Carpaţii accidentali (unu)
Pus de Vasile la 16 August 2010 în Elucubraţii
Hai să trec în revistă, după cum v-am promis, excursia pe care am întreprins-o alături de patru trupeţi drojdieri în inima grandioasă & păduroasă a munţilor Apuseni, nişte munţi sublimi pe care îi recomand oricui ştie să nu arunce cu PET-uri.
Pe episoade, că-i mult de povestit!
Noaptea 0 – Take the Huedin-train
Scriam mai devreme că periplul nostru a început la Huedin. Această afirmaţie necugetată îl induce pe cititor în eroare. De fapt şi de drept călătoria a început, ca orice călătorie, la “Pamir” în Gara de Nord, unde au ieftinit berea cu un leu. E minunat să bei bere cu un leu mai ieftină, mai ales ştiind că urmează să treci prin experienţa umilitoare a unui drum lung cu CFR-ul (Caudinele Furci în Reluare?). N-am reuşit să mă îmbăt.
Că eu mai am o dizabilitate, pi lângă cele de carele aţi auzit (păros, bărbos, genial etc.), anume că nu prea pot să dorm când sunt plecat de acasă, adică dorm doar când sunt epuizat. În tren n-am fost epuizat şi nici măcar oleacă beat (vezi mai sus) aşa că, după o lungă şi fastidioasă “canastră” cu ceva unguriţă care zicea popilor “K-uri” şi juveţilor “J-uri”, i-am lăsat pe flăcăi să tragă pe dreapta.
Şi m-am retras în capătul trenului unde am urmărit cu interes răsăritul, ceaţa, căluţii, halta Cânepişti (acolo-i de noi, heh!) şi am tras ţigare după ţigare nu pentru că aveam poftă, ci pentru că aşa, pur şi simplu, de-al dracului şi în ciuda IMBECILILOR CARE PUN ÎN FUNCŢIUNE SOCIETATEA DE CĂI FERATE, CARE LA RÂNDUL EI SUGE CUCUL. AR TREBUI SĂ PUNEŢI MÂNA SĂ PRIVATIZAŢI CĂILE FERATE, UITAŢI-VĂ CE-AU FĂCUT JAPO [de aici textul original devine indescifrabil, conţinând reprezentări grafice ale organului sexual masculin].
Să mă fută năpârcile dacă o să merg cu trenul altfel decât gratis, şi chiar şi atunci să mă fută năpârcile puţin.
La Cluj mi-am făcut gimnastica de dimineaţă scoborându-le babelor paporniţele cadrilate şi găleţile cu brânzet, apoi am consumat un pateu de ficat şi am luat un gât de ţuică. Mi-au echilibrat oleacă zen-ul aceste gesturi pitoreşti, da’ nu suficient cât să nu mă deranjeze întârzierea de 2 ore şi ardelenii veseli care suflau toată noaptea în vuvuzelele pizdii mumă-sii.
Bine că venea acuşica Huedinul, urbe liniştită a pagodelor ţigăneşti (gitanii din Ardeal nu glumesc când îi vorba de arhitectură), unde am coborât şi a început Ziua 1, despre care vă povestesc niţel mai încolo.
