Advertisements
Utopia Balcanica

Consideraţii asupra viitorului hârtiei igienice: o lectură pentru WC

S-a vorbit foarte mult zilele astea despre păduri, ocazie cu care a fost dezgropat pe feisbuc chiar şi manifestul meu pro-brăduţi. Mă bucur că există oameni care iubesc pădurea. Dar n-am auzit să aducă cineva în discuţie bunul cel mai de preţ pe care ni-l dă pădurea nouă: hârtia igienică.

(Din câte am înţeles eu, hârtia igienică se fabrică din păduri: pădurile sunt încărcate într-un malaxor, meşterul apasă câteva butoane şi printr-o duză din fundul instalaţiei iese hârtia igienică, pe care, cât e caldă, nişte gheişe o parfumează cu apă de trandafiri înainte de a o preda unor gravori iscusiţi care îi ştanţează modelul ăla în relief, cu clipart-uri cu căluţi de mare.)

Fiind foarte eficientă în a ne îndepărta fecalele de pe corp, hârtia igienică poate fi considerată un stâlp al civilizaţiei industriale, aşa cum feudalismul târziu s-a construit în jurul coceanului de porumb.

Vă spun asta fiindcă beam deunăzi la cârciumă cu nişte băieţi şi conversaţia noastră primăvăratică a cotit, ca în multe alte seri, spre teoria hârtiei igienice.

Nu-i aşa că şi pentru voi e o corvoadă tâmpită să schimbaţi sulul când se termină?, am întrebat. Şi toţi prietenii mei au fost de acord.

Între două curăţenii generale, în orice gospodărie normală există un interval de timp când pe suportul de hârtie igienică de lângă WC rămâne un cotor golaş, iar cele 2-3 suluri nou începute stau în locuri foarte incomode (pe coşul de rufe, sub oglindă, într-un dulap, pe uşă, după uşă, într-o debara etc.) pentru că proprietarului îi e ATÂT DE LENE să desfacă suportul ăla ca să scoată cotorul şi să monteze un sul proaspăt.

(sursa)
(sursa)

Lenea nu e singurul factor. Suportul meu de hârtie igienică, de pildă, se fixează cu un cui îndoit pentru că i-am pierdut ţumburuşul. Risc de tetanos = peste 9000.

Aşa că vă rog să-mi explicaţi: de ce n-am ieşit până acum din paradigma asta vicioasă?

Au trecut 150 de ani de la folosirea primei hârtii igienice moderne de către Gayetty. În afară de Zewa aia scumpă cu cotor care se dizolvă în closet, nici o invenţie nu a răsărit de atunci la orizontul curăţării anusului. Într-un secol şi jumătate am eradicat variola, am fisionat atomul, am zburat printre nori şi am ajuns pe Lună, dar singura noastră inovaţie în domeniul lustraţiei rectului a fost un cotor care se dizolvă. Ce rost are un cotor solubil dacă nu se dă singur jos de pe agăţătoare?

Atunci m-a lovit şi rezolvarea problemei.

Un sistem centralizat de distribuţie a hârtiei igienice.

“Sulul de cartier”.

Bear with me, băieţi! Imaginaţi-vă un ghem imens de hârtie igienică, într-o hală convenabil plasată în centrul cartierului. Hala asta ar fi alimentată direct de la uzina de hârtie igienică de la Buşteni, printr-o conductă atent ignifugată şi impenetrabilă de către hoţii de hârtie igienică. De la centru, prin ţevi, fâşiile de hârtie igienică ar ajunge în apartamentele cetăţenilor atunci când e acţionat un robinet.

Sigur, hârtia folosită ar trebui să fie foarte rezistentă, ca să nu se sfâşie pe traseu. (Propun studierea oportunităţii realizării hârtiei igienice din kevlar sau pânză de păianjen.)

Sigur, ar fi zile când hârtia ar veni de pe ţeavă cu rugină şi gândaci. După ploaie, ar veni udă. Iarna, ar veni cu gheaţă. Dacă circuitul nu e proiectat ca lumea, pe ţeava ta de hârtie igienică curată ar ajunge uneori hârtia folosită a vecinului de pe coloană.

Sigur, securistul blocului s-ar uita dimineaţa pe avizier şi ar bombăni cu alţi securişti: 60 de metri de hârtie? Tânărul ăsta mai locuieşte cu cineva şi nu spune. Nimeni nu se cacă atât într-o singură lună. Trebuie să înştiinţăm asociaţia de locatari! Pasămite că aduce drogaţi în bloc, care se cacă.

Sigur, ăştia de la Scatoceluloza (sau cum s-ar numi regia hârtiei igienice) ar opri hârtia igienică cu săptămânile, ori fiindcă vreun Dorel a stricat ceva, ori fiindcă nu se înţeleg la bani cu primăria, ori pur şi simplu “pentru raţionalizarea consumului”.

Dar cui i-ar mai păsa. Toate astea ar fi doar mici neplăceri care ar păli în faţa avantajului covârşitor că NU MAI TREBUIE SĂ TOT SCHIMBI SULUL ĂLA NENOROCIT.

Am fi liberi să ne trăim vieţile fără grija cotorului care atârnă în suport, chel de orice urmă de hârtie, de o săptămână.

Eram atât de fericit. “Am găsit acea chestie la care socialismul e bun!”, am exclamat.*

 
 
 
 
 
______
* Pe urmă am intrat în buda localului cu pricina şi am văzut treaba aia la care nu mă gândisem: un suport de hârtie igienică ca un băţ lung pe care poţi infige vreo patru-cinci suluri, ca să nu mai ai grija lor o vreme.

shareuri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Advertisements

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Advertisements

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
Alte articole!
shareuri