Utopia Balcanica

Balada unui căutător în poşetă

poseta2Ştiţi, am văzut globul din Ind până-n Thule
şi codrii adânci unde doarme-un balaur
şi marea întinsă ce-ascunde insúle
în care-s licorni cu potcoave de aur.

Da-s locuri, şi nu-n vreo exotică ţară,
mai pline de taine ca Nilul de trestii:
şi vis, şi coşmar la un loc, bunăoară
poşeta prietenei. Sau a nevestii.

* * *

Era într-o zi (mai târziu, spre apus)
când, cred, ne găteam de-o serată dansantă
şi-mi spune-ntr-o doară: “Dă-mi pudra!” “Ce-ai spus?”
“Cutia cu pudră! O ştii, e în geantă.”

Pesemne că nu toţi sunteţi conştienţi
de-ntregul demers şi-a sa vastă amploare:
“În geantă” nu-i geantă: e mamă de genţi
găici, capse, bretele, mâner, buzunare.

“Ok”, zic timid, “într-un minuţel, dragă!”
Trag aer, bag mâna. Mi-ajunge la cot,
pe urmă la umăr, şi dă să mă tragă
temuta poşetă-năuntru de tot.

În vintrele genţii, tablou de Rousseau:
pădure de rujuri, hăţiş de creioane,
tichete violete, carnete maro,
port-chei fără chei şi cutii cu bomboane!

Ceva din adâncuri întinde-un tentacul
şi-ncearcă să-mi prindă un deget, şi strig:
“Au, degetul! Doamne, ce groaznic spectacul!”
Era forfecuţa de unghii. Mă frig

pe urmă-n brichetă, mă-nţep în andrele,
cobor până-n fund, unde nu-i căptuşeala
ci alt buzunar! Parcă mâinile mele
n-ar căuta pudră, ci-un drum spre Shambala.

Mai jos dau de cărţi (nu broşuri de duzină
ci Marx şi cu Engels, ediţie completă),
apoi de-o tabletă ce nu se termină
ci duce – prin cablu – spre înc-o tabletă.

Pachete de gumă (cinci pline, trei goale);
parfumuri, o sută; cercei, cred, o mie;
să vezi dacă n-are aici şi pistoale!,
îmi zic căutând ca un rob în pustie.

Pistoale nu-s; spray iritant de la NATO,
în schimb, cât cuprinde. Apăs din greşeală,
hapciu! Însă pudra ce-am tot căutat-o
nu pare să iasă nicicum la iveală.

* * *

“Eşti sigură, dragă, că fardu-i în geantă?”,
o-ntreb încurcat între două fermoare.
“Acolo-i,” răspunde splendida-mi amantă,
“sau poate-i în alta. În aia mai mare.”

Mă uit: încă zece poşete se-nşiră
în faţa-mi şi toate-s la fel. N-am noroc.
“Dar care-i cea mare?”, mă mir. Ea se miră:
“Cum care? Aceea în care au loc

mai multe stilouri, batiste, agrafe,
agende, pisici, telefoane, pomezi
şi plicuri şi poze şi autografe.
Tre’ doar să bagi mâna şi-atunci ai să vezi.”

* * *

Pe loc, fulgerat de-o sclipire din cer,
îmi trag peste cap un palton ecosez
şi-n nici un minut la butic, la parter,
îi cumpăr o pudră la fel. “O fentez.”

Tiptil, mă prefac pudra ei că o caut
niţel şi apoi i-o ofer fără greş,

privind ca un înger când cântă la flaut
sau ca un căţel când se culcă pe preş.

“Adio, săpat prin poşetă!” îmi spun,
trofeul preţios înmânând, ca Apollo.
“Merci! Dar acum am o treabă. Îl pun
în geantă”
, răspunde. “Mi-l dai mai încolo.”

* * *

De-a lungul a veacuri putut-am găsi
şi leac pentru boală, şi laţ pentru bestii
da’ nimeni, nicicând, nu va şti desluşi
poşeta prietenei. Sau a nevestii.

(Acum loviturii de teatru-i dau curs:
nevolnica mea mărturie-i reclamă
pe care-o trimit prin prezenta-n concurs
la Reeija. Pe scurt, magazin de genţi damă.)

ecouri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au nici una.

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri