Care-i baiu’ cu ochiupaiu’
Pus de Vasile la 28 Noiembrie 2011 în Elucubraţii
Am ajuns tardiv la “revoluţia Pârvan”, când gaşca se cam spărgea. Joi şi vineri nu ştiam nimic despre ce se întâmplă acolo. Dac-aş fi ştiut, aş fi fost oricum convins că-i o chestie interioară, care nu mă priveşte.
Abia când am intrat în amfiteatru m-au pus jurnalistul rătăcitor şi alţi vechi prieteni în temă vis-à-vis de ochiupaiul cu pricina. Hai să vă zic ce-am văzut acolo.
În primul rând, ce-am văzut acolo nu a fost un eşec total. Ţineţi cont că eu sunt de obicei primul la cârcoteală. Puteţi citi tot la Ursulean desfăşurarea evenimentelor mai pe larg.
Ce-am văzut acolo a fost un semn (discret, dar un semn!) că mai există câteva zeci de nebuni cu oareşcare spirit civic. Dacă nu ştiţi ce-i ăla, spiritul civic este acel duh cari te umple şi care împiedică statul să mănânce ficaţii cui vrea, când vrea, şi să se cace pe tine, pe afacerea ta, pe casa ta şi pe parcul în care-ţi plimbi câinele, dându-ţi cu un Wunderbaum pe la nas doar ca să te ţină în viaţă întru continuarea abluţiunii fecale. Pentru că statele tind să facă asta dacă nu există spiritul civic. Hai că ştiţi foarte bine despre ce vorbesc.

…şi pentru asta copiii noştri tre’ să aibă unde face bastonaşe.
N-am văzut anarhişti, comunişti, fascişti susţinând ideologii şi n-am văzut un “occupy Wall Street” neaoş, că nici n-aş fi stat să mai trag cu urechea. Am văzut nişte băieţi preocupaţi de chestia elementară care este condiţia educaţiei într-o societate şi rolul universităţii ca agoră pentru dezbateri civice. Un rol esenţial, pentru că să înveţi poţi şi singur.
Şi, poate înainte de toate, am văzut nişte băieţi cerând mai mulţi bani pentru educaţie. Dacă tot există un buget smuls din buzunarele noastre, bugetul ăsta trebuie să se împartă având în vedere priorităţile unei societăţi care-i în agonie.
Doi la sută pentru învăţământ şi cercetare e ridicol şi penibil. Doi la sută ne plasează în aceeaşi divizie cu Noua Guinee, Guineea, Guineea-Bissau şi Guineea Ecuatorială, ţări în care problema e că vine crocodilul noaptea şi te mănâncă, nu că ies copiii semianalfabeţi din băncile liceului şi analfabeţi total din băncile facultăţii.

Din bucata mea de pâine / creşte-un cetăţean de mâine!
Daţi un chior / pentru profesór!
Daţi ciolan / şi lu’ Pârvan!
Am văzut în amfiteatrul ăla neîncălzit un precedent pentru mişcările studenţeşti ale anilor care vin. Un nou mit fondator pentru cei care erau prea tineri să prindă primii ani ’90. Sper că textul final, care se redactează diseară, va fi mişto şi pertinent şi frust şi fără exprimări romanţioase despre extorsiuni ale degajamentului eludând meandrele concretului, pelicanul sau babiţa, ca să-l pot da mai departe şi eu. Şi ca să vă chem pe urmă şi pe voi să ocupăm împreună alte amplasamente.
Dar precedentul ăsta a fost (şi este, că nu s-a fâsâit chiar de tot) un precedent timid şi cuminte. Nu e o problemă a mişcării în sine, e o problemă a mentalului colectiv de-aici.
O mişcare studenţească, apostrofaţi-mă dacă nu spun adevărul!, are ceva şi dincolo de nucleul dur de înflăcăraţi care redactează împreună manifeste şi se ceartă pe virgule. Are pentru fiecare “vizionar” din amfiteatru doi, cinci, zece oameni în stradă, oameni care n-au luat note mari la compunere, studenţi restanţieri, poate chiar loaze, da’ vin şi ei acolo fiindcă le fierbe sângele şi trebuie să se revolte, pur şi simplu. Să nu le zicem masă critică, să le zicem coaie. Coaiele mişcării.
Aceste coaie fac zgomot: strigă, cântă la vuvuzele, fac sendvişuri ca să atragă simpatie, uneori se îmbată şi incendiază chestii ca să atragă atenţie. O mişcare studenţească cu coaie nu rupe “din respect” abţibildurile lipite de “nişte vandali” pe bustul odios de urât al lui Pârvan (ODIOS!!! l-aţi văzut mai sus) care ar putea simboliza singur toată paragina din educaţia românească. O mişcare studenţească cu coaie nu mătură când pleacă.
Ea nu roagă frumos, ea somează.
Aceste coaie sunt ceea ce lipseşte în societatea autohtonă, şi e lesne de înţeles de ce. Pentru că trăim într-un stat cvasi-poliţienesc, cu antecedente care te înfioară. Pentru că mas-mediile nu coalizează cu tine, că n-ai $ să comanzi articole când vrea pula ta, ca alţii.

Vienezii ştiu să-i zică statului că lutsch mein Schwanz.
Când am vrut să ne “indignăm” astă-vară ca băieţii de la Madrid, doar de dragul de a ne indigna, eram cinci inşi şi treij’ de jandarmi care luau cenepeuri. Când s-a protestat astă-iarnă la BCU că au numit-o în mod nefericit şefă pe doamna de la Partid (pardon), s-a lăsat cu îmbrânceli şi amenzi deşi mă îndoiesc că vreunul dintre apărătorii bibliotecii era măcar vreunul dintre cei pe care i-am numit mai sus, amplu şi generos, coaie.
Ca să ridici tonul împotriva a ceea ce face statul, trebuie să ceri voie statului.
Pe bune, coaie?
Dezbate fieru’ cât e cald, De veghe în aeroplanul care se cară, Câinele care latră nu Hruşcă







nu-i asa. romania nu-i stat politienesc, e inca unul din putinele state din lumea normala in care te poti pisa pe politist daca vrei. Striga ministru in fiecare zi la ei sa traga cu pistolu, ca de-aia le-a dat statu pistoale, nu ca sa-si traga cu ele gloane in cap cand le parasesc iubitele
lipsa de coaie e boala genetica la romani. Gandeste-te cat au stat astia sub comunism. Adica nu sub comunism, sub COMUNISM. Si sub dicatatura, tacand din gura si mancandu-si in liniste painea luata pe cartela.
si tu vrei sa iasa acu sa ocupai tu nu stiu ce? slabe sperante, spre zero
Am zis cvasi-, Roxana, n-am îndrăznit să zic poliţienesc pentru că nah, am văzut şi eu cît de scremut zîmbeau tunisienii cînd îmi povesteau cît de mult îl iubesc pe ben-Ali.
Pînă una alta, şi dacă umbli singur într-un tricou pe care scrie ‘jos guvernul’ se cheamă că desfăşori o manifestaţie de protest fără autorizaţie şi se supără băieţii. Asta nu-i ok.
Vasile, Elvetia nu e Bulgaria, iar Romania nu e Austria. http://www.monitorulvn.ro/articole/profesorii-isi-recupereaza-banii-in-2016_2_116700.html
Intr-un astfel de stat, singurele solutii sunt protestele amenintatoare de viata (de demnitar). Fara bastonase nimeni nu va obtine nimic aici.
nu-i frate, nici cvasi nici fully, nici nimic. cuvantul “politienesc”, in romania, n-are ce sta veci la dreapta cuvantului “stat”. Mie mi-ar fi placut sa aiba cele doua de-a face macar un pic, din perspectiva cetateanului platitor de taxe si asteptator de protectie, da’ na… “Nu va convine carati-va”.
.. si ne-am carat
Hehe :)
Dar nu, eu nu ziceam de eşecul poliţiei în a asigura siguranţa cetăţeanului (care e relativ, în fond criminalitatea violentă e super mică la noi). Eu ziceam de restricţiile asupra dreptului de exprimare. Care sunt. Practic, protestul spontan e ilegal. Despre protestul ne-spontan ştim prea bine că nu e protest. Vezi şuşele care se întîmplă cînd mai vin sindicaliştii.
Vasilica, ia-ti un Tv-u si uita-te ce se intampla prin UK sau Franta cand “mai vin” sindicalistii sau studentii. Acolo se lasa de fiecare data cu sange, si stii de ce, ca-s ambii berbeci cu coarne tari. Apai tu compari revoltele adevarate cu dansu pinguinului din Piata Victoriei? Daca vrei sa te revolti, trage o fuga o data in Londra cand se rascoala studentii ca le mai pun 5 lei la taxa, si te alimentezi pentru o perioada buna de tot cu adrenalina de-asta de revoltas.
Cat despre criminalitate, neviolenta o fi la tine in cartier. Unde stateam eu in Bucuresti isi trageau aia cu sabiile si cu pistoalele alea cu curect la fiecare 2 sapt. Asta cand nu incingeau motoarele noaptea intre blocuri. Ghici, politia venea de fiecare data la max 5 min dupa ce se asternea linistea.
Păi tocmai. Şi pentru că se lasă cu sînge, cineva îi bagă în seamă. Nu dau eu cu bîta pentru că nu pot, fizic şi din principiu; zic doar că e necesară presiunea de genul ăsta.
Cît despre săbii şi pistoale, şi la mine în cartier sunt, da’ nu am avut vreodată probleme cu acei oameni, că se cafteau doar între ei. Mi-era mai frică noaptea la Milano, de pildă.
si-am uitat sa zic ca gagicile din poza is foarte “ocupai”
Pfff abţibilduri. Mergeti careva cu un stencil măcar şi înfrumuseţaţi puţin bustul lui Pârvan.
Mass media românească e cumpărată de RMGC, nu de ROM tricolor.
Roxana are dreptate. Upon my oath, I’m not a violent man, dar protestele se fac cu pietre, geamuri sparte, molotoave, maşini aprinse. Singura chestie e să participe mai mulţi protestatari decât forţe de ordine.
Roxana, normal că poliţia venea după ce se termina scandalul, doar nu-s sinucigaşi. Ai văzut cam ce dotări au? Dacie, normă de combustibil, renumitul pistol Carpaţi care trage ca pişatul boului, iar jandarmii au nişte căşti şi scuturi de zici că le-au căpătat din donaţii: nu-s două la fel. Vai de curu lor. Acuma e mai ok dar după ’90 era chiar jale.
De fapt orice fel de protest, indiferent prin orice mijloace, e mai bun decât pasivitatea. Mă tem doar că or să bage jandarmii pe voi. Dacă fac asta, au să obţină doar un protest mai mare pentru că se va enerva lumea.
@ggl ei, hai, renumitul pistol Carpaţi e mai mult decît eficient! Ştiu personal un caz, pe-aici pe la mall vitan, cînd plutonier căpşună a încercat să-i tragă infractorului una la başcheţi ca să-l oprească din fugă şi l-a nimerit fix în gît. Păi intimidare mai intimidantă n-am pomenit.
apai eu nu-ti zisei ca astia nu stiu sa traga cu pistolul, decat in propria teasta, pentru ca-l pun direc
t pe tinta
Link-urile cu ”doamna de Partid (pardon)” sunt mortale, dar cine să le bage în seamă pe îngrămădeala asta?! Hai, spor la rivuluție!
@anamaria să fie! Da, păi e amuzant nu? :)