Utopia Balcanica

Gândul unui om rău despre viitorul ăla când nu va mai putea fuma în cârciumi

Dacă eşti agricultor, din motive care mă depăşesc, dar care sunt probabil ridicole, statul îţi dă bani. Cei mai mulţi bani ţi-i dă dacă creşti nu cartofi mov sau kiwi, ci tutun. Serios, cele mai mari subvenţii sunt pentru tutun. Dar stai, agricultorule: n-ai voie să creşti decât anumite soiuri de tutun, pe care le cumperi de la companiile de ţigări şi n-ai voie să le vinzi înapoi decât companiilor de ţigări.

Dap, statul îţi dă bani să faci tutun, companiile de ţigări fac ţigări delicioase iar trei sferturi din preţul pachetului merge la stat (care încasează din acciza pe ţigări mai mult decât din acciza pe benzină). Chestie destul de schizo, nu-i aşa?

În pofida frăţiei trainice dintre omul de stat şi lobby-istul tutunului, tot spre statul-părinte ne uităm când vine vorba de stârpit teribilul viciu al fumatului. Actualmente, în cârciumi, pentru că X are prieteni urâcioşi care nu vor să iasă cu el în cafenele nefumătoare (dar ştiu chestii murdare despre el, deci nu poate să renunţe la prietenie) iar lui Y i-a apărut un arhanghel şi i-a spus că orice uşă deschisă e deschisă pentru el.

Şi Europa, în loc să îşi vadă de treaba ei, cum ar fi să nu mai vorbească cu Rusia până când Rusia nu-şi rezolvă nişte daddy issues, …

Încerc să mă abţin de la toată gargara de pe internet pentru că ştiu că e oareşcum ridicol să trăieşti în 2015 şi să aperi fumatul, care-i un obicei funest şi ne omoară.

Avertisment
(foto: TNR)

Dar hei, mă trezesc adesea fumând ţigări şi tre’ să solidarizez cu amărâţii ca mine, nu? Mai mult, stau şi cuget că, din punctul meu de vedere, e ok să bage omul şi heroină şi să crape de supradoză dacă genul ăsta de destin îl împlineşte.

Aici nu e vorba despre fumat, despre cât de mişto e fumatul sau despre fumatul în spaţii publice (serios, nimeni nu vrea să fumeze în şcoli şi în spitale şi în RATB), ci despre principii şi despre pericolul înceţoşării limitei dintre obştesc şi privat.

Să vrei să aboleşti tabacul în barurile pe care patronul a scris deja mare, pe uşă, că-s pentru tabagişti e exact ca şi cum ai merge în vacanţă la Amsterdam şi ai intra într-un coffee shop unde toată lumea merge ca să pufăie marihuană şi te-ai aşeza la o masă şi i-ai bombăni pe oameni să arunce dracului iarba aia, că pute şi te prăjeşti şi tu respirându-le fumul şi nu poţi să-ţi bei cafeaua. Pe termen lung, e grozav pentru creierele tuturor muşteriilor acelui coffee shop, dar să ştii eşti un om foarte nasol şi uite de ce n-ai prieteni şi trăieşti înconjurat de pisici.

Nu-s destule baruri de nefumători? Naşpa! Nici la mine în cartier nu există şaormerie, tre’ să merg o grămadă până la cea mai apropiată. Ce mă fac, ce mă fac? Hm, poate dacă aş da o lege care să oblige chioşcurile de ziare să facă şaorma.

Serios, numai mie îmi pare că n-o să fie de bun augur acest pas înainte spre comunism?

E absolut evident că interzicerea fumatului în localuri e inevitabilă (trebuie doar să te uiţi peste gard), dar tot felul de sectanţi ai self-helpului şi ecologişti neamuzanţi cu complexe mesianice vor avea impresia că acest lucru s-a întâmplat mulţumită lor şi vor căpăta idei şi mai creţe pentru următoarea lor cruciadă de făcut bine (sau mai rău, rău).

Oricât de prielnice ar fi ele în principiu, măsuri de genul ăsta erodează un mare stâlp (şubred oricum) al libertăţii umane: dreptul de a fi imbecil pe barba ta. Dreptul ăsta e un concept-umbrelă care include, dar nu se limitează la: dreptul fumătorului de a-şi distruge sănătatea fumând, dreptul întreprinzătorului de a înfiinţa un loc unde fumătorii pot socializa în timp ce îşi distrug sănătatea fumând, dreptul cofetarului de a nu face un tort pentru o nuntă homo, dacă-i atât de fanatic, dreptul părintelui să nu-şi vaccineze odrasla dacă intenţionează s-o crească şi s-o home-schooleze într-un beci şi aşa mai departe.

Ah, fumătorii sunt o povară asupra sistemului de sănătate? Schimbă sistemul de sănătate!

Să fie încă o dată limpede: şi pe mine mă încântă când aud că într-un local nou înfiinţat nu se fumează. Nu m-ar deranja să nu pută a furnal în cafeneaua unde mă duc să mă joc jocuri de societate. Dar am încredere că, pe măsură ce oamenii renunţă la a mai duhăni ca proştii (mulţumită educaţiei şi bunăstării şi altor cîcaturi de secol 21 care stau să apară şi la noi), piaţa tavernelor se va adapta singură, că pe mulţi îi poţi bănui că-s idioţi, dar nu şi pe micul întreprinzător.

Şi cel mai mult mă terifiază (de fapt de-asta scriu toată diatriba) ideea că la un moment dat, din excesul de zel al vreunui demagog de rit nou, dornic să-şi satisfacă electoratul preocupat de binele comun, N-O SĂ MAI EXISTE NICI MĂCAR UN loc unde să pot să merg, când mi se pune pata, să beau ploşniţă la 5 lei cinzeaca şi să fumez ţigări puturoase cu alţi bagabonţi de teapa mea, fără să-mi sacrific confortul stând într-o colivie de plexiglas, cu nişte ventilatoare pline de legionelă aspirându-mi ultimul păr de pe scalp.

Şi dacă percutaţi la poveşti emoţionante, cu mămăiţe care vând usturoi…

N-ar trebui, că sunteţi oameni mari, ce mama dracu’. Dar pot să vă spun şi eu una.

Dacă în Vest, unde nu mai fumează decât redneckşii, lumea vorbeşte că impactul economic al prohibiţiei în localuri a fost neglijabil, situaţia ar putea fi diferită în Bucureşti, unde sunt convins că nişte patroni de baruri şi cluburi au să tragă obloanele.

OK, când spunem baruri şi cluburi, ceva ne trimite cu gândul la haznalele cu pretenţii de pe Lipscani. Alea-s în centru, au Dristor Kebab în proximitate, vor avea clienţi chiar şi când vor puţi a transpiraţie şi jenă în loc să pută a fum. Dar ce ne facem cu bomba cinstită din spatele blocului, aia cât bucătăria mea de mare, unde merg oamenii cinstiţi să bea o votcă cinstită?

Câţi dintre voi, apostolii prohibiţiei, mergeţi în spelunca din piaţa Miniş, unde lumina n-a mai bătut din ’72 şi singurul miros care-l acoperă pe ăla acru de drojdie şi pişat e ăla înecăcios de ţigări Doina de la traficanţi?

Vieţaşii cârciumii din cartier nu merg în ea să socializeze, nu-şi aduc în ea prietenii nefumători şi nu au alte bucurii în viaţă. Cârciuma proletară abia îi asigură un salariu mediu patronului (care-i şi barman, şi spală şi WC-ul). Pârlitul ăla n-are bani să instaleze sobiţe pe terasă, pentru iernile grele, şi nici hotă în tavan.

N-am văzut-o pe cârciuma asta soioasă obligând pe cineva să intre în ea, dar există oameni (mai mulţi decât noi!) care intră în ea pentru că vor.

Cârciuma asta cinstită o să se închidă pentru că mulţi dintre alcoolicii care o frecventau vor prefera să-şi ia votca de la Lidl şi să o consume acasă, de faţă cu copiii, unde pot să bea şi tutun.

În ţări mai puţin isterice (Austria îmi vine în minte; am înţeles că şi Danemarca are o politică similară) localurile mici, adică astea despre care vorbesc, pot alege să permită fumatul. Asta-i o concesie grozavă. Fără ea, bomba din spatele blocului ar rămâne în ilegalitate şi patronul cu frica în sân. Sau s-ar transforma în club privat (am înţeles că se practică şi drăcia asta). Haha, cum ar fi să mă pui să capăt card de membru la bodega din piaţa Miniş.

Sau pur şi simplu adio, bomba din spatele blocului, pentru că aşa au decis oamenii care n-au intrat niciodată în ea.

ecouri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri