Utopia Balcanica

L-am mâncat pe Traian Vuia

Dacă nu demult vorbeam despre şaorma sau grătare sănătoase, astăzi vă voi povesti despre un alt produs alimentar care, folosit cu consecvenţă, alungă vegetarienii din gospodărie.

Cârnaţul, fie el wurst, saucisson, sugiuc, debreţin sau oltenesc, patrician, cabanos sau de Pleşcoi, este cel mai apropiat în formă şi consistenţă de falusul uman (spun amatorii falusului uman), ceea ce îi conferă din start un statut foarte speşăl, de monarh al carmangeriei, de dumne-mezel, pentru cei mai religioşi. Io-i zic cârnaţ, nu cârnat, fiindcă-i mai apropiat de latinescul în care-şi află obârşia etimologică şi gastronomică.

Vom vorbi despre cârnaţ fiindcă am de elucidat un mister.


Acum vreo săptămână (ştiu, trebuia să vă scriu despre asta încă de când s-a întâmplat da’ abia am depăşit trauma) urma să beau nişte bere. După cum poate ştiţi, acest lucru se întâmplă mai rar în zilele noastre. Şi m-am gândit eu, băi Vasile, ştii ce merge cu bere? Eh. Păi cum ce? Cârnaţ. O porţie amplă de cârnaţ.

Cârnaţii de care dispuneam erau ceva mai generoşi decât cârnaţii de bere obişnuiţi. Să zicem 8-10 cm în lungime. Compoziţia, dubioasă, ca-n oricare maţ de cârnaţ: aş zice o treime vită, o treime porc şi o treime slănină. Nu vreau să ştiu dacă vita lătra, porcul mieuna sau slănina vorbea. Am încredere în producători.

Scot teflonu’ din sculărie, îl pun pe aragaz, trântesc înăuntru cârnaţii. Ca la carte. Cum sigur fac şi bucătarii cu stele Michelin când ajung acasă îngreţoşaţi de câtă langustină au eviscerat pentru ambasadorul Paraguayului.

Cârnaţii încep să sfârâie, prin urmare apuc un capac de dimensiuni potrivite şi îl plasez pe tigaie. Ca la carte. Cum sigur fac şi […] Cârnaţii sfârâie acum înfundat, ca un tunet în depărtare când îi vară şi vine o ploaie răcoritoare.

Şi-acum ne jucăm jocu’ cu aşteptarea (în engleză treaba asta sună bine). Cârnaţii sfârâie mai departe, ca vântul din Vama Veche.

Când socot că cârnaţii-s aproape gata, mă înmânuşez cu apucătorul şi dau să ridic capacul doar puţin, cât să văd dacă s-au rumenit bine şi să inspir niţel ca Nastratin din mireasma lor primordială care, mă gândeam io, la momentul ăsta l-ar îmbia şi pe Iehova mai ceva ca capra lu’ Abel sau ce pula mea jertfea el de s-a ofticat frac’su şi aşa mai departe.

Ridic capacul doar puţin.

ÎN MOMENTUL ĂLA…

Am auzit un fel de împuşcătură. La vreo doi metri de tigaie zăcea un cârnaţ.

Cel mai mare şi mai suculent dintre cârnaţi făcuse jvîp! prin deschizătura furnalului diavolesc în care frigeau prietenii lui şi bălea acum pe gresia proaspăt mopuită. Sărise fix la gâtul meu, cât p-aci să mă nimerească. Poate mă transformam în cârnaţ. Poate acum nu vă mai scria un om, vă scria un cârnaţ.

Nici acum nu cre’ că mi-am revenit din şoc. Frăţică, ştiam că din tigăi sar chestii. Da’ o chestie mare cât o puţă cinstită? Să pocnească, să se dea la om, să facă multiplu salt mortal şi să zboare doi metri? Cu boltă? Du-te-n căcat. De acum încolo mănânc mici.

Cum? De ce? Prin ce mijloace supranaturale?

Poate a zburat cu Lufthansa, precum am învăţat mai demult că fac cârnaţii.

Poate era chiar infamu’ fliegender Holländer. E binecunoscut faptul că în limba germană orice sufixezi cu “–er” e un sortiment de cârnaţ tradiţional (nota redacţiei: cuvintele cu –er dublu gen Wanderer sau Zauberer denotă un sortiment de cârnaţ specific unui alt sortiment de cârnaţ).

Şi dacă nu era neamţ, poate era şintoist şi se reîncarnase într-însul un renumit pilot kamikaze. Dacă vreunul dintre cititorii mei e istoric japonez, îl rog să se uite după Sareyute Kabanosu.

Poate cârnaţii de fapt nu sunt făcuţi de om pentru om, ci servesc drept starship Enterprise pentru o civilizaţie de alieni super-deştepţi, iar ăla care a sărit din tigaie era capsula de salvare menită să ducă mai departe moştenirea genetică şi culturală a speciei. Oare aşa vom sfârşi şi noi? Oare planeta noastră e chifteaua cuiva?

Poate nici n-a sărit. Poate a venit temutul cutremur prezis de Hâncu acu’ mulţi ani şi toată casa s-a deplasat doi metri în sensul celălalt, mai puţin cârnaţul.

Poate ceilalţi cârnaţi au crezut că-i batman, batman.

Sau poate era un cârnaţ care avea un vis. Poate era un cârnaţ care voia să pună capăt asupririi multimilenare a cârnaţilor de către oameni.


Vouă vi s-a întâmplat vreodată un asemenea cârnaţ?

Ah, şi l-am pus înapoi în tigaie. Pe jos era curat.

ecouri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri