Utopia Balcanica

Cu calm, despre Roşia de aur. Problema care nu se discută în stradă

Din păcate, baiul cel mai mic la Roşia e că se poate sparge barajul care ţine reziduurile alea scârboase. La fel, tot din păcate, baiul cel mai mic la Bârlad e că lichidul misterios pe care-l injectează ăştia în adâncuri s-ar putea scurge pe unde nu trebuie, adică altundeva decât în adâncuri, şi ar putea otrăvi găina cuiva sau pe muma mă-sii.

Astea-s accidente, iar definiţia accidentului e că se poate întâmpla (deşi nimeni nu şi-l doreşte). Într-un univers paralel, nişte specialişti ar discuta cu luciditate şi calm dacă merită sau nu riscul, apoi ar deschide uşa şi i-ar zice poporului (adică ne-specialiştilor) la ce concluzie au ajuns şi gata, end of story.

În mod normal n-aş fi abordat subiectul ăsta spinos, fiindcă urmează să mă muiţi din toate părţile: unii fiindcă mi se pare OK ca idee o exploatare minieră la Roşia Montană, alţii fiindcă nu mi se pare OK ca ea să se desfăşoare în termenii actuali. Deh (vezi mai jos), cine nu-i cu noi e împotriva noastră iar eu nu-s cu nimeni. E ca mai deunăzi, când ori erai uselist ori băsist, remember?

Dar abia m-am întors din concediu şi am frigiderul gol-goluţ. Să vină carnea într-însul.

Suntem spălaţi pe creier. Toţi. Obişnuiţi-vă cu ideea.

Marele atu al democraţiei, că-l lasă pe nea Ion să-şi dea cu părerea fiindcă-i şi el om (şi nu ştii niciodată când are o sclipire de geniu), e în acelaşi timp marea slăbiciune a democraţiei: sunt milioane de nea Ion şi toţi îşi dau cu părerea şi se naşte un mare vacarm. Cele două tabere ştiu chestia asta şi o exploatează din plin. Făcând propagandă ca la carte. Înduioşându-l pe nea Ion sau arătându-i “documentare” pro sau contra, atât de serioase şi imparţiale că-s pentru minerit cum îi House of numbers pentru medicină sau Zeitgeist pentru orice.

Şi la RMGC, şi împotriva RMGC zici că lucrează Goebbels cu patru mâini. Duşmanul, duşmanul vrea să ne otrăvească apele şi să ne niveleze munţii! Duşmanul, duşmanul vrea ca sărmanii moţi să n-aibă loc de muncă şi să plece în pribegie! Duşmanul e o corporaţie diabolică care pune un preţ pe viaţa MEA! Duşmanul e o gaşcă de lăţoşi derutaţi care consumă vodcă şi se pişă pe gardul TĂU! Mai ceva ca în universul manelelor, toată lumea a căpătat brusc duşmani. O lume intoxicată cu argumente sentimentale, adică orbită de fumigene care ascund adevăratele probleme ale Roşiei, ale Bârladului şi ale societăţii în general. O lume atât de întărâtată de tot felul de duşmani din poveşti încât face apoplexie şi pe urmă poţi s-o împungi cu băţul liniştit, că nu mai simte nimic.

(De-aia nu protestez cu voi, şi nici nu mă supăr pe voi că protestaţi. Orice atitudine aş adopta, e foarte probabil să nu am dreptate şi să fiu tâmpit. E de la sine înţeles că nu poţi avea încredere în nimeni.)

Mai rău, cel puţin în cazul Roşiei nu-i vorba de orice cîcat de resursă naturală, ci de aur, a cărui simbolistică nu-i nevoie să v-o explic. Poate dacă era vorba de cositor, şi dacă era al vizigoţilor, nu al dacilor cu capul ţuguiat de pe Atlantida, nu veneau să ne bruieze şi protocroniştii, şi nu se făcea per total atâta zarvă. Da’ asta-i situaţia. There’s gold in them there hills.

¡Capitalismo real, ya!

Şi uite-aşa ajungem la adevăratul miez al problemei. Ale cui sunt dealurile cu aur? De ce nişte politruci de la Bucureşti (de-o parte şi de alta a baricadei! nu vreau să fiu părtinitor în etichetare) se ceartă în jurul sorţii unor dealuri cu aur aflate la jî sute de kilometri depărtare? Cine le dă acest drept? E un drept divin, ca trista fantomă a monarhiei? E convenit? E luat cu japca?

Că o companie face lobby, asta nu-i nimic nou. Că o companie dă (după putinţă) un pişcot unui ziarist sau o valiză cu lovele unui ministru, nici asta nu-i ceva condamnabil. Compania joacă Monopoly numai după regulile pe care le stabileşte statul. Schimbă regulile şi compania va juca altfel. E drept că-s greu de schimbat, şi alea scrise, şi alea metafizice, dar cineva de undeva tre’ să înceapă.

N-am văzut pe nimeni să protesteze împotriva dreptului pe care şi-l arogă statul de a dispune de toate resursele naturale din toate subsolurile, inclusiv al meu şi al tău, în virtutea unui “interes naţional” pe care numai înţelepţii din vechime ştiu să-l definească şi de care orice şmecheraş ajuns ales al poporului manevrând voinţa bovină a electoratului poate să abuzeze cât pofteşte.

N-am văzut pe nimeni să protesteze împotriva dreptului pe care şi-l arogă statul de a-mi lua proprietatea cu totul, în virtutea aceleiaşi himere a “interesului naţional”.

Într-un univers paralel, dacă eu am cumpărat un teren şi dedesubt îi o pepită de aur de 50 de kile, pepita aceea e a mea, ca şi toţi bolovanii mai puţin valoroşi care-o înconjoară. În societatea noastră nu. Conform Constituţiei, dreptul meu asupra parcelei mele se opreşte la adâncimea la care parcela mea începe să fie valoroasă, în loc să coboare, cum e firesc, ca o piramidă întoarsă pe dos, până-n miezul încins al Terrei (unde, apropo, e mult aur).

Practic, statul are monopol asupra resurselor naturale şi le împarte, cui altcuiva?, clienţilor care vin cu peşcheşul.

Elucubrând, în mod voit exagerat, în continuarea celor scrise atât de bine de domnul Moşoianu, ceea ce trebuia să fi făcut statul în momentul în care a îmbrăcat fâşul greu al democraţiei ar fi fost să dea înapoi tot ce naţionalizaseră comuniştii şi – mai departe, mai fantezist, mai ca la ţară – să vândă dintr-un foc tot ce-i rămânea (pentru că există proprietăţi al căror deţinător iniţial nu-l mai poţi găsi), ajungându-se ca în final statul să aibă doar cât îi trebuie ca să-şi îndeplinească rolul legitim de stat: să garanteze proprietatea.

În rest, vrei resurse? află al cui e terenul de peste ele şi du-te şi discută cu el.

Brusc, orice companie venită să scoată aur dintr-un deal ar trebui să cumpere fiecare pogon de pământ de la fiecare proprietar al acelui deal, şi dacă unii s-ar lăsa vânduţi uşor, alţii s-ar ţigăni cu încrâncenare până la ultimul cent. Brusc, preţul exploatării ar fi atât de mare încât nu orice deal cu aur ar merita săpat doar aşa, că-ţi fac nişte funcţionari o lege favorabilă pe genunchi, în schimbul a trei pungi cu biştari. Şi nici “cât la sută redevenţe datorează goldporation statului” n-ar mai fi o discuţie, pentru că proprietarii şi-ar fi negociat porţia pe barba lor iar statul şi-ar fi luat taxa de timbru pe tranzacţie şi adios muchachos.

Cîcat, domnul expert amintit mai sus a zis-o mai bine:

Să ne imaginăm situația instituțională în care toate terenurile (nota bene, cu toate resursele de subsol) și imobilele din zona-țintă a proiectului minier, dar și din împrejurimile care ar putea fi afectate de acesta, s-ar afla în proprietate privată. Exercițiu care n-ar trebui să fie dificil: vorbim de o regiune unde colectivizarea comunistă s-a făcut extrem de puțin sau deloc. Mai mult, nu ar exista legi și instituții care să poată decide exproprieri și moduri de utilizare a proprietăților peste capul proprietarilor, în „interes public”. Ceva care ar semăna cu capitalismul, prin părțile esențiale.

Din păcate, nu trăim în utopia pieţei libere.

Şi dacă n-aş şti mai bine, aş zice: OK, daţi-i drumul o dată şi scoateţi aurul ăla de acolo. Şi 1% dacă-i daţi statului, tot e bine – important e să i-l daţi azi, că poate se gândeşte să-mi mai domolească un impozit sau să mai abroge o taxă cretină iar eu vreau să-mi pun parchet şi să-mi iau mobilă. Nu m-ar deranja să faceţi nici teste nucleare în Apuseni dacă din asta statul român şi-ar face o sursă de venit şi m-ar mai de-fiscaliza pe mine, cetăţeanul, măcar un pic. Repet, azi, cel târziu mâine, nu peste o sută de ani, chiar dacă atunci poate statul copiilor copiilor noştri ar fi mai bengos şi ar putea lua 99% din redevenţe.

Dac-aş fi un mare ecologist aş zice invers şi ar fi la fel de multă legitimitate în zicerea mea.

59831_430763996375_7989450_n
Ultima oară când am fost la Roşia Montană, acum trei ani, am făcut foarte multe poze dar asta se potriveşte cel mai bine ideii sau non-ideii din acest articol sau ne-articol.

Dada, aşa aş zice dacă n-aş şti mai bine: ieei!, din cele două sau trei sau câte-or fi miliarde de euro de la Roşia, statul o să-şi poată face jocurile tâmpite cu spoit case de cultură şi asistenţă socială şi panseluţe şi ce dracu mai face statul, şi o să-i mai lase în pace pe contribuabili.

Dar ştiu mai bine. Statul, prin reprezentanţii săi – băieţii deştepţi -, e un personaj de basm căruia dacă-i dai o pâine, i se face foame de încă două. Nu corporaţiile venetice sunt demonii, nici munţomanii care vor aer curat şi codru verde. Şi unii, şi alţii îşi urmăresc interesul folosindu-se de mijloacele de care dispun.

Duşmanul (uite că n-am chiulit nici eu de la cursul de propagandă) e printre noi, e în fiecare vot ştampilat de către cineva care habar n-are care-s îndatoririle lui icsulescu ca administrator al banului public, dar îl alege fiindcă vorbeşte frumos la televizor. Ban public care nu e public, ci e al fiecăruia dintre cei care l-au avut la un moment dat şi nu-l mai au fiindcă au avut de plătit un bir, după cum zicea cineva cândva.

Iar resursele naturale, prin însăşi firea lor de bunuri limitate şi preţioase…

…vor duce, acum şi pururi, la situaţii conflictuale precum cea în care ne învârtim acum şi noi, volens-nolens, alături de o parte implicată sau alta. Exact cum se întâmpla şi pe vremea străbunicilor, numai că mărturiile se răspândeau mai greu fără feisbuc.

[…]

Ascultaţi:
voi nu cunoaşteţi petrolul decât ca esenţă pură în eprubete
voi nu cunoaşteţi ca mine o mie de mârşăvii şi asasinate
cele o mie de femei care au fost ademenite
să-şi vândă ultima bucată de pământ pe o noapte de dragoste
voi nu cunoaşteţi jurămintele false şi sufletul sordid al petroliştilor începători
voi nu cunoaşteţi sondorii care au ars de vii în flăcări
în marile incendii provocate de înşişi stăpânii sondelor
pentru a stoarce ultimii bani de la societăţile de asigurare;
voi nu cunoaşteti toate acestea
şi nu cunoasteţi nimic din petrol şi din crimele lui.

[…]

(Geo Bogza, Poem petrolifer)

Important e să rămânem lucizi, OK? Şi să începem să ne gândim bine care-i faza cu statul, cu proprietatea, cu exploatarea omului de către sistem şi a sistemului de către om.

Şi să scoatem o dată & pentru totdeauna apelul la sentimente din discursul public.

Sentimentele nu cacă bani şi nici nu te apără de poluare. Sentimentele sunt frumoase când ai un cenaclu, nu când ai un stat şi o economie şi un mediu înconjurător şi un ansamblu de o mie şi unu de factori care fac ca poezia universului să fie de căcat şi ca poezia societăţii să fie o maşinărie Goldberg-iană. În atari condiţii, sentimentele ne fac numai să fim orbi şi dobitoci.

Indiferent că le dorim moţilor locurile de muncă cinstite din basmele goldporation sau peisajele idilice şi neprihănite din basmele protestatarilor.

Orice-ar zice Kernbach, încă mai avem până să ieşim din epoca basmelor.

Vă las pe voi să hotărâţi dacă lăsăm Roşia pe arac sau o jupuim şi o facem bulion.

De citit şi Protestul Roşia Montană – sau cum o lighioană o mănâncă pe alta.

ecouri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

22 comentarii

  • Grele probleme mai pui Vasile… Biblioteci întregi scrise de d-ăia cu capu’ mare n-au rezolvat chestiile de le pui tu pe masă. Hai să începem cu dreptul statului român asupra bogăţiilor subsolului şi să mergem până la originea mă-sii.
    Dacă lăsăm de-o parte Imperiul Roman şi Dacia la categoria popoare dispărute, ajungem la exploatările de sare din evul mediu, ocnele. Care ocne erau apanaj medieval al domnitorului. Cum au ajuns ele apanaj medieval? E mult de scris şi mă duc să scriu pe blogul meu.

  • intre timp aflu ca si in strada se striga, mai mult sau mai putin constient de implicatiile gestului, pentru dreptul de proprietate. din pacate prea mult zgomot de fond ca sa aud eu, care am auzul bun si sunt interesat, daramite cine conteaza.

  • @alex “Strămutarea şi reamplasarea forţată a persoanelor care refuză să-şi vândă proprietăţile riscă să antreneze Statul Roman în procese la Curtea Drepturilor Omului de la Strasbourg, cu consecinţe greu de evaluat în prezent.” Exact! Parol!

  • Foarte adevarat, eu sunt mai mult iritat de faptul ca ne vindem tara pe bucati…
    Apoi se poate ajunge la falsa victorie cand, vor zice, OK datorita protestelor voastre va vom fura aurul prin metode mai scumpe si mai putin daunatoare mediului. Iar noi, ura! Acum suntem furati mult mai ECO…

  • Domnule Vasile, jos fesul!
    Am citit si m-am bucurat precum acea vacuta din poza pentru ca in sfarsit am gasit un articol care reflecta opinia mea antipro si procontra.
    Multumesc pt gadilirea de la orgoliu.

    Multa dragoste de la o admiratoare <3.

    PS: Mîţa si Iisus nu locuiesc la RM?

  • cu alte cuvinte vrei si nitzica pane(cu garcitza!!) in timp ce te mina spre arena circului unde te asteapta leii infometati.
    mi se pare corect.

  • Treaba asta cu gogoneaua are destul de multe laturi. Nici protestatarii aia nu se revolta toti din acelas motiv. Unii sunt certati cu cianura, altii cu mineritul in general. Unii pur si simplu nu vor ca “taramurile patriei” sa fie exploatate si noua sa ne iasa fix pula. Mi se pare ok ca lumea protesteaza, asa ramane democrat statul nostru cel democrat. Cum ziceai si matale, avem dreptul la opinii, fie ele bune sau rele.

  • In sfarsit am dat de un articol care vede adevarul din spatele acestei probleme. Eu zic ca ar trebui protestatarii sa dea mana cu exploatatorii si sa faca un compromis. Sa mineze aurul, dar sa nu foloseasca cianura.

  • Toată frăsuiala cu jos, sus, ba pe-a mă-tii, noi suntem poporul, nu ne vindem ţara(ca să aibă unii ce fura), nu ne otrăviţi fântânile şi alte abureli de doi lei, sunt exact ca o vrăjeală de popă de ţară. Realitatea e crudă şi (ne)dreaptă. Omul a început să se intereseze doar de material. Inclusiv slujitorii bisericii care ar fi trebuit să vegheze la spiritul din om, au trecut la colectarea ochiului dracului. O societate care are majoritatea covârşitoare a membrilor ei, cu doar trei scopuri în viaţă, să mănânce, să cace şi să fută, doctrina capitalisto-finanţisto-economico-politică are mare succes. Adică produce şi consumă. A ajuns hărtia tipărită pe post de ban, care nu e bună nici să te ştergi cu ea la cur pe post de zeu de cucerit. Nenorocirea este că vitele umane nici nu ştiu ce sunt banii şi de ce îi tipăresc nişte şmecheri, şi nu-i fac ei printr-o instituţie a lor. Aruncă la gunoi băncile şi bancherii şi umanitatea va face un salt de cel puţin 100 de ani înainte. Adio războaie, adio distrugeri ale planetei. O societate normală la o rasă de animale înzestrate cu limbaj şi gândire nu este organizată doar pe ură şi duşmănie între semenii ei. Dar finalul va fi apoteotic. Cine crede că rolul hoitului uman este de a trăi pentru el, adică fizicul, se amăgeşte singur. Şi asta v-o spune un ateu convins. În acea clipă a curăţirii grajdului, recte planeta Pământ, vor fi unii care se vor ilumina imediat şi vor înţelege cum au dispărut atâtea civilizaţii de pe această planetă. Că oamenii descoperă întâmplător câte o relicvă de înaltă tehnologie pe care noi nu o posedăm la ora actuală şi se întreabă ca proştii cum a dispărut civilizaţia care a produs aşa ceva. Cam la fel cum va dispare asta. Unii trag speranţe că se vor adăposti în vreun fel şi vor scăpa. Vise. Vor scăpa aleatoriu şi întâmplător. Totuşi dacă veţi avea acest noroc(mai degrabă nenoroc), păstraţi lângă voi o măciucă şi un cuţit. Trăiască zeul BAN! Închinaţi-vă lui şi veţi fi…mântuiţi!

  • Acel 1% nu iti va reduce nicio taxa. Pe langa faptul ca e foarte putin ptr haznaua in care ne aflam, banii se vor duce in NIMIC. Eu zic sa iti iei adio de la parchet si mobila noua, pentru ca: daca tot e sa cianuram muntii, macar sa luam 100 %, si sa iti mai scada si tie din taxe. Asa ca, uite un motiv sa iesi la protest. Si argumentul suprem: tara nu are bani de investit, eu zic ca are. Cum am finantat din bani europeni o tona de idei imbecile, se poate si asta.
    PS: nu sunt pro extragerea aurului din Rosia, dar daca tot se dicuta despre interesul financiar aici, macar sa fie pana la capat.
    Domnule Vasile, va multumiti cu prea putin.

  • Nimic, nimic sa nu ramana pus in discutie. Nici macar dreptul de proprietate. Oare planeta asta ne apartine noua ? Tuturor celor 7 miliarde care traim pe ea ? Si oare cum ar trebui sa o impartim echitabil ? Sa-i bagam la socoteala oare si pe cei care vin in urma noastra ? Sau mergem pe principiul dupa noi potopul.. de cianuri ? Dar daca, daca totusi, planeta asta nu ne apartine noua ci de fapt noi ii apartinem ei ? Ce-ar mai fi “proprietatea” in cazul asta… ? ;)

  • Si-a găsit fiecare fraierul:
    1. Statul Român pe români – ca democratia ne-a învățat ca putem bate gura, iar comunismu’ ne-a învățat ca “dacă îți vezi de treaba ta, scapi (poate) de parnaie”
    2. Investitorii pe Statul Român – guvernele se tot succed, iar politicienii își vad mai întâi de propriile interese => ” banii vorbesc si câinii latră” (trad. Magh.)
    Ce generații viitoare? – Pă ăia nu-i cunoaștem, iar dacă-și fac bine treaba canadienii (si alții), in curând populația va fi sterilizare dupa toate chimicalele.
    Ce otrăvire a pamăntului? – oricum România importă mai multe alimente decât produce pentru a acoperi nevoile poporului.
    Eu zic sa fim prevazatori si sa luam loc de mormânt României, să nu fim luați pe nepregatite!

  • Eu nu vreau să se facă pentru că:
    – E jaf. 6% e prea puţin, mai ales când nu se plătesc în aur. 6% din 300 de tone ori 1362 dolari uncia sunt cam 7.88e8 (0.78 miliarde) dolari. Datoria externă a Romîniei e de 1.259e11 dolari. Deci cam de 159 de ori mai mare. Cu 6% nu ne putem plăti mai nimic din datoria externă. Deci proiectul nu e de interes public. E de interes privat deoarece compania se alege cu restul de 94%.
    – Preţul aurului e manipulat şi nu reflectă nepărat valoarea sa reală. Preţul aurului o să zboare în sus când se prinde lumea că FED-ul şi BCE tipăresc bani în neştire.
    – Se distrug trei munţi. Pentru ce, pentru 6%? Nu merită. În plus se distruge şi ceva patrimoniu cultural: nişte galerii săpate de romani.
    – Se face un baraj de pământ la un lac cam cât Vidraru plin cu mizerii. Pe care va trebuie să-l întreţinem tot noi după ce se închide mina. Ferească sfântu Ilie să ploaie mai straşnic, pentru că barajul poate ceda.
    – Minereul conţine pe lângă alte chestii care s-ar putea valorifica, in jur de 5 kg de arsen la tonă. Acest metal greu va ajunge în haldele de steril de unde va fi apoi spălat de ploi direct în receptorii naturali (râuri), În final o să ajungă în Arieş de unde beau apă cel puţin albanezii (am verificat). Cine-i din Alba o să bea şoricioaică la robinet. Turdenii idem pentru că puţurile de apă din Mihai Viteazu comunică cu Arieşul prin pânza freatică. Concentraţia admisă de arsen în apa potabilă e 10 ppb, adică de 10 micrograme pe litru. O concentraţie de 50 de ori mai mare ucide un om din 10 conform OMS. Dacă or să mai rămână cumva peşti în Arieş, vor fi contaminaţi.

    PS: Teste nucleare se pot face foarte bine şi în centrul Bucureştiului. Numai că or să le facă alţii, nu românii.

  • ‘aidi bre… chiar geo bogza?
    dă vasile roaită nu zici nimic?
    curând citezi dîn gheorgiudej, să muară fram, frigideru’ comunist.

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri