Utopia Balcanica

Dans, căpitan de plai

Ghici, ghicitoarea mea, ce e o structură de patru fraze, repetată timp de câteva minute, prima frază fiind enunțată într-o tonalitate minoră, iar cea de a doua în fapt o secvență (ușor modificată) a celei dintâi, plasată la o terță ascendentă și armonizată cu acorduri din relativa majoră a tonalității inițiale; a treia frază – o variație a celei dintâi, iar cea de a patra identică cu a doua, acordurile utilizate fiind treptele I și V din două tonalități relative între ele (de exemplu, la minor și Do major; fa minor și La bemol major) iar linia melodică fiind un profil în zig-zag și alternând între arpegii și mers treptat?


Dansul pinguinului, evident.

Nu puteţi nega faptul că dansul pinguinului, la suprafaţă ridicol da’ tragic şi abisal pe dinăuntru (ca cam tot ce trece prin cultura noastră), e un important şi interesant fenomen proletar al erei noastre. Mai ceva decât au fost lambada sau meneaito, din pricini foarte evidente de natură socială pe cari poate le-aţi văzut şi voi pe la televizor.

Că unii sunt snobi şi nu le place, durerea lor! – io zic că soarele nostru a intrat de vreo patru ani buni în zodia pinguinului. La nuntă, la botez, la cumetrie, dansul pinguinului e acolo şi îşi face treaba; pe plajă la Eforie, stâng-stâng, drept-drept; la protest cu sindicaliştii, faţă-spate, un-doi-trei. Când îi e foame, ca cum ar fi zis Creangă, românul dansează pinguinul, iar acesta nu e un lucru rău fiindcă pinguinul e neaoş şi autentic.

Mă rog, neaoş şi autentic ca sarmalele sau mititeii, adică împrumutat din patrimoniul universal şi adaptat plaiului mioritic. Deşi s-au mai scris multe în legătură cu originea acestui dans (gugăl it nigăr), vreau şi io să mă fac vinovat de un mic enciclopedism şi să vă prezint istoria Pinguinului într-o manieră mai colorată.

Originile dansului tip trenuleţ se găsesc în îndepărtata Cubă, unde trista şi de-nerepetata istorie spune că sclavii originari din Congo nu prea puteau să se zbânţuie altfel din pricina lanţurilor cu care erau dotaţi. Astfel se născu conga, dans interzis sub regimul Machado fiindcă ducea într-un fel sau altul la lupte de stradă. Nu e nevoie să vă descriu conga, aţi văzut-o în desene animate şi filme de epocă. Dacă eşti în fruntea şirului e musai să porţi pe cap un abajur. Şi dacă tot veni vorba de Bugs Bunny…

De la Havana la Găeşti e cale lungă, cale care trece prin California, unde în anii 50 a luat naştere bunny-hopul, un dans al pinguinului care era încă logic, pen’ că iepurii, spre deosebire de pinguini, ţopăie.

Din momentul în care primul şir de beţivi a făcut primii trei paşi în faţă pe înregistrarea epocală a orchestrei lui Ray Anthony, istoria era scrisă şi pinguinul moldo-valah devenise o mândreţe de ou.

Dar bildungsromanu’ dansului nostru nu-i atât de scurt. Din America anilor ’50 pinguinul migrează pe meleaguri ceva mai prielnice dânsului, anume în Scandinavia şi ţările baltice, unde devine nebunia anilor ’63-‘65. Finlandezii i-au spus Letkajenkka, adică un fel anume de jenkka, care-i un fel de polcă ciudată a lor, din vremuri imemoriale, rudă cu toate polcile Europei. Europa i-a spus Letkis, Летка-енка, Letkiss, Let’s kiss, Lasst uns küssen

Până la urmă şirul de dansatori a ajuns (trecând şi prin petrecerile de apartament ale bunicilor voştri, sigur îşi amintesc ei ceva dacă îi trăzneşte proustianismul) în Grecia, unde ritmurile complexe şi incitante ale dansului pinguinului se întâlneşte şi azi mâhânca-ţe-aş: trebe’ doar să întrebi de Gianka (Γιάνκα).

Începe să semene, eh?

Ei bine, problema e că nimeni nu ştie exact ce s-a întâmplat aici, în ţările române, cu dansul pinguinului între epoca flower power şi zilele noastre. Nimeni nu ştie exact care ornitolog sau cercetător polar i-a dat numele.

Şi nimeni nu ştie exact cine-i autorul variantei instrumentale de inspiraţie lăutărească care pur şi simplu s-a ivit din neant la patruj’ de ani după ce Europa trecuse la dansat alte dansuri, a suit în topul youtubosferei autohtone, a animat mii de nunţi prăfuite şi a dărâmat Braşoveanca de pe soclu.

Poate că nici nu există un compozitor. Poate că Dansul Pinguinului este cel dintâi produs postdecembrist al minţii noastre colective.

Important e că-l avem şi-i bucuria şi mândria noastră.

Şi mai avem şi asta. Nu râdeţi, nu plângeţi. E din suflet.

shareuri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
Alte articole!
Zilele trecute mi s-a atras atenţia că pe feisbuc se…
shareuri