Utopia Balcanica

Căile-s ferate cu românul

Azi voi fi serios. Daţi-mi voie să fiu azi serios. Şi să vă povestesc ceva ce s-a întâmplat cândva, demult, o chestie care m-a învăţat mai multe despre viaţă decât au putut s-o facă liceul şi două jumătăţi de facultăţi şi-o multitudine de discuţii revelatoare cu o sumedenie de oameni ca voi.

Eram într-un tren, dinspre Arad sau dinspre Timişoara sau aşa ceva. Orişicum, mersesem ceva şi ştiţi voi cum era cu trenurile pe la noi, pe vremea când mai mergea cineva cu trenul. Eram mahmur, înţepenit, tras de curent şi mă dureau încă de pe atunci toate ciolanele, de-mi venea să mor acolo şi să mă îngroape în cuşeta aia păduchioasă, slinoasă şi rece ca un coşciug la Străuleşti sau alt loc de odihnă veşnică confort trei. Era naşpa, să moară Romeo.

Aşa că ies pe coridor să-mi aprind o ţigare şi să tuşesc în voie. Era şase dimineaţa şi trenul se apropia de Bolintin.


Ceaţa se risipea pe maidanul înrourat şi atunci l-am văzut. Lângă el, priponită de un pom, o junincă răpciugoasă (prea livresc? atunci o vacă) îşi înfăşura limba de-un ciuline.

Era un ţăran gras şi rumen la faţă, cu un zâmbet cald şi candid până la urechi, care părea să n-aibă nici o grijă pe lume. Şi el avea pantalonii în vine şi-şi flutura pula la tren.

Îşi flutura pula la tren, trenului, oamenilor din tren, mie.

Îşi unduia cariciul rustic, poate cântând, poate molfăind un pai, cu siguranţă durându-l în cur, prin faţa a sute de existenţe meschine, prinse între somnul chinuit într-o rână şi grija zilei de mâine.

Îşi balansa, cu pacea şi cu seninul radiindu-i prin toţi porii, penisul ancestral, dacic, înaintea trenului, a sorţii, a vieţii, a morţii, a lui dumnezeu, a întregului cosmos, a însuşi timpului, şi toţi cei enumeraţi anterior împietreau pentru o clipă şi nici unul n-avea ce să-i facă.

Ţărane, te-ai trezit special să prinzi trenul trecând ca să-(m)i arăţi pula? Sau ţi-ai văzut pur şi simplu de treabă şi, într-o secundă cât o străfulgerare, o muză din eter ţi-a deşnurat şnurul de la izmene printre fluierăturile locomotivei şi păcănelile traverselor? Oricum ar fi, îţi mulţumesc, ţărane.

Luaţi aminte, cititori şi cititoare. Luaţi aminte de la acel om, poate mai necăjit ca mulţi dintre voi dar mai împăcat cu marile jocuri ale universului decât vom fi în această viaţă noi, termitele marilor oraşe. Luaţi aminte şi de la mine, care-s numai umilul său apostol şi nici măcar n-am avut prezenţa de spirit să scot pula să i-o flutur înapoi, ca pe o batistă înlăcrimată într-un adio-pentru-totdeauna.

Măcar pentru o clipă lăsaţi telefoanele să sune, poştaşii să bată la uşă, copiii să orăcăie, traficul să claxoneze. Zâmbiţi, iubiţi viaţa care vă freamătă-n tot sistemul circulator şi fluturaţi-vă pula, sau ridicaţi-vă fustele ca pirandele când le-ai ciordit o garoafă.

Când vom muri, pentru că da, vom muri cu toţii, cei şapte călăreţi ai apocalipsei sau Vişnu sau Mahomed se vor hlizi că “ha ha, ai mierlit-o fraiere, hai să vedem ce-ai făcut tu pe pământ”. Iar atunci noi vom zice rânjind superior: V-am arătat pula, asta am făcut. Voi m-aţi azvârlit acolo, pe mizeria aia, căcatul ăla de planetă unde totul e o suferinţă şi-o incertitudine şi-un bocet şi-o muzică de la kiss fm, eu v-am arătat pula. Na pula. Zvâc! şi iar le vom arăta pula.

Şi dacă nu-i nimeni dincolo de porţile raiului, ce? N-am arătat pula nimănui? Ba da! Micimii, efemerităţii, deşertăciunii. Şi le vom fi zâmbit ca un Buddha de jad înainte să ne stingem şi să ne disipăm.

Ăsta-i adevăratul pariu al lui Pascal.

Lumea şi pula.

shareuri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
Alte articole!
Şi toată noaptea m-am gândit: frate, secolul trecut ar fi…
shareuri