Bilanţul slăbiciunilor
Pus de Vasile la 23 Martie 2010 în Sex cultural
Ordinea e invers cronologică, adică cea mai proaspătă intervenţie stă sus şi cea mai veche stă la coadă.
Din lumea nouă despre simfonia a noua a lui Dvořák, care m-a obsedat azi şi pe care v-o recomand din suflet.
Olandezul zburdător adică tata Wagner; între timp am fost să văd reprezentaţia la Operă şi nu am regretat nici un momenţel dintr-însa, ba chiar a fost savuros de tot.
Ţara minunilor, the land of choice despre filmul lui Tim Burton.
Falstaff în acte publice, ocazia mea să laud Opera de stat din Viena.
Tovarăşa la nevoie se cunoaşte, despre “Smuglianka moldovanka”, un cântecel grozav din folclorul de război al ruşilor.
Iudaeus ex machina, despre klezmer, adicătelea muzica tradiţională a evreilor din Europa.
O tragedie a minţii despre un film după Cehov, în regia lui Karen Şahnazarov, directorul Mosfilm adică un fel de Sulea Spătarul al industriei cinematografică. Rusul mi-a promis un interviu şi nu s-a ţinut de cuvânt nici până acum deci este un bulangiu şi am să uit că mi-a plăcut filmul lui.
Domnişoara Daisy are şofer despre o piesă drăguţă în care o puteţi admira pe Maia, la TES.
Barocul sfinţeşte locul despre cea mai veche operă din lume (am eu ce am cu muzica clasică), “Euridice” – Jacopo Peri, anno domini una mie şase sute.
Put the lime in the coconut despre Harry Nilsson, prieten apropiat al Bitălşilor.
Parisul de ieri, parisul de azi despre Thomas Dutronc, fiul lui Jacques Dutronc. Ambii cântă mişto.

