Advertisements
Utopia Balcanica

Formidabila dramă a omului cu balconul fără uşă

Poate v-am mai povestit, poate nu, poate l-aţi surprins pe nebunu’ ista încercând să-şi pună capăt zilelor sau poate aţi trecut într-o zi pe stradă şi m-aţi ochit undeva sus şi v-aţi blocat un pic încercând să prelucraţi informaţia vizuală: ăla e un balcon fără uşă?

Da, există un balcon fără uşă. Io am la muncă un balcon, balconul redacţiei, care n-are uşă.

E probabil singurul balcon fără uşă din Capitală, un balcon nici mare, nici mic, cu o balustradă elegantă din fier forjat, gresie pe jos, niscaiva influenţe din partea şcolii caracalene de arhitectură utilitară şi, cel mai important, fără uşă.

Poate nu cuprindeţi imensitatea conceptului de balcon fără uşă.

Nu vă condamn. Anul trecut, pe vremea asta, şi eu aş fi mustăcit un pic, hehe, un balcon fără uşă, dar n-aş fi considerat că merită mai mult decât o notă de subsol undeva în almanahul de curiozităţi al revistei Micii Maiştri Zidari din 1980. Abia de curând am înţeles ce înseamnă cu adevărat să ai un balcon fără uşă, un balcon pe care poţi ieşi doar sărind pe geam.

(Procesul ieşirii pe geam e o odisee în sine când eşti cât mine, jumate dintr-un om normal. Pui un picior în pragul geamului, te agăţi cu mâinile de margini şi, ca un gibon sau un urangutan încercând să ajungă la deliciosul fruct al cocotierului, te tragi în sus cu toată forţa şi pe urmă sari pe partea cealaltă gândindu-te de fiecare dată cu groază că dacă faci buf prea tare cade balconul, deşi-i din beton, dar ştii cum e cu construcţiile astea noi.)

pegeam
Diagrama e mult simplificată.

Când ai un balcon fără uşă şi ieşi la ţigară într-însul, nulifici tot ce-ai învăţat în copilărie. Adică sigur ştiţi discursul ăla de prin clasa a opta, când v-au prins părinţii că fumaţi. De ce fumezi gugumane? Că fumează colegii tăi? Dacă se aruncă colegii tăi pe geam, te arunci şi tu? BINEÎNŢELES CĂ MĂ ARUNC ŞI EU PE GEAM, MAMĂ, ACOLO SE FUMEAZĂ, DOAR NU VREI SĂ ÎI ÎMPUT AERUL LUI IONUŢ CARE, SPRE DEOSEBIRE DE NOI, ŢINE LA SĂNĂTATEA LUI ŞI MĂNÂNCĂ MULTE LEGUME.

Aflând, chiar şi zece ani mai târziu, că-i ok să te arunci pe geam dacă colegii tăi fac asta, le vei prelua fără ezitare toate năravurile, o idee nestrălucită dacă ai colegi care-şi bagă chestii în găuri, colegi care colecţionează şerpi, colegi care beau gaz etc.

Tot aşa, când ai un balcon fără uşă şi înveţi să îl accepţi, devii mult mai tolerant faţă de foarte multe aspecte care ar trebui să te scoată din sărite. Autobuz fără aer condiţionat? Trecere peste calea ferată fără semnalizare? Nuntă fără lăutari? Câine fără stăpân? Gagică intrând în budă la bărbaţi şi stând 30 minute, fiindcă la femei e coadă? Nu-ţi va mai veni să schimbi nimic, pentru că ce naiba, dacă şi un balcon fără uşă e ok…

balcony-without-door
Curând nu te va mai revolta nici măcar un balcon fără uşă şi fără geam.

Poate mai important, când ai un balcon fără uşă şi devine o parte din viaţa ta, balconul fără uşă te constrânge să dezvolţi un nou proces cognitiv, unul capital, de care depinde însăşi integritatea ta corporală, mai ales când eşti mahmur sau ai avut pur şi simplu o zi mai futută. De fiecare dată când ai chef să ieşi la o ţigară, creierul tău va trebui să determine dacă poţi să faci asta sărind pe geam.

Oricât ai fi de obosit, trebuie să-l laşi să parcurgă întreg flowchart-ul procesului ca să te asiguri că eşti la birou şi poţi sări pe geam, sau ca să te convingi că nu eşti la birou şi, prin urmare, nu e bine să sari pe geam.

pegeam2
Şi diagrama asta e mult simplificată.

Din pricina balconului fără uşă de la birou, cel mai frică şi mai frică pe lumea asta mi-e de momentul în care m-aş muta cu biroul. Nuş’, de exemplu undeva la etajul doişpe, unde nu există balcon.

Să fie o zi caniculară, ca ieri, da’ afară să fi început să adie un vânticel plăcut şi să zic mamă, ce-ar intra acuma o pipă.

Cortexul să fuşerească analiza situaţiei şi să spună “eşti la serviciu coaie? atunci bagă mare!” şi colegii să mă vadă cu coada ochiului punând cu hotărâre piciorul în tocul geamului, cu o expresie candidă şi senină, de parcă n-aş avea în faţă un abis. Brusc, plonjez.

Şi pe urmă toată lumea să se întrebe ce chin sfâşietor şi tainic m-a împins spre gestul suprem al disperării, şi, mai ales, ce am vrut io de fapt să spun cu ultimele mele cuvinte:

“Bă, ies şi eu la o ţigare.”

shareuri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Advertisements

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Advertisements

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
Alte articole!
Când o să dispară cu totul din viaţa publică, o…
shareuri