Utopia Balcanica

Aferim! şi Aliyah Dada – la cinema cu istoria măturată sub preş

Mă ştiţi, dacă văd un film pe lună mă doare capul, şi totuşi luna trecută am văzut două. O să las aici trei cuvinte despre ele – la spartul târgului, ca de obicei.

Le puteţi lua chiar şi drept recomandări deşi nu-s nici pe departe un guru al cinefiliei sau o instanţă obiectivă.

Aferim!

Deşi nu m-am dus acolo cu sacul, am fost foarte încântat de pomul lăudat al lui Radu Jude, noul val al noului val, poate primul polenta western ne-penibil din istoria genului. (L-am văzut la cinema Europa, că mi-era în drum. Se văd pixelii, e frig şi de vreo două ori a îngheţat imaginea şi a intrat logo-ul Blu-ray.)

Trebuie să menţionez cât de mişto sunt desenate cadrele şi cât de credibilă e atmosfera (nimic nu e cheesy, poate doar replica aia lupmoralistă cu “ce-au să creadă ăia peste 100 de ani despre noi”). Dar mai important e că-i un film coios. Scoate din dulap un subiect atât de sensibil fără să se teamă de bombăneala inevitabilă a cercurilor mai dubioase de conservatori.

Pentru cine are urechi, există o căruţă de izvoare care ne explică exact cât de robi erau ţiganii în ţările române. Tărăşenia asta a fost însă ocolită cu consecvenţă în discursul public (sclavie? pfft, poate în Huckleberry Finn!) fiindcă nu se cade să le povestim copiilor că strămoşii lor nu erau nici pe departe nişte ştrumfi paşnici. Tre’ să cultivăm în ei complexe de superioritate, nu?

Aferim! te bagă în mijlocul acestei poveşti şi te învârte în ea ca într-o pâlnie. Petreci tot filmul admirând peisajul şi hlizindu-te de replicile deşucheate şi de “arză-l focu’ dascăl, cum mă necăjeşte” şi gândindu-te că hei, era destul de lejeră viaţa la 1800, parcă nu-i dracul atât de negru, şi zapciii erau oameni etc. etc. şi pe urmă hîrşt! sfârşitul.

Îl simţi în stomac.

Aliyah Dada

Tot luna trecută am fost la premiera filmului Oanei Giurgiu, cu care regizoarea itinerează prin ţară chiar în acest moment.

Bref, e un documentar tip tot-ce-ar-fi-bine-să-ştii despre soarta evreilor din România, pe care s-au montat nişte colaje de sorginte dadaistă. (Hehe, pentru că Tristan Tzara şi Marcel Iancu erau evrei români şi dada prinde bine la tineri. Lăsând la o parte jucăriile astea care nu mă pasionează, e un film super informativ, de cultură generală.)

Expunerea începe în anii 1880, când primii sionişti din Focşani şi Galaţi îşi încărcau acareturile pe vapoare şi plecau în Eretz să-şi facă utopia lor agrară, şi se termină în comunism, când Dej şi Ceauşescu îi permiteau cu generozitate Israelului să-i răscumpere pe evrei ca să injecteze nişte $$$ în zombiul economic socialist cu picioare de lut.

Între secolul al 19-lea şi 23 august ‘44 ar trebui să ştii deja ce s-a petrecut, că n-ai trăit în pădure. Dacă intri în el complet necitit, filmul are totuşi grijă să-ţi facă părul măciucă. Muzica e bună de tot (serios) şi mărturiile sunt emoţionante.

Pe căi complet diferite, ambele filme te aduc în acelaşi loc nu foarte comod: ăla unde afli că era chiar nasol să locuieşti pe meleagurile astea şi să vorbeşti altă limbă (sau să crezi în alte năzbâtii) decât românul verde. Dap, a fost şi aici sclavie, a fost şi aici holocaust; nu-ţi cere nimeni să te simţi vinovat pentru astea dar puţină jenă n-ar strica atunci când îţi mai vine să-ţi glorifici străbunicii.

După un secol de Bollywood patriotard, era şi timpul să vină cineva să-i demistifice pe afurisiţi.

ecouri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

7 comentarii

  • La Aferim!, din ce am vazut in trailer, nu si-a batut joc un pic regizorul de niste peisaje si senzatii filmand alb-negru ca sa se dea artist si sa dea impresia de vechi?

    • Mie mi-a plăcut impresia de western vechi. E mişto cînd nu-ţi dai seama dacă o chestie e omagiată sau parodiată

    • Mi s-au părut suficient de estetice și alb-negru. Ba chiar felul cum filmul alb-negru prinde lumina și umbra este unul special.

      Apoi, ideea cu alb-negru e că Jude voia să atragă din start atenția asupra faptului că realitatea filmului e una construită. Chestie care ar trebui să pună spectatorul să se gândească la faptul că întreag conceptul de istorie e unul artificial, e o construcție și să se gândească la izvoarele din care e clădit filmul său, la izvoarele din care e clădită istoria oficială, modul cum sunt asamblate.

      De asemenea e unul dintre modurile prin care putea ”cita” din westernul clasic (cică a folosit același tip de film pe care filma Ford deseori) fiindcă nici filmul românesc, nici literatura nu are ceva din care să poată prelua coerent.

      Și treaba cu westernul este importantă fiindcă e un alt mijloc prin care încearcă să facă spectatorul să-și vadă istoria cu alți ochi. Cunoaștem sclavia prin prisma filmului american, cunoaștem spiritul de frontieră prin prisma westernului așa că încearcă să le apropie conceptele astea propiei noastre istorii.

      Ceea ce îmi pare un pic mai mult decât că vrea să se dea artist. Acum, dacă i-a reușit sau nu, nu știu.

  • Nu tu sclavie, nu tu Holocaust in spațiul carpato-danubiano-pontic.

    E mai credibil in alb-negru, deși probabil e filmat digital which defeats the purpose.

Ultimele articole

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri