Utopia Balcanica

Ce ne Păuneşte ne şi desparte

Păunescul n-are să rămână în istoria literaturii cu cine ştie ce titlu în aldine, da’ nici ca o notă de subsol. Poezia lui e extrem de multă şi trebuie să piguleşti după bucăţile valoroase din fiecare volum. Oricum, nu alea i-au adus renumele. Păunescul avea gârlă de talent şi era perfect capabil să facă artă dar… cui prodest, când scrii într-o ţară populată cu simplioţi şi condusă de simplioţi?

Pentru simplioţi, “Poezie, poezie / puţa mea e de hârtie” rimează, deci cu siguranţă e mai adâncă decât Lecţia despre cub. Iar poezia e un produs ca oricare altul, poţi s-o produci în masă şi s-o vinzi pulimii sau să deserveşti o nişă elitistă. Ambele sunt chestii cinstite şi perfect valabile.


Nu cred ca prea mulţi dintre fanii Păunescului să fie amatori de poezie, adică să fi citit la viaţa lor un rând de Sorescu sau pula calului, măcar un Păstorel acolo între două şpriţuri.

Păunescul şi-a cunoscut foarte bine interesul şi s-a cocoţat pe val fiindcă avea celălalt gen de nebunie interesantă, nu ăla care îţi trebuia pe vremea aia ca să faci dizidenţă.

Păunescului ar trebui să-i mulţumească mulţi muzicanţi de clasă pentru că – de bine, de rău – i-a făcut auziţi şi a avut câte ceva pentru fiecare în găleata lui cu versuri cântabile. Aceiaşi muzicanţi ar trebui să-l ierte că se băga mereu, cu vocea lui tunătoare, peste cântecele lor. Voia doar să arate publicului că e suficient de treaz să-şi ţină minte versurile. E mare lucru, eu nu sunt în stare de asta.

Păunescului ar trebui să-i mulţumească Constanţa Buzea pentru că, deşi opera ei e extrafină şi merită toată atenţia noastră, nici dracu n-ar fi auzit de ea dacă nu stătea câţiva ani în mariaj cu satirul.

Păunescului ar trebui să-i mulţumească mulţi naţionalişti retrograzi pentru că le-a dat apă la moară, deşi nici astăzi nu-mi dau seama dacă îşi concepea astfel discursul pentru că era convins de el, pentru că o luase razna de la atâta pileală sau pentru că ştia foarte bine că asta vinde într-o societate agonizantă.

Păunescului ar trebui să-i mulţumească amatorii de curiozităţi tipografice pentru că, pe măsură ce eşua ca demers jurnalistic, “Vremea” s-a tot micşorat până a ajuns o foaie A4 imprimată minuscul. Bilete de papagal? În anii 90? It’s more probable than you think!

Păunescul o să rămână în istorie pentru că argumentul lui împotriva homosexualităţii (într-un tocşou recent) a fost “bă, tu ştii cine sunt eu?” şi adversarul (un ins prea discret ca să-l ţin minte) s-a micşorat instantaneu, deşi singura reacţie raţională când te combaţi cu genul ăsta de logician este “ba pe-a mă-tii”. Cu o altă figură şi o altă voce, nimănui nu i-ar fi mers, da’ Păunescul a fost Păunescul.

Păunescul a fost simbolic pentru epoca lui. Oportunist, arogant, ipocrit, ce mai contează? Vorba lu’ Iisus (şi bine-a zis-o atunci), “să arunce cu piatra ăla care se simte fără de păcat, în pula mea”. Cu toţii avem ceva pe căciulă, are viaţa grijă să fie acolo măcar o muscă, dacă nu un elicopter. Şi prea puţini suntem în stare să legăm două versuri, aşa că hai să nu ne mai căcăm pe noi şi să-l cinstim un pic, ca pe un meseriaş harnic în îmbinarea cuvintelor şi un model în domeniul bărbilor. Mai încolo, dacă vrem, îl uităm, dacă nu, ne luăm de el c-a fost o canalie.

Să fii sănătos Păunescule!

[…] O, voi, tineri ai planetei mele,
Convulsionată de-atâtea arme,
Sub ochii holbaţi ai armatelor,
Sfărimând ochelarii greţoşi ai generalilor,
Fără nici o ruşine,
În numele singurei religii care ne uneşte,
Credinţa în continuitatea speciei umane,
Iubiţi-vă,
Iubiţi-vă pe tunuri!
Concediaţi tunarii
Şi dezamorsaţi obuzele
Şi daţi-ne acest prim şi netrecător
Semn al păcii universale.

Iubiţi-vă,
Iubiţi-vă pe tunuri!
Iubiţi-vă până le veţi hodorogi,
Până le veţi scoate din funcţiune,
Iubiţi-vă aruncând din mâini
Tot ce vi se-ntâmplă s-aveţi în mâini,
Actele voastre, banii voştri, oglinzile,
Chiar şi această carte care nu are decât meritul
Că aparţine unui om
Care în viaţa lui, deşi n-a avut norocul
Să facă dragoste pe nici un tun,
Când n-a dormit şi n-a scris,
A iubit
Cu disperarea condiţiei umane,
Cu lacomia venitului de pe front,
Cu grija medicului
Şi cu dăruirea muribundului.

Facă-se profeţia mea,
Fie o dată pentru totdeauna a tinerilor
Iubirea pe tunuri!

ecouri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Ultimele articole

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri