Sorin Ovidiu Necuvântu

Cititori din toată lumea, de pretutindeni şi de peste tot, în seara asta ridicaţi cinzeaca de Polar în cinstea lui Nichita (da, cititorule mai tânăr, Nichita e doar nume de bărbat), unul din poeţii ceva mai răsăriţi ai acestui spaţiu geografic, alcoolist de vază şi laureat al premiului Herder.

Menţionez (ca să vedeţi domnilor ce feste joacă omului o memorie de căcat) că uitasem completamente că sus-menţionatul a făcut Balada motanului când am făcut, în joacă şi eu, Balada mîţei. Acum, cea din urmă poate fi privită ca un omagiu, ca o parodie, ca ce vrea ochii voştri mâhânca-v-aş, important e că ne dă nouă intertextualitatea, cea mai mişto metodă de făcut din căcat bici în literatura postmodernă. Cea dintâi e cum urmează:

Episodul 79: Până şi asta aş înţelege

Când eram un ţânc, 79 era troleibuzul cu care mergeam la şcoală să am de unde mă întoarce. Troleul era troleu, d-ăla galben cu burduf!, iar şcoala era şcoală.

Să-mi explice şi mie cineva de ce e util şi oportun faptul că (până la reforma cu numărul pulişpe plus unu) plozii noştri vor face 9 ani de şcoală generală şi trei de liceu în loc de opt şi patru. Oare profii de liceu lepădaţi din această pricină vor fi angajaţi să extindă clădirile şcolilor generale ca să încapă într-însele un rând în plus de copii din această pricină? Oricât l-aş fi stimat pe profu’ de mate din liceu, nu l-aş lăsa să zidească structuri de rezistenţă. Prietenii ştiu de ce. Până una alta, Iisus are de-a face cu un sistem re-re-format! Mai jos.

Învăţăminte-mă frumos

I-auzi neamule ce îmi transmite Irén, elevă într-un liceu de prestigiu din Buricul târgului.

Irina I.: iar eu am fost la parlament pentru o dezbatere publica si mi-au dat cu flit
sergiu: cum asa!?
Irina I.: cativa oameni din liceu fusesem invitati sa participam la o dezbatere in legatura cu noua lege a invatamantului.
Irina I.: am ajuns acolo, s-au uitat pe listele lor, au zis ca totul e ok si ne-au bagat inauntru. peste 5 minute ne-au dat afara ca cica au decis ca dezbaterea sa nu mai fie publica.
sergiu: oh, eterna si fascinanta R.!
Irina I.: mega-bonus (nu apare la teve): “plecati de pe trotuar ca vine basescu cu masina!”

Florile halbe

Hansa, Paulaner, König Ludwig, Kapuziner, Mönchshof, Patrizier, Krušovice, Budweiser. Doar o parte din berile mişto de import cu care vă puteţi trotila nemţeşte/ceheşte în Deja fu de câteva săptămâni, la preţuri între şase şi doişpe lei, super ochei pentru berea cu pricina.

De cealaltă parte, în E… varză se munceşte intens la recondiţionarea terasei pentru vremile calde care tot întârzie. Nu numai că flăcăii montează prize afară (grozav pentru cine-şi mută pe timp de vară biroul la cârciumă, ca mine) dar vor avea şi un proiector. Şi ştiţi ce înseamnă un proiector, nu? Proiecţii.

Pentru că sunt al dracului de meteosensibil (cum se înnorează, mă apucă migrenele, somnul şi o mahmureală perpetuă şi fără motiv), îmi permit să nu vă mai scriu nimic interesant despre locuri de băut bere în seara asta. Oricum nu meritaţi, sunteţi nişte cititori naşpa care nu mă votează.

Episodul 78: Mîţa e funcţionar la stat

Funcţiunea ei este să stea.

Votul sau nimic

Votaţi-mă, votaţi-mă sau dacă vreţi eutanasiaţi-mă. Unde? Uite clic aici, pe tarlaua bloagărului cu notorietate Bobby (nu ăla din Dallas) Voicu. Drept răsplată anticipată, un cântecel amuzant. Şi dacă-mi iau ăştia bloaga-n colimator, vă fac şi eu unul nou.

Gura păcătosului la mulţi ani trăieşte

We humans are an extremely important manifestation of the replication bomb, because it is through us – through our brains, our symbolic culture and our technology – that the explosion may proceed to the next stage and reverberate through deep space.

Astăzi, douăzeci şi şase martie, e ziua lui Richard Dawkins, biolog, membru al Societăţii Regale din Marea Britanie şi prim-violonist al raţiunii într-o lume care trage înapoi spre negurile flăcării violet.

Interludiu poetic şi muzical: Balada Mîţei

Sub influenţa muzicii impresioniste fiind în această noapte, vă rog să permiteţi o scurtă pauză de la Mîţele obişnuite pentru o infuzie de vers. Care va să zică, o mică poezea. Cu pisoiul vostru preferat.

Adăugire ulterioară bre! Am căutat să vă fac o recitaţie Pittişiană dar a ieşit un cântecel pe care vă invit să-l audiaţi. Scuzaţi chitarisirea execrabilă, accidentul încă nu mă lasă să zdrăngăn cum se cuvine.

Bilanţul slăbiciunilor

Ordinea e invers cronologică, adică cea mai proaspătă intervenţie stă sus şi cea mai veche stă la coadă.

Fată Verdi cu părul pădure

Mai devreme am pus aici un crâmpei din Recviemul lu’ Verdi. Dies irae, adicătelea ziua judecăţii de apoi. Primul “metal greu” din istoria muzicii, poate. Şi tocmai azi dimineaţă am citit cea mai mişto chestie despre capodopera cu pricina, într-un interviu Financial Times cu Riccardo Muti, fost mare sculă în Scala din Milano.

Written in the score are the words lunga pausa [long silence]. The soprano has been saying ‘Please God, I’m defenceless, help me’. Long silence. What is God’s answer? Bang! – the thumping chords of the ‘Dies irae’. No mercy? Or perhaps Verdi believed there was nothing out there to offer hope. Molto complicato. This is the drama of a modern man.