Cu răbdarea greci şi marea

Gata cu concediul. Gata şi cu letargia de vară de pe interneţi. Când traficu’ începe să zbârnâie, noi, blogării cu suflet, care nu scriem pentru trafic decât un pic, trebuie să ne punem pe agitat, pe incitat, pe excitat. Da’ înainte de asta, să vă povestesc pe unde-am mai umblat.

Se împlineau trei ani de zile de când n-am mai călcat în Corfu, ceea ce era inadmisibil, domnilor, pentru că de foarte mult timp am o relaţie de amor călduros cu acea insulă. Aşa că am zbughit-o să văd dacă se simte şi pe-acolo marea criză a grecilor. Evident că nu. Pe măsline, pe struguri şi pe turişti îi doare în cur.

În plus, dacă mai demult nu beai o bere într-o tavernă respectabilă fără doi euroi jumate, astăzi poţi cu doi, ba chiar cu unu’ şi cincizeci. E incredibil, zău. Şi sunt mai multe beri. Eu credeam cu candoare că grecii au doar două mărci de bere.

(În continuare se vând acolo doar două mărci de bere bună, trei dacă vă place Amstel.)

Gasteropodul de piatră s-a dărâmat

Ştiaţi că melcii au ficat? Şi rinichi? Şi sulă? Oau. Sunt un fel de oameni mai mici.

Înainte să mă pun serios pe insuflat viaţă în acest blog părăginit, era vorba să pun punct concursului cu melcii! Ei bine, n-aţi fost decât vreo şase participanţi (ruşine, Dinu Patriciu) şi n-aţi fost atât de amuzanţi pe cât mă aşteptam. E drept, vreo trei mi-aţi smuls un zâmbet, ceea ce e totuşi o chestie demnă de toată lauda.

Episodul 197, partea a doua: Mîţodiseea

Superaventura homerică continuă – ieei! – iar bravul Iisus Ulise nu a fost niciodată mai brav.

Episodul 197, partea 1: Mîţiliada

Mă întorsei bre (cu salutări de la vechiul meu prieten Periklis)! De mâine încolo, poze şi chestii. Pân’ atuncea, Mîţa eroică.

Şi tot mâine anunţ şi care-i faza cu concursul cu melcii. Ieei! Sper că mi-aţi dus dorul.

Melciul secolului

Aţi ghicit, Vasile şi Mîţa lui sunt pe drumuri. Dacă până mai ieri nu v-am putut scrie pentru că eram foarte, foarte beat pe un deal la Comarnic, de mâine vă voi zâmbi mai puţin beat de pe plaiurile însorite ale micului sat corfiot Acharavi, de care mă leagă o veche dragoste. În principiu Mîţa se va întoarce peste vreo săptămână (că n-am paint în deplasare), dar eu vă voi ţine la curent cu năzbâtiile mele şi zilele viitoare. Dar pentru că nu ştiu când voi prinde următorul interneţ fără fir, vă las cu un mic concurs.

Cetăţene, nu fi artist

Iar vă neglijez domnilor, iar vă neglijez căci am avut de dus la îndeplinire o serie de mici munci de mare salahor. Cu muşchiu’ febril şi broboane de sudoare în frunte, ţin să-i salut pe toţi cei care-au rămas plăcut impresionaţi de articolul mai vechi despre zeul Priap şi-au cerut mai mulţi faluşi pe saitul nostru glorios. Vă prezint o mică pagină din istoria artei, produsă azi dimineaţă pentru Futezătorii pe baza unei benzi din Cutezătorii.

Căluţii, spaima lu’ Nuţi

Începând de azi mă găsiţi, sporadic şi când vrea pixu’ meu, şi pe Futezătorii. Ieei. N-o să ghiciţi niciodată cum semnez acolo.

OK, aţi ghicit. Vasile.

Acum urmăriţi acest căluţ adorabil care-a fost mai demult pe Românika.

Episodul 196: Iisus meloman

Duminica care s-a încheiat iată că s-a soldat cu o şuetă cu muzică clasică şi vin de căpşunică la moşia prahoveană a unui mecenat al cărui nume nu-l vom face public, că nu i-ar plăcea. Dânsul e un necredincios rău şi fără de dumnezeu care sponsorizează copii cu talent, nu popi cu burţi, deci cu siguranţă nici vouă nu v-ar plăcea de el.

Printre picături am avut ocazia să le reascult pe Daria, care şi când era mică concerta de n-avea treabă, şi pe Teodora, care-a cântat la un moment dat cu Tomescu şi era tare rău da’ nu mai e pe iutub.

Iisus al nostru a prins şi el gustul.

Nu-i bai, e gudbai

Ştiu că v-aţi obişnuit ca blogul de faţă să vă servească zilnic cu băşcălie grosieră şi desene de copii oligofreni; ştiu că de multe ori am fost supapa voastră când aţi avut o zi grea şi alte căcaturi de genul. Ştiu că o să credeţi că şi însemnarea asta e la mişto. Ei bine, nu-i. This time it’s for real, cum s-ar zice.

De data asta eu am nevoie de sprijinul vostru, căci inima mi-e zdrobită de durere. De data asta chiar nu-i de râs.

De data asta, dacă aţi pierdut vreodată pe cineva apropiat, ştiţi şi voi foarte bine despre ce vorbesc.

Episodul 195: Mîţa şi ţânţarii

Şi iată cum l-am ajuns (şi depăşit, dacă socoteşti şi episoadele fără număr!) pe Elftor, cel care m-a inspirat să fac Mîţa cu î din i.

Informaţie utilă: când eşti cu cortul undeva lângă un lac, o mlaştină, un canal de irigaţii sau un pâlc de mangrove, poţi să te dai cu un bidon de Autan şi poţi să te îmbraci în pufoaicele babei Dochia. Degeaba. Trompiţele insistente ale anofelilor şi culecşilor, micile vuvuzele ale mamei natură, te vor ajunge, te vor prinde, îţi vor perfora învelişul călduţ şi se vor desfăta cu siropul tău vital, lăsând în urmă doar jale şi mâncărime, respectiv virusul West Nile.

Din păcate, despre ţânţari nu se scriu romane, şi asta-i dintr-un singur motiv: când eşti pişcat de ţânţar nu devii tu însuţi ţânţar.