat, poate că a avut mult de muncă. Poate toate trei la un loc.

Un lucru va rămâne însă în buco-analele istoriei: astăzi, zece, se împlineşte o lună de Cultitudini. Ieri am înfăptuit chiar o ultimă – şi definitivă – schimbare de dizain. Evident, piaza rea nu ne dă pace nici acolo. Promovarea a bătut spre zero, vajnica redacţie n-a fost binecuvântată cu timp liber.

Prin urmare nu mă pot lăuda cu cei treij’ de vizitatori unici pe zi, nu mă pot lăuda cu cele cinşpe articole (-aşe, -uţe), nu mă pot lăuda cu locul pulişpe în zelist, de fapt nu mă pot lăuda cu nimic că râdeţi de mine, de Fritz şi de ceilalţi doi-trei ameţiţi.

Nu lăsa pe mâine ce poţi face jazz

Băi, o mai ţine cineva minte pe canadianca aia teribilă care-a venit cu “Nouveaux mondes” în faţă la Ateneu când cu serile francofone din 2006? Da domnule, blonda! Se cheamă Catherine Major şi am redescoperit-o de curând, ba chiar cred că cântă tot cu banjoistul care mi-a dat atunci o ţigară. Vivat! E o pianistă vârtoasă şi o prezenţă scenică de mare graţie.

Episod special: Din credinţele lumii

People will then often say, ‘But surely it’s better to remain an Agnostic just in case?’ This, to me, suggests such a level of silliness and muddle that I usually edge out of the conversation rather than get sucked into it. If it turns out that I’ve been wrong all along, and there is in fact a god, and if it further turned out that this kind of legalistic, cross-your-fingers-behind-your-back, Clintonian hair-splitting impressed him, then I would choose not to worship him anyway. (Douglas Adams)

Mai jos, o mică selecţie din vasta lucrare (neterminată şi nepublicată) la care domnii Eliade şi Culianu au meşterit de zor înainte să meargă la locul cu verdeaţă: Istoria felină a credinţelor şi ideilor religioase!

Episodul 66: Lui Iisus îi place iarna

Vreau să-mi fac o măslinărie pe un mal mediteranean unde ninge o dată la douăj’ de ani. Când mi se face dor de zăpadă, să mă duc cu aeroplanul personal în Laponia (sau măcar oleacă mai spre Câmpulung Moldovenesc), unde-i albă şi neprihănită. În mocirlingu’ ăsta urban nu e rost de bătaie cu bulgări.

Personal, sunt convins că iarna teribilă care a bătut emisfera nordică e de fapt Murphy arătându-le curul ălora care s-au strâns anul trecut la Copenhaga.

Prâslea şi klezmerele de aur

Sunt în aşa hal de incult încât a trebuit să mă tragă Bezbojnicul de mânecă să aflu că în România (la Oradea, mai precis) cineva se mai ocupă să fabrice klezmer, ba chiar de foarte bună calitate. Hakeshet Klezmer Band, pe care-i mai şi aştept prin Bucureşti, acum că ştiu că există. Asta-i muzică de muzică, bre.

Zbor deasupra unui cuib Tecuci

Nefiind în domeniu, dar stăpânind câteva aspecte cât să lege o conversaţie, Vasile schimba de curând opinii cu un repăraş (haine largi, ciubote de marcă, tot tacâmu’) care-i povestea cam aşa: coaie, ce hip-hop meseriaş se face în România zilelor noastre! Coaie, pune mâna şi ascultă “Kazi Ploae” şi “Guess Who” şi bla bla!

Pe lângă faptul că nu sunt extaziat când mi se spune coaie de către cineva cu care nu mă trag de şnur, am constatat cu tristeţe că acest gen muzical a ajuns searbăd şi neoriginal.

Eu mi-s retro: febleţea mea vine din patria bulionului (Tecuci), a sclipit fix cât se cuvine alături de băieţii din Buzău (din înţelepciunea youtube, “Toma Caragiu al rapului cu Wu Tangu’ României”) şi a dispărut total înainte să alunece în mizerie, vezi RACLA, vezi Paraziţii, lăsând suficient loc de zvonuri şi speculaţii: ce s-o fi întâmplat cu Deceneu? Pauză muzicală!

Episodul 65: Un pic de istorie comparată

Din Evul Mediu târziu până în zilele noastre şi ale copiilor copiilor noştri. Peseu: v-am prins la treaba cu fontul.