Acu’, după cum ziceam, eu nu ştiu exact care-i faza cu frackingul şi gazele de şist pent’ că nu-s geolog sau găzar, numai că am învăţat anu’ ăsta un lucru – grijă mare şi prudenţă când protestezi mai multe zile la rând, iz ochei?
ŞOC! Domnu’ Dan e în alertă! Români, vi se pregăteşte ceva!
“Vegetarianismul şi dieta cu alimente crude, incluse de OMS pe lista tulburărilor psihice!”
“Infectarea criminală intenţionată cu SIDA în România în timpul campaniilor de vaccinări împotriva hepatitei de tip B!”
Bine, de fapt sunt chestii pertinente pe cari le puteţi citi pe Medicologia.
Nu ştiu ce părere aveţi voi despre acest puiea.
Ca un ocazional connaisseur de răpăreală, nu pot să nu-i recunosc o ţâr’ de merit din vremea când era un analfabet şi ştia să trăiască cartierul.
Ştiţi voi, când era verosimil şi avea un viitor strălucitor de narcoman sărac şi bolnav, dar respectat de către băieţaşii lui la fel de narcomani săraci şi bolnavi.
…şi nici o orgie fără regie!
Străbunicii noştri n-au crescut într-o atmosferă de cuminţenie angelică. Că-ţi vine sau nu să crezi, cu siguranţă şi domniile lor au desenat puţe pe pereţi la vremea lor sau au răsfoit imagini cu domnişoare în posturi senzuale, cum ar fi cu chestii băgate în fund.
Şi cum în 1895 fraţii Lumière au inventat filmul, în 1896 străbunicii noştri aveau deja şansa să se delecteze cu pornografie pe film. Proto-regizorul Albert Kirchner producea atunci, de pildă, Le coucher de la Mariée – “An excellent film, full of surprise and illusions, the exhibition of which will certainly be welcomed at any smoking concert or stag party” – din care, în mod regretabil, s-au păstrat doar două minute de preludiu.
E amuzant că şi eu rod un baton de grăunţe în timp ce vă desenez cîcatu’ ista în paint. Lumea se sfârşeşte, oameni buni! Semnele veacului!
Măiculiţă cât de cald şi frumos s-a făcut aşa, dintr-o dată şi din senin! E clar, în cinstea lu’ Celsius, azi ne africănim niţel, cu nişte reghe de la mama lui.
Pe Alpha Blondy îl aveam de mulţi ani în hard disc, de pe vremea când piratam cumpăram legal tot ce prindeam cu noua mea super conexiune de interneţ prin cablu. Dar l-am auzit prima oară cu adevărat prin 2009, undeva în nordul Africii. Ieşea dintr-o râşniţă de casetofon într-o piaţă unde se vindea marihuană clandestină de către diferiţi maghrebieni binevoitori.
Probabil că cu doza de subiectivitate care era de aşteptat în acele circumstanţe, am întrebat: frăţică, de unde provine acest înger cu voce de înger şi, mai ales, de ce îşi zice blondy când în mod evident este negru ca o pianină Schiedmayer?
Şi dacă tot ne-am specializat după ureche pe muzicologie (asta aşa, à propos de recitalul de ceatârnă cari va fi la Eurovizion anul ăsta), hai să mai facem o călătorie în timp pe urma unui cântec mişto, nu? Că v-a plăcut cum am urmărit Dansul pinguinului prin Finlanda şi pân’ la negrii din Cuba.
Filosemiţi fiind noi oricum, ce pică mai bine după sus-numitul dans polar dacă nu imnul Israelului, Hatikva. E un imn frumos, atât cât poate fi frumos imnul unui stat. Oricum e mai bun ca al nostru pen’ că n-are versuri sinistre, sau dacă are, nu le înţelegi.
Şi nu-l abordez aşa, la pleaznă, ci fiindcă orice român care se uită la televizor va şti să sară de cur în sus că “e melodie românească, neaoşă, verde hâr mâr, ne-au furat-o ovreii”.
Ştirile pe scurt, că mi-i somn.
Nu ştiu voi cât de senili sunteţi da’ io am copilărit în anii nouăzeci şi ţin minte cu cât entuziasm mergeam la expoziţiile cu dinozauri.
Ehei! Când aduceau (la Antipa, la geologie, unde naiba mai puteau) dinozauri mari de cauciuc care răcneau şi dădeau din labe, se făcea coadă la bilete la văzut acele fiare străvechi pen’ că la Telecolor încă nu era naţional geografic.
Astăzi, în două mii doişpe, apăsând un singur boton ne putem bucura de aceeaşi senzaţie înălţătoare, cu reptile din cretacic care-s atât de realiste că parcă-s vii şi ţi-i frică când se uită la tine cu ochii lor de sticlă şi îşi agită mădularele pieloase!
În caz că şi vouă v-a făcut cu ochiul Festivalul Internaţional de vibrator şi mătărângă Vibrafon şi Marimbă de la Sala Radio, vă povăţuiesc io părinteşte: nu vă duceţi. Vibrafonul e un instrument mişto în general, da’ intri în sală, te amăgesc oamenii ăia cu două-trei bucăţi cât de cât tonale şi dup-aia preţ de două ore e ca Mezzo după miezul nopţii, numa’ că nu poţi să schimbi postul şi să te culci, şi nici să ieşi nu poţi că ţi-e jenă.
Acestea fiind spuse, uite-o Mîţă care stă pe raft de ieri.
Pentru că v-am promis că facem o pauză de la muzicile vecinilor slavi măcar preţ de câteva zile, hai să schimbăm şi emisfera (cui îi plac jumătăţile de măsură?). Fiindcă ultimele cercetări ale cercetaşilor din domeniul muzical şi-un filmuleţ cu 100 de vizualizări pe iutub ne dovedesc elocvent că Maria lu’ Tănase n-a murit acilişea pe Popa Nan, ci a emigrat în Arhentina să moţăie-n pampas cu gauchoşii. Nici măcar nu mai ştie româneşte.
Somnul Raţiunii a profeţit! Vei şterge la fund un vidanjor supãrat în şifonier.
