Trattorgia Buonporno (suna prea bine sã nu fie titlu)

Halealã time is now!

Ca sã mai schimb placa dupã o serie de întrevederi plãcute cu trattoria Verdi, asearã am decis sã vizitez mult lãudata (de cãtre unii, hulita de alţii) trattoria Buongiorno din piaţa Victoriei, unde-ncepe fostul Ana Ipãtescu, actualul Dracu-ştie.

M-am gândit cã un loc unde prânzesc cu succes angajaţii atâtor coloşi şi titani corporatişti din apropiere (de la Orange la SNSPA) nu are cum sã fie chiar de cãcat; s-a dovedit într-adevãr o cinã agreabilã şi economicã, într-atât încât aş reveni cu drag dacã nu mi-ar fi peste mânã zona (OK, e la dooj’ de metri de metrou).

N-am vãzut cum arãta localul pe dinãuntru cã-i varã, ce pizda mã-sii: am poposit pe o terasã eclecticã (jumate acoperitã, jumate descoperitã, cu pianinã, sticle de vin la expoziţie, mese de douã-trei feluri) şi am fost întâmpinaţi de nişte aprozi suficient de amabili şi prompţi.

Spre deosebire de Verdi, unde Celentano şi Cutugno deţin monopol, muzica la Buongiorno e un melanj de “veşnic verzi” (à la Louis Armstrong). Staţi fãrã grijã, şi aici se repetã la un moment dat melodiile da’ a fost o schimbare binevenitã dupã seri şi seri de “Tintarella di luna” şi “Cazzo dell’amore”.

Dar dacã vrei mobilã te duci la tâmplar şi dacã vrei muzicã te duci la lãutar. La restaurantul de fiţe vii pentru halealã. Ei bine, am comandat un “meniu Verona” (cine le denumeşte pe-astea bre?) care a cuprins o porţie de penne cu fructe de mare şi un parfait de fructe de pãdure. Alãturi de banalisimul pahar de Peroni. Totul la 20 lei. Chilipir – în mod normal pastele costã 23 lei, desertul vreo 9 şi berea încã câţiva.

Pastele au fost uşor dezamãgitoare, fiind niţel cam sãrãcãcioase. Mãcar erau, cum zic snobii, al dente, adicã nu erau fierte în exces, şi erau usturoiate fix cât trebuie. Midii mititele, doi firfirici de calamar, roşii gustoase, vreo douã caracãticioare (mini-caracatiţele aşa se cheamã de acum, am zis!), nimic de obiectat în ceea ce priveşte gustul da’… Ah, stai, tot meniul a fost douãzeci de lei. Nimic de obiectat deci. Mai ales cã desertul a fost copios.

Trebuie sã semnalez, pentru fanii genului, limonada, 7 lei jumate pentru 600 ml, foarte echilibratã la gust şi un tiramisù drãguţ, poate prea migdalat pentru unele gusturi (era esenţã de migdale? era amaretto? doar mniezãu ştie).

Oferta de pizze era şi ea destul de amplã, n-am vãzut însã pe nimeni mâncând pizza deci n-am avut ocazia sã îmi bag nasul întru emiterea de verdicte.

Ah, şi la finele mesei am primit gumã de mestecat din partea casei. Sã fi fost pentru cã am halit cu usturoi? Sã fi fost un alt soi de aluzie finã? Oricum, nu era o amãrâtã de pastilã, era ditamai pachetul de orbit cu paişpe lamele. Dacã data viitoare au sã-mi puie pe masã un sãpun, am sã mã simt jignit. Pânã atunci, cu un meniu economic şi o servire decentã, trattoria Buongiorno meritã o vizitã dacã eşti prin zonã.

Na, bã, Lascãr Catargiu se cheamã! Lascãr Catargiu 56, vis-à-vis de Orange. Saitul lor e aici.

Dacã vreţi poze duceţi-vã şi faceţi, haimanalelor.