Episodul 215: Mîţa şi admirabilii strămoşi

O ţâr’ de retro din vremurile alea când era monarhie şi totul mergea mult mai bine decât acum da’ nu se ştie de ce alfabetizarea şi igiena erau încă un vis îndepărtat.

Episodul 214: Mîţa practică proxenetismul

Atâta discuţie despre fetele de la Bambi şi mama lu’ Whistler nu putea să nu se răsfrângă asupra vieţii Mîţei. Metropola Vîrteşcoiu are şi zonele ei rău famate, nu?

À propos de zone rău famate, pagina de feisbuc a Mîţei se apropie de fanu’ numărul o mie! Trebuie să ieşim la o bere curând, zic. Şi trebuie să vă tunăriţi iahumesingerul, care-aveţi aşa ceva, cu aceste douăzeci de avataruri mîţoase.

Sfinte de îngheaţă apele

Şi-ncă trei noutăţi freş de la Mitropolie.

Azur pe ce-am mai sfânt

Maneaua se jazzifică, mînca-v-aş ochii, v-am spus eu? Şi procesul începe cu începutul firesc: proto-maneaua anilor 80-90. Odată cu resuscitarea via OTV (mulţumim domnu’ Dan!) a interesului pentru acest gen, nişte artişti mai descuiaţi au început, timid, ce-i drept, să-l modernizeze cum ştiu şi ei mai bine.

Au început timid pen’ că dacă răsare un trol să aducă aminte publicului că “e manea! e de la ţigani!”, publicul se hotărăşte brusc că piesa cu pricina nu-i mai place, ba chiar îi repugnă. La dracu, am auzit reproşându-li-se balaoacheşilor de la MRB că “au băgat o manea”! Un fel de “jupâne, mie-mi plac pimfloid ăştia da’ uneori bagă progresiv şi atunci mă enervează”.

Regal cu zero

Cred că orice român adevărat… la naiba, orice bărbat de pe mapamond care nu se jenează şi care are simţu’ recunoştinţei va fi de acord cu mine când zic ce-o să zic uite-acum pe acest blog al meu. La mulţi ani, Majestate!

Ce moaşte din pisică şoareci mănâncă

Mă întreba Buciuman ce se întâmpla dacă sfântul Ioan Gură de Aur făcea cancer la gură. Bine mă Buciumene, păi tu nu ştii că alea se cheamă pepite.

Uite încă cinci gânduri răzleţe despre cele sfinte, având în vedere că sfântu’ Dumitru e peste câteva zile.

Poate aşa vom înţelege mai bine cultul moaştelor.

Episodul 213: Iisus salvează moaştele

După 15 ani de la primele demersuri, făcute chiar de Patriarh, Ieronim al Greciei a acceptat să trimită la Bucureşti o relicvă de preţ: capul Sfântului Apostol Andrei, martirul care a creştinat Balcanii. [...] De la biserica Sfânta Ecaterina din Bucureşti aşteaptă să fie mutate in Catedrala Mântuirii Neamului un dinte şi laringele Sfantului Ioan Gură de Aur. Moaştele au fost dăruite Bisericii Ortodoxe, la vizita Papei Ioan Paul al II-lea şi sunt văzute ca având mare preţ în lumea creştină. Ştire ştire.

Patriarhul să trăiască / că-i capu’ la ţara noastră! / Ţine minte trei cuvinte: / dumnezeu, laringe, dinte! / Concluzia o trageţi voi / Pupa-v-ar baba pe-un deget.

Episodul 212: Mîţa recenzor

Uite-aşa, în completare la ce am zis ieri.

(Între timp, dacă şi pe voi vă doare un pic că doar cele două talăngi de aur de la gâtul şefului bisericii – cum care biserică, aia săracă şi discretă şi filantroapă – ar putea cumpăra 14000 de supe vietnameze la plic pentru copiii săraci, iată două situaţii în care puteţi pune mâna să ajutaţi nişte oameni, situaţii pe care vă invit să le daţi mai departe. Un artist şi profesor de mare prestanţă pe care am avut norocul să-l cunosc personal şi un tânăr medicinist promiţător care a avut ghinionul să cunoască personal un cancer rar şi nasol.)

Recensăminte-mă frumos

Astăzi a început numărătoarea care o să arate că suntem puţini, bătrâni şi amărâţi. Nu-i chiar treaba mea ce-o să le ziceţi voi recenzorilor cum nu-i nici treaba voastră că eu o să mă declar amerindian sau ainu. Dar cu toţii am face bine să ne declarăm atei sau fără religie.

Nu discut acum cu “nucleul dur” care râde la Mîţa cu î din i şi se întâlneşte la “beri blasfemice” să facă activism. Ăştia-s băieţii mei şi n-au nevoie de îndemnuri şi explicaţii ca să procedeze corect. Vorbesc cu voi, indiferenţii, cu ăştia care desconsideră ameninţarea teocraţiei, chiar şi cu cei doi sau trei creştini cu care te poţi înţelege, despre care am înţeles că ar exista deşi n-am avut până acum onoarea să îi cunosc.

Omul e un animat social

Nu mă mai uit la sitcomuri. E mai uşor să găseşti un text ne-penibil la Bucurenci decât e să găseşti un sitcom bun (ca Seinfeld sau înruditul Curb your enthusiasm) sau un sitcom atât de mizerabil că-i bun (cum au fost, nu ştiu, Bundy-ii dublaţi în nemţeşte pe Pro 7 sau Third rock from the sun). Înţeleg, e greu să mai mulgi ceva dintr-un uger atât de muls.

Genul mai are speranţă sub formă de desen animat. Afirm această chestiune chiar dacă Family Guy a obosit şi aruncă cu spin-offuri fade, chiar dacă Simpsonşii trag de coadă o pisică care-a murit acum un deceniu şi pute de câţiva ani buni.