Carpaţii accidentali (unu)
Pus de Vasile la 16 August 2010 în Elucubraţii
Hai sã trec în revistã, dupã cum v-am promis, excursia pe care am întreprins-o alãturi de patru trupeţi drojdieri în inima grandioasã & pãduroasã a munţilor Apuseni, nişte munţi sublimi pe care îi recomand oricui ştie sã nu arunce cu PET-uri.
Pe episoade, cã-i mult de povestit!
Noaptea 0 – Take the Huedin-train
Scriam mai devreme cã periplul nostru a început la Huedin. Aceastã afirmaţie necugetatã îl induce pe cititor în eroare. De fapt şi de drept cãlãtoria a început, ca orice cãlãtorie, la “Pamir” în Gara de Nord, unde au ieftinit berea cu un leu. E minunat sã bei bere cu un leu mai ieftinã, mai ales ştiind cã urmeazã sã treci prin experienţa umilitoare a unui drum lung cu CFR-ul (Caudinele Furci în Reluare?). N-am reuşit sã mã îmbãt.
Cã eu mai am o dizabilitate, pi lângã cele de carele aţi auzit (pãros, bãrbos, genial etc.), anume cã nu prea pot sã dorm când sunt plecat de acasã, adicã dorm doar când sunt epuizat. În tren n-am fost epuizat şi nici mãcar oleacã beat (vezi mai sus) aşa cã, dupã o lungã şi fastidioasã “canastrã” cu ceva unguriţã care zicea popilor “K-uri” şi juveţilor “J-uri”, i-am lãsat pe flãcãi sã tragã pe dreapta.
Şi m-am retras în capãtul trenului unde am urmãrit cu interes rãsãritul, ceaţa, cãluţii, halta Cânepişti (acolo-i de noi, heh!) şi am tras ţigare dupã ţigare nu pentru cã aveam poftã, ci pentru cã aşa, pur şi simplu, de-al dracului şi în ciuda IMBECILILOR CARE PUN ÎN FUNCŢIUNE SOCIETATEA DE CÃI FERATE, CARE LA RÂNDUL EI SUGE CUCUL. AR TREBUI SÃ PUNEŢI MÂNA SÃ PRIVATIZAŢI CÃILE FERATE, UITAŢI-VÃ CE-AU FÃCUT JAPO [de aici textul original devine indescifrabil, conţinând reprezentãri grafice ale organului sexual masculin].
Sã mã futã nãpârcile dacã o sã merg cu trenul altfel decât gratis, şi chiar şi atunci sã mã futã nãpârcile puţin.
La Cluj mi-am fãcut gimnastica de dimineaţã scoborându-le babelor paporniţele cadrilate şi gãleţile cu brânzet, apoi am consumat un pateu de ficat şi am luat un gât de ţuicã. Mi-au echilibrat oleacã zen-ul aceste gesturi pitoreşti, da’ nu suficient cât sã nu mã deranjeze întârzierea de 2 ore şi ardelenii veseli care suflau toatã noaptea în vuvuzelele pizdii mumã-sii.
Bine cã venea acuşica Huedinul, urbe liniştitã a pagodelor ţigãneşti (gitanii din Ardeal nu glumesc când îi vorba de arhitecturã), unde am coborât şi a început Ziua 1, despre care vã povestesc niţel mai încolo.
