De sfânta zi a sfântului apostol Andrei care i-a creştinat pe daci, pe romani, pe şvabi, pe elfi şi pe lemingi, Utopia Balcanica vă urează audiţie plăcută şi mai ales…
Încă una mică despre treaba cu Istoria care se ocupă şi se dezbate. A trecut fix o zi de când am părăsit amfiteatrul Vasile (Pârvan, nu eu) încărcaţi cu spirit civic şi gata de noi peripeţii în lupta cu problemele educaţiei. Fac tot posibilul să vă ţin la curent şi pe viitor, zău.
Am făcut un pdf mai lizibil din documentul manifest care-a ieşit în urma celor 100 de ore de dezbateri. Sunteţi liberi să vă jucaţi cu el, să-l multiplicaţi, să-l modificaţi. Împărţiţi-l cui puteţi şi cui vreţi. Universităţile sunt spaţii pentru discuţie, folosiţi-le frate şi discutaţi în ele despre cum să le faceţi mai bune. Şi nu numai în ele. Şi nu numai pe ele.
Şi Mîţa de luni, înainte să fug spre universitate. Aşa, ca să ne aducem aminte cu tristeţe ce înseamnă de fapt să ai pretenţii faţă de statul tău. Faţă de un stat.
Am ajuns tardiv la “revoluţia Pârvan”, când gaşca se cam spărgea. Joi şi vineri nu ştiam nimic despre ce se întâmplă acolo. Dac-aş fi ştiut, aş fi fost oricum convins că-i o chestie interioară, care nu mă priveşte.
Abia când am intrat în amfiteatru m-au pus jurnalistul rătăcitor şi alţi vechi prieteni în temă vis-à-vis de ochiupaiul cu pricina. Hai să vă zic ce-am văzut acolo.
În primul rând, ce-am văzut acolo nu a fost un eşec total. Ţineţi cont că eu sunt de obicei primul la cârcoteală. Puteţi citi tot la Ursulean desfăşurarea evenimentelor mai pe larg.
Ce-am văzut acolo a fost un semn (discret, dar un semn!) că mai există câteva zeci de nebuni cu oareşcare spirit civic. Dacă nu ştiţi ce-i ăla, spiritul civic este acel duh cari te umple şi care împiedică statul să mănânce ficaţii cui vrea, când vrea, şi să se cace pe tine, pe afacerea ta, pe casa ta şi pe parcul în care-ţi plimbi câinele, dându-ţi cu un Wunderbaum pe la nas doar ca să te ţină în viaţă întru continuarea abluţiunii fecale. Pentru că statele tind să facă asta dacă nu există spiritul civic. Hai că ştiţi foarte bine despre ce vorbesc.
Uraţi-mi să-mi treacă mai repede viroza, ca să vă invit săptămâna care vine pe forum să punem la cale o nouă întâlnire de berică (sau vin fiert) (sau vodcă) cu fanii Mîţei. Fiindc-am ajuns, iată, cu episoadele la o treime din numărul fiarei!
Şi că tot veni vorba de Sa(n)tana şi cum ne amăgeşte el cu “ştiinţa” asta, ştiaţi că 42% din populaţia ţării crede că soarele se învârte în jurul Pământului? Nu mă surprinde, cum nu mă surprinde şi că multă lume crede în astrologie. Mdap. Voi?
Băi băieţi, uite care-i chestia. De vreo două zile eu nu v-am scris ni’ca fiindcă sufăr.
M-am întors noaptea de la prea multe chiolhanuri autumnale prin frig fără căciulă (sau cine ştie ce-am făcut) (sau cine ştie ce-am făcut fără căciulă) şi m-am îmbolnăvit de muci. Când îmi suflu mucii hotărât şi demn, pentru că asta îi deosebeşte pe bărbaţi de simplii mucoşi, sună vecinii să-mi zică că dacă mi-am luat elefant sau ce pula lor se aude. Şi sufăr.
Aşa că hai să facem un forum (mă rog, aproape un forum), fiindcă suntem paseişti şi ne e dor de vremea forumurilor. V-am pus şi sus linc către el, vă aşteaptă să faceţi clic, ieei.
Vizitaţi România, ţara micilor. Mişto, oameni buni. Nup, nu-i o multi-greşeală de tipar, e o parodie extraordinar de fină şi umoroasă, vedeţ’ mai jos. Şi e pe bune, zic io: reţeta românească de mititei e mai gustoasă decât a bulgarilor, a sârbilor sau a turcilor, dar asta-i probabil o chestiune de gusturi – şi de condiţionare culturală –, nu de mândrie.
Recunosc că pe ai sârbilor nu i-am mâncat.
Acu’ hai cu contextul, să înţelege ceva şi capu’ la cititor. Cu siguranţă am mai specificat că mi se par odioase iniţiativele de genul ăsta. De ce ar trebui să mă mândresc cu realizările unor valahi, moldoveni etc. mai mult decât cu realizările altor membri ai speciei noastre?
Orice aţi fi citit în biblia pentru copii sau în Dan Brown, adevărul adevărat despre misterioasa Cină se află doar aici, pe unicul sait adevărat de adevăr adevărat care spulberă miturile lumii prin puterea adevărului adevărat. Ieei!
Dacă ajungeai în anii ’90 în Galaţi, cel mai sudic punct al Moldovei care nu este Brăila, nu se putea să nu auzi, curgând ca o Dunăre mai mică din boombox-urile nigărilor locali, Zorile. Adică pe Mitică Blîndu şi pe micul Adrian, precursori ai lui DJ Boroş şi nu prea, nişte veritabile icoane ale tranziţiei, putând oricând sta alături de monştri sacri precum Generic, Azur sau Albatros.
Cântecelul căruia îi dedic această însemnare, “Profesoara de franceză” (cunoscut şi ca “Sună iarăşi clopoţelul”) a fost mai devreme pe DiscoTEC, însă merită o expunere mult mai amplă.
La 71 de ani de când Garda de Fier a ajuns la guvernarea României, Mişcarea Legionară se pregăteşte să participe la următoarele alegeri prin Partidul Pentru Patrie.
Somnul Raţiunii a profeţit! Vei bãrbieri un pinguin în beciul castelului.
