Oh give me a home where the buffalo rrom

Ieei, încă o sesiune. Cinşpe blogări îşi dau cu opiniunea în ceea ce-i priveşte pă etnicii romi conlocuitori (în astfel de contexte serioase eu prefer să le zic romi fiindcă, din câte ştiu, nu toţi ţiganii sunt romi şi, tot din câte ştiu, nu există „rr“ în româneşte).

Avem, se pare, de a face cu două abordări: unii zic să-i asimilăm după modelul francez, alţii să le încurajăm obiceiurile pitoreşti.

Mi-a fost lene să pun diacritice. Abia acum urmează să lecturez ce-au scris colegii mei mai jos deci nu ştiu cine-a fost ăl mai rasist, dar vă anunţ dinainte că rasiştii sug cucul.

Voi, ce părere?

Episodul 156: Mîţa şi puţa lui Bleonţ

Vom trăi într-o lume sănătoasă atunci când ultimului puritan creştinopat îi va sta în gât ultima bucată de tămâie puturoasă cu care-şi afumă frustrările.

Bravo, Claudiu. În contextul habotniciei care ne mănâncă societatea ca un cancer sinistru, fiecare ştromeleag (cât de mic!) scos la aer e o gură de aer.

China a pus cârciuma-n drum

Ziceam eu la un moment dat de noul restaurant-ecarisaj Chong Qing şi de cât de curios sunt dacă merită o vizită (în condiţiile în care e la doi paşi de mine iar eu ador chinezăriile culinare, mai ales când sunt ieftine). Între timp, nişte prechini de-ai mei s-au pripăşit pe acolo şi s-au întors cu păreri mixte, astfel încât până la urmă am să mă duc şi eu să le pun serviciile la încercare.

Nu m-a convins faptul că au venit ei cu opinii împărţite (în materie de restaurante, dacă toţi drojdierii zic “mda”, mie-mi place sigur) cât m-a convins găsirea acestui videoclip adorabil cu o pirandă boccie şi bucătarul lor adorabil care vorbeşte adorabil! Pestesalau, pesteveveliţa! COŢULAŞI!!! E PLOASPAT! DIN UĂLEZ AM FĂCUT!

Cu hangerul fără disco-teacă

Aliluia! unul dintre proiectele mele n-a răposat în faşă, ba chiar înfloreşte şi uimeşte. Este vorba despre mirobolantul dozator-arhivă de muzică-pe-care-îţi-doreşti-să-nu-o-fi-auzit-niciodată, discoTEC. DiscoTEC este calea noastră, a tuturor, spre o lume mai bună, după cum sugerează şi Marele Cantautor Cristian Simionică, demn urmaş al lui DJ Boroş.

Episodul 155: Cel mai dinamic serial din lume

Mereu mă intimidează să ştiu că unde eu aniversez 155 de episoade alţii aniversează 155 de ani de episoade.

Ce ne dă văcuţa 16:9

Na că mi-a venit ieri Probookul de care ziceam mai devreme şi, până una alta, e megamişto. E pătrăţos cum îmi place mie, metalic, nu prinde amprente, ba chiar nu ştiu cum se face că băieţii mi-au trimis (fără să ştiu sau s-o cer) culoarea bejuliu-argintiu-aurie care costa cu vreo două milioane în plus în alte părţi.

Deşi e o bătaie mare de cap să faci Win 7 să arate şi să se comporte ca un Windows normal, am zis să bifez şi treaba asta iar acum sunt mândrul proprietar al unui leptoc cu SUSE Linux (care e mişto cam de când Ubuntu a făcut tranziţia de la Gnome la Unity) plus Windows 7-deghizat-în-Win 95 (serios, de ce ar trebui să aibă umbră cursorul? io mă gândesc că era o vreme când cu puterea de calcul consumată pe umbra aia de căcat puteai să trimiţi oameni pe lună) care arată cam aşa.

Poză, ieei.

Episodul 154: Mucul lui Iisus

Boala mea exotică se menţine. În altă ordine de idei, ieri am făcut cunoştinţă cu un om care cântă la banjo cu limba. Nu, nu vă bulşituiesc şi (cred că) nici nu halucinam de la febră.

De asemenea, mâine îmi vine noul leptoc ieftinache HP de la Evomag, ieei. În funcţie de cum îşi fac băieţii treaba şi cum se prezintă produsul, chestia asta va deveni reclamă sau nu.

La cepe în piaţa Victoriei

Am îmbătrânit teribil şi inevitabilul s-a produs, am prins (cre’ că vineri dimineaţa, întorcându-mă de la crâşmă) o răceală soră cu ciulepra în aşa fel încât îmi pot folosi mucii pe post de lasou. Vai mie!

Ideea e că stăteam eu aseară, molfăind o traducere deloc poetică despre cai, cu căştile pi urechi, mucilaginându-mă trist în obscuritatea casei alor mei (că la mine-n beci era prea mult fum de tutun în covoare pentru un om răcit). Şi stăteam aşa, cum v-am zis mai sus, până ce-am simţit la un moment dat un miros ciudat. Un iz de ceapă. La unu noaptea, frăţică. Ceapă în aer la unu noaptea într-o cameră închisă etanş cu trei peceţi impenetrabile atât de către zmei cât şi de către harapi albi.

Episodul 153: Mîţa are intenţii bune

După cum ziceam (cu mii de scuze lu’ Buciuman şi băieţilor că nu ajung azi la băute fiindcă îmi bat termenele la uşă), tocmai ce m-am întors din Oklahoma României.

Nu ştiu exact dacă acolo e ca-n Oklahoma (nu ştiu despre Oklahoma decât dintr-un episod Lucky Luke) dar spuneţi-mi voi mie ce nume să dau unui loc unde dacă ai Logan eşti capul mafiei şi unde marea aspiraţie a tinerilor e să ajungă, o dată în viaţă, dincolo de Paşcani.

Vă mai scriu eu despre aceste chestii mişto imediat ce reuşesc să mai obţin nişte amânări pentru acele chestii boring. Până atunci, Mîţa se întoarce şi promit solemn că am să fiu mai productiv! (ieei, un nou episod cu evrei)

Interludiu: Mîţa şi Iisus, neglijaţi

Domnilor, ştiu că vă este extraordinar de dor de mine dar nişte raţiuni care se află dincolo de controlul meu mă obligă să fiu pe drumuri.

Către miezul nopţii mai am de făcut o excursie spre lângă Paşcani (poate vin cu poze), unde n-am să stau decât câteva ceasuri şi-apoi mă întorc la târgul lu’ Bucur şi să vedeţi voi cât de inspirat voi fi şi cât vă voi încânta cu minunăţiile mele minunate. Poate vă scriu şi din tren dacă merg interneţii cum trebuie şi nu mi-e prea somn.

Mai ţine cineva minte Terminatoarele cu casete galbene din Obor, de la ruşi?