Sorin Ovidiu Necuvântu
Pus de Vasile la 31 Martie 2010 în Sex cultural
Cititori din toată lumea, de pretutindeni şi de peste tot, în seara asta ridicaţi cinzeaca de Polar în cinstea lui Nichita (da, cititorule mai tânăr, Nichita e doar nume de bărbat), unul din poeţii ceva mai răsăriţi ai acestui spaţiu geografic, alcoolist de vază şi laureat al premiului Herder.
Menţionez (ca să vedeţi domnilor ce feste joacă omului o memorie de căcat) că uitasem completamente că sus-menţionatul a făcut Balada motanului când am făcut, în joacă şi eu, Balada mîţei. Acum, cea din urmă poate fi privită ca un omagiu, ca o parodie, ca ce vrea ochii voştri mâhânca-v-aş, important e că ne dă nouă intertextualitatea, cea mai mişto metodă de făcut din căcat bici în literatura postmodernă. Cea dintâi e cum urmează:
Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.La ora când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună.Şi-atuncea, şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.Când zorii ziua o deznoadă
să mă tot duc, să mă tot duc
şi tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.Jegos şi obosit, apoi,
cu maţele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n frânghie.Ca-n faţa unui şobolan
spinarea să mi-o fac colan
să scuip, să scuip şi-n urmă iar
hai-hui să plec pe străzi, hoinar.Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.Iar când o fi uitat să mor
la cârciuma din mahala
sorbită-n calea pumnilor
posircă acră viu să stea.“Hei… viaţă, viaţă… ieşi din cort
hai, pune-mi-te iar pe danţ…
te uită… zace colo-n şanţ
motanul mort, motanul mort…”
O amintire de acum un an, aprozimativ aceeaşi dată:
Urăsc savantlîcurile legate de versuri care îmi condiţionează nota de trecere, urăsc teoretizarea excesivă şi “dezambiguizarea” limbajului poetic, care, dacă-mi permiteţi un termen argotic, e un “bulşit”. Aş prefera de mii de ori să vorbesc cu drag despre viaţa lui Nichita, omul Nichita, simţirea care a fost Nichita, spiritul care este Nichita. Despre femeile lui, poeta magnifică Gabriela Melinescu, autoarea genialei cărţi “Bobinocarii” şi Dora Tărîţă-Stănescu, cea de o frumuseţe exotică, cea care l-a completat… aş vrea să zic despre copilul răsfăţat, frumos ca un heruvim, pe nume Nini, despre fuga Tatianei Cereaciuchin din Rusia pe timpul lui Lenin, despre ospeţele copioase ale bunicii, despre puştanul zeflemist, rebel, pe nume Grasu’, cel făcător de glume deocheate… Aş vrea să zic şi de tânărul matur şi atrăgător al anilor 60, încheind cu Marele Poet de piatră vie.
…şi de ce am ridica cinzeaca, şi nu pet-ul?
Condeero, sunt de acord cu tine, dar din cat de frumos ai exprimat aceasta idee presupun ca tu nu erai sa pici bacu la romana pe tema asta.
Mulţumesc, domnule. :) Oricum, bacu 2009 sucked big balls. Unul din motive a fost că avangardismul românesc nu era în programă.
io l-am dat in doomiiopt. fix nichita mi-a picat la prima parte, da n-aveau aia habar ce le explicam io p-acolo
trebuia să faci sex leneş cu cuvintele. pe sistemul: “prea repede se schimbă ceea ce numim stări de spirit. e ca şi cum acelaşi mim într-o cazarmă ar adormi mereu în şirul nesfârşit de paturi suprapuse din lăuntrul meu.” frumuseţea e ca să o contempli, bei academician constipat ce mă corectezi, nu ca să o diseci.
N-aveai ce sa faci cu cuvintele, ca aveau acolo barem, gen 0.5 sutimi pt nush ce chestie cu “dorinta de izolare a cuplului” si punerea acesteia in legatura cu nush ce cuvant. Daca nu vedeai asta, nu luai puncte. Oricum, cica sucks even worse anu asta :D
Oau ce v-ati inflamat. Domnule, eu am zis “ceva mai rasarit”, adica undeva peste Blandiana si sub Sorescu; hai sa nu ne mai facem idoli. Sa nu uitam si ca Nichita a beneficiat de un marketing nitel mai bun din partea regimului vremii, cu care era prieten.
Au fost mari poeti, nimeni nu a fost Mare Poet.
Eram mai mică pe vremea aia, Domnule Vasile, la vârsta la care credeam că orice se îmbată şi scrie versuri este tăticul lor.