Câinele moare de Câmpulung şi prostul de grija altuia

Descãlecând la Câmpulung Muscel, Negru Vodã s-a simţit pesemne ca-n übergalactica producţie Eurotrip când ajung ãia la Bratislava şi clubãresc en-gros cu doi dolari.

Voi reveni asupra aspectului. Pânã atunci, iatã ce-am învârtit în urbea cu pricina, cea dintâi capitalã a marelui bar voievodal de negri care-a fost Ţara Româneascã. Pentru cine-i ignorant şi nu ştie, acolo se aflã scrisoarea lui Neacşu (1521), prima scriiturã în limba românã, limbã care e şi astãzi la fel de modernã, proaspãtã, simplã şi eficientã gramaticaliceşte.

(Mai vreau sã mulţumesc stimabilului Daniel B., localnic şi fan al Mîţei, care ne-a indicat cârciumi şi ne-a plimbat pe nişte coclauri fermecãtoare cu vehiculul sãu de colecţie care-i un vehicul foarte mişto şi e de colecţie).

La Câmpulung ne-am bucurat de confort. Acest confort ni s-a pus la dispoziţie de cãtre pensiunea Valea Mare din comuna omonimã, care s-a zidit de curând de cãtre familia T., vechi cunoştinţe.

Nu mi-aş fi permis sã plãtesc (adicã cu bani) o şedere acolo. Asta e irelevant pentru cã sunt sãrac lipit pãmântului şi nu-mi permit sã plãtesc nimic niciodatã, dar aveţi garanţia mea cã hanul respectiv e de mare lux. Finisajele sunt ţais, spaţiul e cãcãlãu, mai au oamenii de amenajat grãdina şi de dotat sala de conferinţe şi vor mişuna corporatiştii spre încolo ca gãrgãunii spre nectar.

Ne-am bucurat de halealã. Am anunţat cu primul paragraf cã, descãlecând la Câmpulung Muscel, Negru Vodã s-a simţit pesemne ca-n megacosmicul episod din Family Guy când ajung ãia în America de Sud şi cumpãrã tot satul de bãştinoşi cu doi dolari.

S-a evidenţiat pe aceastã ramurã o trattoria (restaurant-provincial-cu-de-toate) care se intituleazã Un bãiat şi o fatã, vis-à-vis de Primãrie. Acolea-şa, premisa unei mese e bancnota de zece lei. Şase fac un maldãr pantagruelic de mãmãligã cu caşcaval şi cârnaţi (“mãmãligã italianã”), trei aduc o Skol pişãcioasã, unu-i bacşişul şi ai pus burta la cale juma’ de zi.

Cofetãria cea mai frecventatã de localnici este Iepuraşul, unde se pot consuma savarine şi “cartofi” ca-n copilãrie. Pentru cititorii mai tineri din Bucureşti, cofetãria e un loc unde, pânã acum vreo zece ani, strãmoşii noştri mâncau prãjituri şi beau pepsi-cola la 0,25 stând jos.

Trãdând filiaţia denumirilor candide în favoarea unei note mai trendi, Kaffa iaşte o ceainãrie-pizzerie-cafenea unde ibricul turcesc e OK, îngheţata e super şi muzica e de cãcat.

(Cã tot mi-am adus aminte! Melodia este asta. Ãsta e doar un cãcat pe care cineva s-a cãcat, chiar dacã pare catchy.)

Ne-am bucurat de mânãstiri & muzee. Îmi plac mânãstirile, sunt locuri pitoreşti. Nu vã gândiţi cã-s într-o pasã misticã. În continuare cred cu tãrie cã orgiile cu cai şi WC-urile sociale ale greco-romanilor din vechime, bune, rele, au dãruit mai multe omenirii decât odioasa bisericã ortodoxã.

La m-rea Negru Vodã, biserica mare era în renovare. Pe mormântul ctitorului Nicolae Alexandru odihnea un cuvios bomfaier. În paraclisul unde aveau loc chermezele pe durata lucrãrilor, o cuvioasã raclã pãstra cuvioasele moaşte ale lui Pantelimon, sfântul care petrece toatã noaptea. La Nãmãieşti, schit sãpat cu dragoste şi consecvenţã în piatrã durã, rãcoarea domnea rãcoros iar bidoanele cu agheazmã arãtau delicios. Zãu aşa, ce-ar fi mers un birt în caverna aia!

Casa lu’ Topârceanu era închisã bine şi n-a venit nici dracul sã ne deschidã. Probabil asta era şi ideea, sã-ţi evoce de-adevãratelea poeticul Cri, cri, cri. În schimb, Muzeul etnografic se prezenta foarte frumos, cu animãluţe de lut demne de cultura Moche din Anzi, cu o colecţie grozavã de ii şi cojoace, cu scule şi unelte folosite de nobilul troglodit rustic.

Ah, şi cea mai amuzantã experienţã trebuie sã fi fost castrul roman de la Jidava/Jidova/Jidoviţa (a se citi trei pietre şi un turnuleţ reconstituit)…

…unde un puştiulicã de şcoalã primarã ne-a introdus în tainele istoriei antice în timp ce nişte alţi curatori spãrgeau seminţe şi se manelizau. Sã moarã Şuşu şi Pişu, vreau şi io sã muncesc într-un sit arheologic de asemenea anvergurã.

Ah, şi dealurile din zonã sunt verzi şi cu vãcuţe, cãluţi et co. Ne-am bucurat de ele. A fost simpatic Câmpu ãsta lung.

Voi ce oraşe îmi recomandaţi? Cãlcâiele încã ard.