Episodul 99 1/2: Episodul 100 se lasă aşteptat

Sunt sclav pe plantaţie. Mai rău, la galere. Şi mai rău, la birou. Pricină pentru care am ratat întâlnirea de blogheri şi twitterişti de la Braşov, pricină pentru care n-am reuşit nici măcar să ajung pe Verona la bâlci. În plus, afară-i topenie, aerul condiţionat mă distruge, lumea începe să plece în concediu şi voi aşteptaţi de la mine Mîţa cu numărul 100. Viaţa nu numai că bate filmul, dar suge cucul.

Ah, şi peste tot e plin de gângănii. Nici nu vreau să ştiu peste ce leviatani am să dau când m-oi băga pe sub pat să şterg praful. Până atunci o mică distracţie sezonieră cu binecunoscuta Drosophila melanogaster, musculiţa de oţet.

Haina îl face pe omagiu

Să le sărbătorim pre cele de mai sus prin fapt divers!

Lăutare ca piatra

Într-o discuţiune pe un imageboard românesc, anonimul cel anonim a postulat următorul principiu: Nu există muzică românească bună. Oricât aş fi de acord că suntem o cultură minoră, tind să-l contrazic. E drept, n-am avut Beatleşi ci poate The four Prepşi, da’ nici afoni-moartea urechii nu suntem. Zău.

Menţionez că tot ce-i mai jos (de la folclor la roacărie) e pur subiectiv şi urmează multe iutuburi care se vor încărca ca curul de încet. Şi totul e pur subiectiv. Şi am să omit multe chestii faine, da’ nu pretind a face enciclopedii.

În primul rând, există muzica lăutărească. Rezultatul colaborării multiseculare între ţigani, români, turci în sud şi evrei în nord, adică un produs de o adâncime poetică care-i face pe Sorescu şi pe Nichita să înghită în sec şi să facă pe ei un pic în pantaloni.

Bazarurile au fost aruncate

Băi băieţi, se apropie (11-13, luna asta) ediţiunea 2010 a foarte simpaticului bâlci Street Delivery de pe Arthur Verona. Cu ocazia asta amicul zmângălitor Octav (alias motanul şmecher care fumează mult) vă invită să admiraţi o sumedenie de bănduţe desenate. În principiu am să-i fac şi eu o vizită, nu mă rataţi! Detalii la dânsul pe blog. Iată şi afişul.

Episodul 99: Mîţa şi violenţa televizată

Ştiu, s-ar putea să fie o surpriză pentru voi faptul că Mîţa are un copil (şi pentru mine a fost!) dar am terminat de redactat un eseu despre cât de nocivă cică e bătaia din filme pentru minţile pruncilor şi trebuia să mîţuiesc ceva pe tema cu pricina înainte să mă ia somnul definitiv şi irevocabil.

Episodul 98: Cina în oraş

Olecuţ’ di “comic relief” după însemnarea alarmantă de alaltăieri.

Cică pe Bulă îl durea pula. Se duce la doctor, doctorul îl consultă şi zice:
- Domnule, îmi pare rău, ai sifilis mongol şi trebuie să îţi amputăm pula.
Supărat şi îngrijorat, Bulă se duce la un alt doctor, care îl consultă şi zice:
- Domnule, îmi pare rău, ai sifilis mongol şi trebuie să îţi amputăm pula.
Şi mai supărat & îngrijorat, Bulă îşi ia inima în dinţi şi se duce tocmai la un vraci mongol, gândindu-se că, în pula calului, cine ar putea să ştie mai multe despre sifilisul mongol.
- Domnule, ai sifilis mongol, poţi sta liniştit.
- Păi ăilalţi doi au zis că trebuie să-mi amputeze pula!
- La dracu cu medicina lor păcătoasă, imediat ei tre’ să taie. Păi în două săptămâni cade singură.

Fără legătură, Mîţa.

Homeopatul lui Procust

Astăzi am mai dat de un blog frumos de neurolog, curajos, bine documentat şi care ar trebui citit din scoarţă-n scoarţă. Acest articol (care mi-a parvenit prin Sclavii lui doamne-doamne) ar trebui studiat în şcoli şi licee.

Articolul trage un mare semnal de alarmă în legătură cu sănătatea societăţii mioritice şi mă îndeamnă, încă o dată, să-mi iau tălpăşiţa în Australia să trăiesc printre marsupiale într-o deplină şi liniştitoare lipsă de catedrale mântuitoare-de-neam.

Pe scurt, despre ce (leneşilor, citiţi totuşi textul omului, că e bun!) e vorba? E vorba despre o mamă care şi-a dus fiica la domn’ doctor. Fiica cu pricina suferea de ameţeli, ţiuieli în urechi şi alte simptome date de dumnezeu ca să-i alarmeze pe oameni. Foarte bine a făcut că şi-a dus fiica la doctor, pentru că în capul fiicei se afla o tumoră care-i apăsa pe nervi şi dracu ştie ce-i mai făcea.

Dar din dar se face samuraiul

Să zicem că ar fi ziua Mîţei (şi chiar va fi, căci împlineşte o sută de episoade). Să mai zicem că ar fi şi o mică petrecere.

Aţi sta să vă gândiţi, bre, ce căcat de cadou să-i cumpărăm, într-un final nu v-aţi organiza cum trebuie şi săraca Mîţă s-ar trezi că primeşte zece cuptoare cu microunde când ar fi preferat, de banii ăia, nişte coca sau vodcă sau serviciile unor prostituate de lux.

Întru combaterea situaţiilor penibile cu dezamăgiri s-a inventat noţiunea über-capitalistă a wishlistului, pe care băieţii de la makemehappy punct ro vor s-o strecoare în viaţa noastră.

E o idee demnă de ferengii din Star Trek şi foarte la modă printre oamenii pragmatici.

Episodul nouăzeci şi şapte: Badea Mîţan

În 1896, când să mergi mai mult de douăj’ de kilometri cu rata era de domeniul SF-ului, Badea Cârţan ajungea pe jos tocmai pân’ la Roma ca să dovedească lumii ăăăă ceva. Astăzi, un eveniment de aceeaşi amploare foarte amplă se desfăşoară chiar în faţa ochilor voştri: Mîţa cu î din i se apropie vertiginos de episodul 100!

Prins în Persia

Totul a pornit de la un joc amuzant care a făcut furori la sfârşitul lui ’89, un joc revoluţionar pentru vremea lui, în care era vorba de un tiran, un tânăr uzurpator (care voia şi el o felie din smirna şi aurul Persiei) şi nişte cafteli virtuale.

Au urmat multe alte joace de PC sau PS sau Nintendo, pe acelaşi filon oriental. Evident, unul mai răsuflat şi mai căcăcios decât celălalt, cu o poveste din ce în ce mai absurdă.

Minunându-se că prostimea dă mereu alţi bani pe jalnica lor cufureală reciclată, producătorii şi-au luat inima în dinţi şi au zis “hai coaie să facem şi un film”. Şi să vezi că îşi scot pârleala şi pe ăsta derbedeii, life găoz on, peste o lună lumea va fi redevenit amnezică.