Adorazione dei formaggi

Iaca m-am întors de la Milano cu obişnuitul calup de poze umoroase.

Printre altele, am zburat pentru prima oară fără să fiu sedat cu Xanax®, am mâncat cele mai mişto scoici de până acum (într-un restaurant insalubru de imigranţi, bineînţeles), am văzut un curcubeu şi am prins ultima etapă din Giro d’Italia! Ieei.

Ce s-ar suci de ciudă Dante
şi ar pufni cu nările
că-n veacul nostru scările
către Infernu’ sunt rulante.

La Accademia di Bre-
ra dacă şezi în cur te
atenţionează lumea: bre,
aici nu eşti la mă-ta-n curte.

Când îi priveşti, îţi zici cu pizmă:
ce nobili sunt, la suflet puri!
li se citeşte pe figuri
că ei sunt oamenii din Cizmă.

Vasile la apă
cu spadă şi capă.

Eu mereu voi cugeta la
ce mi-a spus un domn mai cult:
că biletele la Scala
‘Scala noi, da’ costă mult.

Într-o vreme Hruşcă ar fi fost şomer,
nu era cetate fără Cava Ler.

Italienii merg la mall
încă din o mi-op’sute,
pe când noi mergeam domol
la oborul de cornute.

Cântec milanez, de-acum
nelipsit dintr-o cântare:
“stau la margine de drum
pomul bun şi domul mare.”

Uite-aşa un turn, măi frate,
să pui mâna să-mi ridici,
toţi signorii din cetate
să simtă c-au puţe mici.

Când e totul roz în jur
şi Vasile e un dur.

Adio, superstiţii! o abordare nouă:
pentru noroc în viaţă calci taurul pe ouă.

Pula linişte şi pace,
nici măcar un mic respiro:
când e A.C. pe San Siro
tot oraşu-i ca pe A.C.

Categoric viaţa
pare mai frumoasă
când toată verdeaţa
îţi atârnă-n casă.

Cioara şade pe o ţavă
c-o privire foarte gravă.

Când inşi cu snoabe dispoziţii
strâmbau din nas la Paraziţii
le aminteam că ca statuie
chiar şi Iisus arată muie.

Şi nu uitaţi, copii,
orice v-au spus părinţii,
în lumea asta gri
bătaie iau doar sfinţii.

* * *

Şi-n fine,-un paradox bizar
pe care nu-l pot înţelege:

cretinul nicăieri nu-i rar
da’ toţi îl ocrotesc prin lege.