Episodul 116: Mîţa pe Twitter!

Nu, Mîţa n-are cont pe twitter, am eu destul şi pentru ea. Dar… cine se prinde dă iepisodu’ de faţă, ăla e twitteur adevărat şi le ştie cu simţul de observaţie.

Morţi, după Crăciun

N-am mai făcut de mult o recenzie de film, nu vi se pare?

Marţi, după Crăciun (2010)

(Recunosc că intenţia noastră cea iniţială şi primă era să mergem să vedem Haiducii la Cinematecă. În caz că nu ştiţi ce-s ăia, aflaţi că-i vorba despre un film din 1929 cu Iva Dugan, o starletă briliantă a cinematografiei mute autohtone, despre care s-a făcut şi documentarul Iva Diva pe la începutul anilor două mii, când avea nouăzeci şi ceva şi locuia într-o cămăruţă la piaţa Matache. Mişto treabă, emoţionantă treabă! La Cinematecă însă nu mai rula nimic fiindcă se monta aparatura nuştiucărui festival care urmează să vie. Halal.)

Episodul 115: Mîţa pe Facebook

Mîţa e pe feisbuc! Nu numai că Mîţa e pe feisbuc, are şi un buton de “like”! Pagina se află aici. Într-însa se poate discuta despre orice, cât timp are legătură cu cea mai mişto bandă desenată de pe interneţii româneşti. Peseu: melodia nu vă dă nostalgii?

Episodul 114: Contele Băscula

Ce săptămână de căcat! Nu-mi văd capul de working fo’ the yankee dollar. Mîţa ce mai face oare?

Festina talente

Am căzut deja în puţul uitării publice, nu? Da-vă-n mumele voastre, am fost ocupat! Printre altele fiindcă am un italian în beci. Vechi prieten, Massimo călătoreşte de peste două luni prin tot felul de fundături balcanice (Slovenia, Serbia, Macedonia, Grecia, Bulgaria) şi nu dă semne că s-ar opri prea curând (Moldova, Ucraina?). Şi tot dânsul declară că nu mai vrea să aibă de-a face cu Italia, deşi Vicenza lui de baştină e un oraş delicios, un loc în care m-aş muta şi mâine.

Între timp, ţara fierbe, poliţiştii dansează pinguinul la Palat, nişte oameni strâng gunoaie, luna e plină, căţeii urlă la ea et caetera. Să tot trăieşti pe-aiste meleaguri fermecate. Promit, domnilor, c-am să vin să vă încânt imediat ce-mi mai curăţ calendarul; asta-i viaţa de frilensăr! Până atunci… câştigătorul vizitiu al concursului-de-desenat-Vasilele:

Carpaţii accidentali (trei)

Domnilor, ştiţi că acu’ o lună v-am povestit cum am ajuns noi acu’ o lună şi un pic la Padiş via Huedin, Răchiţele, Doda Pilii. Ce nu v-am povestit însă: minunatele trei zile care au urmat. Şi care au fost minunate. De ce-au fost ele minunate, vă voi povesti doar pe scurt fiindcă n-am fost un cronicar de calitate şi am lăsat tamponul vremii să-mi spălăcească amintirile din Apuseni.

Ziua 2 – “Am văzut şi pot să jur / Că şi munţii au un cur”

Dis de dimineaţă, care va să zică, expediţia drojdieră a pornit spre Cetăţile Ponorului. Un complex de doline şi alte minunăţii calcaroase despre care nu ştiam decât că-i impresionant.

Episodul 113: Mîţa şi Iisus, specialişti în PR

N-am să fac pe deontologul cu aureolă: recunosc că sunt prietenul RMGC şi al guest star-ului nostru de azi (Hosu neprins, negustor cinstit), relaţie care se consolidează de fiecare dată când ajung la Roşia Montană şi întorc situaţia pe toate părţile.

Roşia spontană (iar)

Fată dragă, nu fi artistă

Breve et inreparabile tempus
Omnibus est vitae.

Na că acu-s bătrân!

Trei oameni m-au ilustrat iar provocarea rămâne încă în picioare. Nu zic care capodoperă a cui e (deşi sunt convins că un ochi antrenat va ghici un Kandinski sau un Miró), că poate vă pun mai încolo să votaţi pe cine cinstesc cu acea bere.

Interludiu festiv cu concurs: Ce e realitatea?

Mîţa şi Iisus au fost darnici anul trecut. Anul ăsta sunt eu darnic cu dânşii apărând pentru prima oară în carne şi oase în faţa lor. Dar oare carnea şi oasele sunt ceea ce credem noi că sunt?

Cu ocazia faptului că îmbătrânesc într-un mod foarte trist şi sunt foarte trist, am să vă rog să participaţi la un concurs foarte trist.

Desenaţi-mă. Faceţi-mi un portret. Surprindeţi-mi esenţa. Cum puteţi voi. În paint, în fotoşop, în creion, în tuş, în macaroane, cu picioarele, cu curul, cu talent, fără talent. Şi trimiteţi la drojdia [coadă de maimuţă] gmail punct com. Câştigătorul va fi ales de către un juriu deprimat şi va câştiga o bere amară şi naşpa cu însuşi Vasile, dacă între timp nu-şi va fi luat lumea în cap şi nu va fi pornit să haiducească într-o mânăstire sau pula calului.

Material documentar găsiţi pe feisbuc. Sau întrebaţi-vă prietenii, sigur ştie vreunul cum arăt.