Vine Gyalu, îmi ia calu’. Iar despre mândrie şi naţiuni

Lăsându-mi prietena cea mai bună nesupravegheată după terminarea liceului, am avut ocazia iarna trecută să fac cunoştinţă cu una dintre camaradele ei de an, o tipă membră în Noua Dreaptă care “nu crede“ în orientarea sexuală şi care m-a anunţat că sunt o trădătoare pentru că fac facultatea în altă ţară.

De câteva săptămâni mă întreb cine a luat tinerii de vârsta mea şi a pus în loc un septuagenar acrit de viaţă şi saturat de stereotipuri.

Dar să vi-l prezint pe Patric. Patric a dat share acum câteva decenii, când treaba era încă recentă, la poza cu fetiţa cu bentiţă. Patric, pe care îl ştiam băiat finuţ, inteligent, bun de scos la bere. Patric, care probabil are o părere despre Google şi ascultă nişte trupe “post-“ceva.

Pe toţi ceilalţi care dăduseră share i-am izgonit fără prea multe crampe, lui Patric însă m-au mâncat degetele să îi scriu şi să îl întreb de ce. Am citit în viaţa mea mai mult căcat decât găseşti pe un platou porno german şi totuşi răspunsul lui m-a aruncat de pe orbită direct în raionul cu băuturi din Lidl. Asta e replica mea.

Mă identific cu faptul că sunt român, şi sunt mândru de asta.

Dragă Patric.

Vasile a făcut aici o şaormă care explică mai tehnic de ce, trăgând linie, un oarecare Patric nu e semnificativ mai român decât un oarecare Csabi, cu atât mai mult când amândoi s-au născut în acelaşi bloc, au tras aceleaşi carioci pe nas la grădiniţă şi acum sunt şogori fără să ştie.

De dragul tău, totuşi, o să presupun în cele ce urmează că românismul e ceva clar şi veridic, bifat da/nu în codul genetic şi care se vede la faţă. Şi mie mi s-a vândut povestea aia cu dacii şi romanii până mi s-a cimentat în creier, aşa că nu o să te învinuiesc pe tine dacă crezi asta.

Aşadar, Patric cel român. Eşti român deci şi ai toate superputerile tipic româneşti care reies din asta, care oscilează în funcţie ce forum citeşti între “suntem îngeri cu picioare, ostaşi ai excelenţei trimişi de divinitate pe Terra” şi “ca la noi la nimenea”.

Fun fact: nici măcar convingerea că ceva e specific naţional nu e specifică românilor. Ştii cum România e o ţară frumoasă, păcat că-i locuită, cu femei mişto şi un potenţial demenţial, dar care se zbate în corupţie? Cunosc cel puţin trei oameni disjuncţi între ei care mi-au povestit cu năduf că ţara lor e o ţară frumoasă, păcat că-i locuită, cu femei mişto şi un potenţial demenţial, dar care se zbate în corupţie, şi niciunul nu era român. Doi nici măcar nu proveneau din Europa. Traducere: toate lucrurile care vecinul tău ursuz susţine că sunt tipice cartierului, tipice oraşului, tipice zonei, tipice ţării, sunt (nici mai mult, nici mai puţin) tipic umane.

Întrebarea mea pentru boboci e acum: ce trăsături ai derivat tu din identitatea de român, de eşti mândru de ele? Care e portretul-robot al românului, ale cărui talente se extind şi asupra ta prin proximitate geografică? Oare nu cumva dai doar din cap la primul curent naţionalist, ca un căţel pus la lunetă, pentru că îţi satisface nevoia de apartenenţă la un grup?

eucariot
Patric e de asemenea mândru că e un organism eucariot

Hát, Patric. O să-mi zici că nu, şi că tu tot eşti român şi că ce minunat lucru e ăsta. Îi bine că eşti român, cum zici tu, îi tare bine, dar tu de când eşti român aşa, nu ai realizat nimic notabil care să mai taie din relevanţa faptului că te-ai născut român?

Eu când mă trezesc dimineaţa şi mă privesc în oglindă şi urc în tramvai şi iau o carte de la bibliotecă şi învăţ un copil să adune fracţii şi jonglez cu şopârle în flăcări nu ştiu cum se face dar chestia asta cu românismul rămâne mereu undeva în fundal. Cumva, cumva, în 20 de ani am reuşit să detronez locul unde m-am născut de pe primul rând din CV, la fel cum nimeni nu o să te întrebe într-un interviu ce creşă ai frecventat sau lol, ce notă ai avut la BAC. Chestia asta e undeva sub stratul de bază, printre singurele lucruri care rămân legate de hoitul tău când conduci ca boul într-un stâlp. Ah iată, un român, să îi trimitem aşadar cadavrul în România.

Or tu, când te defineşti voluntar aşa, cu mândrie faţă de cele mai arbitrare caracteristici ale tale, eşti ca un tort fără cremă. Şi un tort fără cremă nu are niciun haz. Nu ţi-ai alege tortul de ziua de naştere fără să ştii ce cremă vine peste blat. Eşti sigur că vrei să te prezinţi în societate ca un tort fără cremă?

Ce vreau să zic eu cu toată chestia asta îi că, în fond, nu văd nimic foarte greşit în a te declara român. Mă doare fix undeva că tu te crezi român (în principal ficatul de la tot excesul de alcool ieftin). Dar mă râcâie că tu vezi în a fi român un motiv de mândrie, când nu e realizarea ta personală, la fel cum n-ai contribuit cu nimic nici la culoarea ochilor sau sex sau înălţime. Fiecare ne-am născut cu un set oarecare de caracteristici şi ideea în viaţă îi să vezi ce poţi să faci din ce-ai primit, nu să te jenezi sau, mai rău, să defilezi cu ele.

Nu văd deloc unde e jignirea şi afrontul şi instigarea în a purta un tricolor românesc, chiar şi de ziua ungurilor. Nu le-am făcut niciodată nimic în istorie, nu le-am omorât copiii, nu i-am făcut sclavii noştri, ci dimpotrivă, am avut mereu o atitudine deschisă de înţelegere şi împăcare.

Vorbele unui înţelept trecut personal, secole întregi, prin toate meandrele istoriei? În capitolul următor: Patric ne arată pozele lui cu un Triceratops.

În altă ordine de idei…

Acum câteva zile eram la o cafea cu o gagicuţă de 14 ani care mi-a povestit trei sferturi de oră despre un tip de la ea din clasă care posibil o place. Dar ea nu îl place. Adică el îi foarte mişto aşa, şi îi cel mai bun din clasă la mate şi la franceză, şi are nişte ochi mamă mamă, dar ea îl vede aşa, ca pe un prieten.

Şi o colegă o zis că ea l-o auzit după ora de sport cum vorbea cu altul şi parcă îi zicea că lui îi place de una din clasă la care îi începe numele cu A. Deci îi ori ea, ori alta, da ailantă îi mai nasoală de felul ei şi nici nu îi aşa de treabă. Deci probabil se referea la ea pentru că ea cu el se înţelege cel mai bine din toată clasa, că el îi aşa de amuzant şi prietenos. Şi la fotbal o fost foarte impresionat când ea o dat gol, ea o fost singura dintre fete care o dat gol.

Atâta că el stă în cealaltă parte a oraşului. Da’ acolo stă şi o colegă de-a ei şi dacă ea, deee exeeeeemplu, ar merge într-o zi la colega ei acasă atunci ar fi în acelaşi tramvai cu el şi ar fi la o adică forţaţi să vorbească mai pe îndelete. Că lui îi cam place de ea dar tot nu face niciun pas concret să o ceară la un suc. Şi ea o făcut testul ăla cu numele şi i-o ieşit că îs 81% şanse să ajungă ei împreună. Aşa, ipotetic vorbind.

Dar ei nu îi place de el, numai de curiozitate s-o uitat. Şi acuma şi-o pus aparat dentar şi se simte cam urâtă şi nu ştie dacă lui îi place de ea aşa cu aparat, deşi la ora de desen i-o zis că ce faină îi lucrarea ei şi apoi li s-or atins mâinile(!). Dar ea nu ştie ce să zică despre toate astea. Dacă înţelegi.

oracol
Complicat la 14, 15, 16 ani.

Aşa că hai să ne mai dăm jos oleacă de pe oamenii ăştia la vârste în baza 16. Că nu ştiu. Ce ştii tu la paişpe-cinşpe ani? Nu ştii nimica. nu eşti adult, nu? Ştii numa ce-ai văzut la alţi adulţi de prin jur. Deci hai să nu ne uităm la sărmanii minori, hai luăm un adult la întâmplare. Gen pe tine, Patric. Că tu eşti un adult. Şi alţii mai mici se uită la tine (şi la ce dai share pe facebook), ca adult.

Eu mai am încă o întrebare pentru un adult care ştie cum se-nvârte lumea. Fata asta cu aparatul dentar (care în mod definitiv nu îl place pe ăla!) are rădăcini, rotunjind grosolan, cam pe sfert din Turcia, o treime din Italia, restul din Elveţia şi Germania şi şi-a trăit prima copilărie în America.

Ea ce e? Răspunde-mi la întrebarea asta.

Tu eşti român verde minunat, harnic ca dacii şi viteaz ca romanii şi te defineşti prin asta, am înţeles. Ea ce e? Ea când moare, se duce în raiul turcilor sau în raiul americanilor? E păroasă ca o italiancă sau e blondă ca o elveţiancă? E incultă ca o americancă sau e punctuală ca o nemţoaică? Nu ai cunoscut-o niciodată, zi-mi te rog ce crezi despre ea, la fel cum poţi să judeci la grămadă aşa de mulţi oameni pe care nu-i cunoşti şi cu care nu ai interacţionat niciodată. Ea ce îi deci? Să adunăm haplotipurile: pariez că îmi dă că e mai româncă decât mine.

Vrei să ştii care e poate cea mai tare parte? Ea nu m-a întrebat asta niciodată. Te întreb eu aşa, ca şi cum i-ar păsa ei, da’ ei nu prea cred că îi pasă. Altfel s-ar fi uitat la mine până acum între o gură din frappuccino şi un mesaj pe whatsapp şi ar fi întrebat îngrijorată “dar eu ce sunt, domle, eu unde aparţin, de ce ţară?”.

Crezi că acuma, când îşi calculează şi ea identitatea, se bazează în principal pe ce scrie în paşaport? Sau că are vreo lacună în personalitate pentru că nu poate să o înfigă cineva undeva concret pe hartă? Că mie mi se pare că, din contră, uitând de treburile astea, câştigă libertatea de a-l plăcea (desigur ipotetic vorbind) pe colegul ăla, indiferent de unde vine el. Şi mi se mai pare că tu ai griji mai stupide pe capul tău decât o fată îndrăgostită de 14 ani.

Patric, ca român, este discriminat şi urât de către toţi ungurii/europenii

huntinglion
Patric (centru) încercând să cumpere pâine în Covasna

Paragraful ăsta e referitor la ce-ai mai zis despre cum românii sunt trataţi cu ură naţionalistă în străinătate. Scuză-mă două secunde, că am râs de mi-au curs spaghete din buzunar. Experienţa mea de expată se rezumă la “între doi nigerieni şi o japoneză, n-a stat nimeni să observe că sunt străină şi să îmi scuipe mie personal în cheeseburger”.

Dar hai, nu sunt eu o sursă de încredere, aşa am făcut un studiu extensiv de piaţă şi am întrebat câţiva oameni: “stimate omule, tu când ai fost prin alte spaţii geografice, te-ai simţit tratat mai cu sictir, ca român?”. Spre surprinderea nimănui am aflat că ei, fiind toţi oameni mişto, s-au simţit, chiar şi în străinătate, nimic mai puţin decât oameni mişto.

Unul dintre ei, care – complet întâmplător – te cunoaşte, mi-a zis, citez virgulă cu virgulă “io m-am simţit mereu normal da’ când îi povesteam lu Patric el zicea tot timpul că mint şi că nu mă crede”

Şi aici tre’ să recunosc: e destul de posibil să fi avut vreodată nişte experienţe negative şi înţeleg perfect dacă după aia ai privit totul prin ochelarii persecuţiei şi acum nu îţi poţi imagina contrariul. Sunt o grămadă de oameni, chiar şi în ţările cu apă caldă, chiar şi unguri, chiar şi unguri în România!, care sunt dispuşi să şteargă cu tine pe jos doar pentru că nu corespunzi vreunui concept imaginar din mintea lor.

Uite un exemplu concret de om care tratează oamenii diferit în funcţie de cetăţenia/etnia lor:

stickfigure
Înţelegi unde bat?

Oamenii ăia, că îţi dau sută la sută dreptate că există oamenii ăia, oamenii ăia sunt tu. Aşa, împărţiţi pe suprafaţa globului, sunt o grămadă de Patrici. Deci tu când te duci în Franţa şi un chelner se cam uită chiorâş la tine fără să-i fi făcut tu nimic, chelnerul ăla e Patric. Şi tu fiind Patric, te uiţi şi tu nasoleşte la el. Apoi fiecare merge acasă la el şi e convins că lumea e un loc groaznic când de fapt doar să fii Patric e groaznic.

A scris şi Radu un articol despre cocoşii scuturaţi de cur care se pun la luptă crezând fiecare că celălalt a început.

Da’ nu mai bine se opreşte careva din scuturat din cur?

Măi Patric. Noi doi am fost la banchet împreună, mai ţii minte? Şi în preţ intra numai un shotuleţ pe persoană, aşa că toată lumea şi-a dosit sticlele la purtător, ca să ne putem îmbăta cum se cuvine. Sigur mai ştii. Şi la sfârşit, când erau artificiile, şi careva a strigat “aici sunt banii dumneavoastră!”, şi când toţi au aplaudat şi au râs, mai ţii minte, nu?

Şi mai ţii minte ceva? Cum au început câţiva să scandeze apoi “doi-şpe D, doi-şpe D”, aşa că s-au apucat alţii să zică “DOI-ŞPE C, DOI-ŞPE C” ca la o competiţie şi apoi “DOI-ŞPE B!” şi “DOI-ŞPE A!” dă-i şi dăi ca să se acopere unii pe alţii. Şi în momentul ăla ştiu că mă gândeam “băi idioţilor care sunteţi idioţi, dar nu am fost repartizaţi între clase după numele de familie?” şi ştiu că te-ai uitat la mine cu aceeaşi expresie, şi am dat din cap amândoi cu superioritate şi ai întrebat amuzat “da’ ce rost are?”

Aşa că te întreb şi eu pe tine acuma, la banchetul ăsta al vieţii unde toţi am fost repartizaţi complet aleator, măi Patric măi, da ce rost are?

Autor:

Sara e pescăriță de homari în Marea Nordului, veche prietenă a Utopiei şi om rezonabil de pe internet. A avut şi ea un blog mai demult.

Comentarii făţoase

16 comentarii pe stil vechi

  1. H

    Unde putem da de Sara ?

  2. NZkiwi

    Sara, l-ai pierdut complet pe Patric… Serios. Să-i faci cunoștință cu tipesa care nu crede în orientări sexuale, va ieși ceva fain de tot

  3. F.B.

    Ok, e un mesaj care indeamna la toleranta. Da’ nu e cam aiurea sa tolerezi la infinit pe cineva care nu te tolereaza?

  4. H

    Da Vasile, aici. Dar pentru o conversatie mai privata unde ?

  5. Nicu

    Sara e misto.

  6. @Florin cînd zici “a tolera” înseamnă din start că-i vorba că accepţi ceva care-ţi face rău, de exemplu că vecinii ascultă muzică tare, nu că vecinii sunt homo sau au altă culoare. Tre’ să găsim deci alt termen, toleranţa e altceva.

    @H nuş’, ne zice ea dacă vrea să discute în privat.

  7. ggl

    “We are nearing the end of nation-states, and thank goodness. They have been a horrible experiment. Nation-states have caused hundreds of millions of deaths in war and countless billions to be impoverished through the theft of taxation and the central bank monetary inflation, which transfers wealth from mainly the poor to the financial elites.”

    http://www.thedailybell.com/3125/Anthony-Wile-Interview-with-Jeff-Berwick

  8. Loki

    “Patric a dat share acum câţiva ani-lumină”
    Anul lumina masoara distanta nu timpul.

  9. Sara (pe deal)

    @Loki: Căcat, așa e, la ce mă gândeam?

  10. Bre Vasili, toleranța e căcând nu-i dai lu’ unu’ cu bâta în cap, deși așa-ț vine să faci. Omu’ntreba corect: nu-i cam aiurea să nu-i dai la dovleac lu’ unu’ care d-abia să înfrânează să nu-ți deie ei ție la tigvă? Harcov, gen.

    Iar în străinături nu vorbesc românește ca să nu mă fure țiganii români de pe-acolo. Și da, îi bag într-o oală lombrosiană, că-i vezi p-ăia cu moace de șuți, de țigani borâși, eventual pirande cu fuste înflorate și țâgani cu pălării cu boruri largi — care, surpriză, se segregă singuri, ei refuză să renunțe la kimonourile lor jegoase și să intre în secolul în care trăim noi, ăștilalți.

    M-am săturat de predici pro-înțelegere între neamuri, popoare, „rase”, etnii, culturi, bozgori, țigani, români, boșimani, teutoni…

  11. garcea

    tu´i mama ma´sii de ratiune,ba saro, ca ti´a deturnat tramvaiu´care te ducea spre patric. aveam si io o vorba mai demult ” daca ma chema kuntakinte imi bagam pula´n avatar!”

  12. ggl

    Béranger, degeaba îi urăşti pentru că vor fi singurii care se vor adapta când euro va avea valoarea hârtiei igienice. Dacă nu cumva apare vreun alt Hitler care să-i transforme în săpun. N-ar fi exclus la câţi dintre noi au un mic Hitler pitit într-înşii.

  13. chiflutz

    “Omu’ntreba corect: nu-i cam aiurea să nu-i dai la dovleac lu’ unu’ care d-abia să înfrânează să nu-ți deie ei ție la tigvă? Harcov, gen.”

    Nu, nu este deloc aiurea. Aiurea e sa *mai stai in preajma aluia* !

  14. irina

    Domnuca draga, io atat as vrea sa aflu: mata ai tradat neamul si patria sa studiezi pe undeva prin Germanica? Mai exact, te afli in zona Berlinului? Ca daca da, eu as iesi cu mare placere la rafturile din Aldi. Sau din Liedl. In fine, poti s-alegi tu raftul, da mie mi-ar face placere sa ne cunoastem. Locuiesc si eu cu un spaniol, un polonez si un suedez si stiu povestea cu castravetii nostri romanesti bine de tot. Sper sa ne-auzim.

  15. “Fata asta cu aparatul dentar (care în mod definitiv nu îl place pe ăla!) are rădăcini, rotunjind grosolan, cam pe sfert din Turcia, o treime din Italia, restul din Elveţia şi Germania şi şi-a trăit prima copilărie în America. Ea ce e? ”
    Elementar, dragă Watson: jîdancă.

Dă-ţi cu părerea

ecouri