Utopia Balcanica

Aşa grăit-a (sau desenat-a) blasfemiatorul, iar voi puteţi sau nu să fiţi de acord

Am aşteptat până în sfânta zi de duminică să arunc şi eu o piatră în baltă în discuţia funestă din jurul lui Charlie Hebdo fiindcă am vrut să-mi adun gândurile, şi fiindcă sfânta zi de duminică mi se pare cel mai potrivit moment să vin în apărarea blasfemiei.

Exact cum prevăzusem, de la voievodul rotofei al platitudinilor frumos povestite până la acea doamnă din Parlament a cărei competenţă constă în a nu mânca, o seamă de cântăreţi ai “tradiţiei” au insinuat că, dacă nu voiau să fie împuşcaţi, caricaturiştii cu pricina puteau să se abţină să iasă noaptea atât de dezbrăc… pardon, puteau să nu deseneze figuri religioase în ipostaze neconvenţionale.

Ah, şi mai rău decât atât, să nu uităm că s-au luat şi de Iisus! Într-o Europă clădită pe moştenirea bisericii creştine, care-i atât de bună şi blândă încât uite, în numele lui Iisus nu i-a mitraliat nimeni! Chestie pe care unii o spuneau cu un soi de regret care îmi dădea fiori reci, alţii doar cu convingerea sinceră că biserica lor e mai bună, iar eu nu puteam nici să râd, nici să plâng.

Da, biserica voastră e mai bună fiindcă e mai impotentă. Fiindcă spectrul bunăstării a plutit un secol peste Europa şi i-a luat bisericii voastre jucăria. Fiindcă oamenii cu burţi pline şi-au construit singuri o moralitate care nu spânzură în nişte ficţiuni.

O, nu, Vasile a zis că religia noastră e o ficţiune. Rug, benzină, chibrituri, rapid! Îl pierdem!

Şi religiile voastre s-au instalat dărâmând viţeii de aur ai altor religii. Nici un viţel de aur nu e intangibil. Nici Isus, nici Mahomed, nici Ceauşescu. Şi nici o ficţiune nu e imună la o cinstită bătaie de joc. Poate se dărâmă? Aia e. Următorul idol o să fie, nu ştiu, hipermarketul. (Primul idol care-ţi dă de mâncare.) Sau o să fiu eu, dacă încep de pe acum să pretind că mi s-a revelat adevărul.

Ştiţi cum se vede religia din afară? E un spectacol tare amuzant. Un tâmplar din Iudeea postulează că el se trage din dumnezeu. Nişte băieţi îi scriu o biografie romanţată. O căpetenie locală din Arabia susţine că şi el vorbeşte cu dumnezeu şi scrie un cod de maniere. Secole întregi de isterie colectivă mai târziu, dumnezeu e tot de negăsit dar oamenii încă îşi dau cu bâtele în cap invocând superioritatea uneia din cele două cărţi.

Puteţi să-mi cereţi orice, chiar şi să duc gunoiul, dar nu puteţi să-mi cereţi să respect poveştile astea mai mult decât puteţi să-mi pretindeţi să respect Cireşarii. Mii de oameni ar putea considera că e de prost gust să scriu un fanfic erotic în care personajele din Cireşarii practică scatofilia, dar chiar dacă l-aş scrie şi l-aş împărţi cu prietenii mei, n-ar trebui să fiu împuşcat, zău. N-am jignit pe cineva. Am jignit o ficţiune. Dacă, întâmplător, cineva e contopit până la identificare cu ficţiunea aia, e problema lui, nu a mea. Şi are, mulţumită statului laic în care trăieşte, tot dreptul să nu citească ce scriu.

În ceea ce priveşte limitele libertăţii de exprimare, da, şi eu cred că există o notă de subsol. Nu sunt absurd.

Sunt de acord că cineva ar trebui să-i tragă de urechi pe ăia care mint. Pe mişeii care-şi lovesc seamănul scriind chestii neadevărate despre el. Pe ăia care urlă despre alţii că au fost generali de securitate, deşi n-au dovezi, dar pula mea, sunt alegeri. Pe ăia care urlă şi astăzi, după ce s-a dovedit că Wakefield era un şmenar, că vaccinurile dau autism. Pe ăia care urlă şi astăzi că evreii fac ritualuri satanice cu sânge de nou-născut în beci la Bilderberg sau că toţi arabii sunt terorişti fanatici.

Eu aş fi primul care ar veni la tragerea lor de urechi, dar nu le-aş lua biroul sau stiloul. I-aş pune să poarte o etichetă – Mincinos dovedit, citiţi cu grijă – dar nu le-aş lipi gura cu scotch. Odată lipită o gură cu scotch, aceasta nu mai strigă nici când îţi arde casa.

Ah, şi ÎN NICI UN CAZ nu i-aş împuşca. Şi nu le-aş găsi circumstanţe atenuante psihopaţilor care ar încerca să-i împuşte.

Dar aici e vorba despre băieţii ăia răi care scriu neadevăruri despre semenii lor! Explicaţi-mi, vă rog, cum poţi să scrii chestii neadevărate despre o ficţiune.

Mhm.

Dar poate nu-i o ficţiune!

Sigur, şi poate în jurul planetei Marte orbitează un ceainic. N-a dovedit nimeni că nu-i acolo. Dar legile unui stat care se vrea neutru nu sunt făcute să apere idei despre nemurirea sufletului. Sunt făcute să-mi apere mie integritatea fizică şi casa şi masa şi reputaţia. Şi vouă. Nu să-l facă să tacă pe cineva care ne lezează sensibilităţile căpătate prin tradiţie, prin expunere la literatură sau pur şi simplu astă noapte într-un vis.

Uite. Să zicem că eu îmi fac, pornind de la străvechile benzi cu Mîţa, o religie care-l venerează tot pe Iisus dar susţine despre el că avea tendinţe homo şi consuma marihuană ilegală. Având în spate un profet bărbos, un document sacru şi un animal totemic (două dacă socotim şi tapirul), ar fi la fel de legitimă ca oricare altă religie. Statul ar trebui să le închidă gura creştinilor care scriu în ziarul Lumina că Iisus al meu e o abominaţiune?

Nimeni nu şi-ar dori situaţia de mai sus. Aşa că lăsaţi legea să-şi vadă de treaba ei (expusă mai sus în toată splendoarea) şi luptaţi împotriva blasfemiei şi blasfemiatorilor aşa cum e voie.

NU ÎMPUŞCÂNDU-I. NU ÎMPUŞCÂNDU-I. Nu ştiu cum să subliniez mai tare chestia asta. NU ÎMPUŞCÂNDU-MĂ (şi eu sunt un nenorocit de blasfemiator). Neascultându-mă, dacă nu vă place ce auziţi. Sau ascultându-mă şi răspunzându-mi, dacă aveţi ceva de spus. Sau caricaturizând la rândul vostru ficţiunile pe care le iubesc eu. Pentru că şi eu sunt om şi sigur am undeva ceva sfânt, la care ţin foarte mult. Vă provoc să găsiţi acel ceva sfânt şi să-l desenaţi în cele mai obscene situaţii*.

* Serios, găsiţi-mi idolii, desenaţi-i şi trimiteţi-mi-i pe mail. Vă public şi poate chiar vă premiez.

Închei amintindu-mi de o discuţie din redacţie, unde stabileam încă o dată cât de tolerant e românul verde, creştin de patru mii de ani.

Ştiţi frescele alea minunate de pe mănăstirile din Bucovina? Alea cu judecata de apoi, unde evreii şi musulmanii sunt zugrăviţi zvârcolindu-se în iad? Sau la Horezu, unde Mahomed şade în gura unui balaur monstruos şi trage cu arcul în Iisus? Nu cumva e chiar mai nasol decât a-l desena în curul gol într-o revistă? Sau e în regulă să spurci o religie câtă vreme e în cadrul altei religii, şi ne întoarcem câteva paragrafe mai sus? Oricum, hai să vopsim Voroneţul, că e jignitor! Eşti mulţumită, Cristiana Anghel?

Ce-i drept, pe Pârvu Mutu Zugravu l-ar fi mătrăşit, dacă-l prindeau, otomanii cei sensibili. Erau alte vremuri.

FAP

* * *

Ô vous, les boutefeux, ô vous les bons apôtres,
Mourez donc les premiers, nous vous cédons le pas.
Mais de grâce, morbleu! laissez vivre les autres,
La vie est à peu près leur seul luxe ici-bas.

Car, enfin, la Camarde est assez vigilante,
Elle n’a pas besoin qu’on lui tienne la faux.
Plus de danse macabre autour des échafauds!
Mourons pour des idées, d’accord,
mais de mort lente.

ecouri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri