Utopia Balcanica

Portret al mămăligii, chiar înainte să explodeze

În ultimele trei-patru zile, când mintea mea era numai ceaţă, textul ăsta s-a tot scris de către alţii în alte forme, dar hai să-l pun şi eu aici, să întreţin vântul schimbării care a început să şuiere pe sub uşi.

Dacă tot e dimineaţă şi am ajuns cu toţii la birou, hai să recitim povestea ultimelor săptămâni.

Episodul unu.

Un tânăr poliţist pe motoretă moare într-o groapă prost semnalizată în timp ce îi deschidea calea spre casă (de la cârciumă, de la gagici sau de la o instituţie super-secretă, după gust) unui gherţoi care n-are nici un drept legal să-i facă poliţiştii pârtie, dar hei, are stele, guşă şi spate şi de 1500 de ori pe an NU ARE CHEF să stea la semafoare.

Prima reacţie a Poliţiei Române e să mintă cu lejeritate, spunând că angajatul ei făcea cu totul altceva. Liderul unui sindicat al poliţiştilor îi ia apărarea gherţoiului cu stele, argumentând că poliţistul putea “să refuze misiunea” dacă nu voia să gonească prin ploaie cu motocicleta. Trepăduşii plâng că şeful lor de trib, gherţoiul, e linşat mediatic.

Nimeni nu îşi asumă nici o răspundere. Craterul e acoperit înainte să ajungă ancheta la el. Gherţoiul rămâne vicepremier şi ministru de Interne, şi continuă să nu ştie să lege 2 cuvinte deşi e doctor şi profesor universitar. Preşedintele îi “recomandă” cu blândeţe să-şi dea demisia. Cri cri.

Episodul doi.

O săptămână şi ceva mai târziu, nişte tineri merg într-un club să asculte o formaţie de metalcore nouă şi promiţătoare. Se dă cu artificii. O scânteie sare pe un burete fonoizolant. Foc. Monoxid de carbon. O singură ieşire. Se face busculadă. Oamenii calcă pe oameni. Zeci de fete şi băieţi vinovaţi doar că le plăcea muzica ajung la spital. În prezent, 32 dintre ei nu mai sunt printre noi.

Un reporter spune că-i “cea mai mare tragedie de la Baloteşti încoace, de fapt e mai mare decât la Baloteşti, că în avionul ăla erau mai puţini români şi mai mulţi belgieni”.

Gherţoiul din ep. 1 vine fuguţa la faţa locului, parcă bucuros că lumea n-o să mai fie supărată pe el, ci pe stihiile artificiilor de tort.

Iese la iveală lanţul avizelor date pe naşpa. Clubul amenajat într-o ruină nu avea ieşiri de urgenţă. Nu existau extinctoare. Bureţii nu erau ignifugi, că ăia-s scumpi. Avea pe hârtie 80 de locuri dar ţinea 500 de oameni. Ce bine că controlul venea la 4.30 şi cârciuma deschidea la cinci!

Cu toate astea, cârciuma funcţiona cu seninătate. Îi semnase autorizaţia primarul de sector, un chelner analfabet care şi-a schimbat numele după un personaj de spaghetti western, cunoscut anterior pentru că i-a apărut Iisus într-un ciur, dar şi fiindcă s-a mutat în Argeş că acolo se dădeau permise de şofer pe bani.

Patronii clubului spun că a venit cineva de la pompieri să le facă hârtiile de PSI, pompierii spun că ei n-au trimis pe nimeni şi că poate s-a dus unul dintre ei în afara programului. Primarul pasează vina către funcţionari. Funcţionarii pasează vina. Acţionarii pasează vina către formaţie. Formaţia nu mai există. Toată lumea pasează vina, poate se toceşte.

Fanaticii religioşi jubilează, au murit nişte satanişti-drogaţi-închinători-la-Halloween.

Biserica ortodoxă a lui Iisus “Ajutaţi-i pe săraci” Hristos are prima reacţie după patru zile. Şeful Bisericii spune că preoţii nu vin neinvitaţi, deşi mai devreme îi dădea în judecată pe cetăţenii care nu voiau biserici complet neinvitate în locul parcurilor dintre blocuri. Pe urmă se bursucă niţel, spunându-ne să învăţăm despre credinţa ortodoxă, şi bagă capul înapoi în Mercedes.

Un fost premier închis pentru corupţie le dă lecţii postume copiilor: ar trebui să meargă la bibliotecă, nu la club. El i-a făcut cadou un club lui fiu-său, care n-a muncit în viaţa lui, probabil nu ştie cum arată o bibliotecă şi crede că “Pământul deocamdată” e o poezie de Mircea Vintilă.

Un medic de la Arşi profită de ocazie să le plângă de milă colegilor săi care nu mai au dreptul să lucreze în spitalele de stat, de parcă eu i-aş fi pus să le facă pe banii statului (adică ai mei) silicoane şucare pirandelor lui Leo de la Strehaia.

Cel mai fancy spital de urgenţă din oraş, al cărui manager e încă în funcţie deşi îl manageriază catastrofal (sunt zile când Floreasca are un singur tip de antibiotic pe stoc, asta nu e sărăcie, e crimă!), are o unitate ultramodernă pentru arşi, la care s-a lucrat 5 ani şi care a costat milioane de euro. Rămâne închisă, că are probleme tehnice şi nu-i pe acelaşi etaj cu terapia intensivă.

Primarul de mai sus, sub a cărui semnătură funcţiona clubul-capcană, ridică din umeri şi promite un monument grandios. Nimeni nu-şi dă demisia din post, deşi cinstit ar fi ca o piramidă întreagă de oameni să fie trimişi la măturat strada.

Abia după ample proteste, primul ministru al ţării, intrat în avocatură printr-un furt intelectual şi urmărit penal pentru fals şi spălare de bani, găseşte soluţia: dăm afară un secretar de stat de la Economie.

Toate astea de mai sus nu-s o anomalie regretabilă. Cacotopia asta SF e felul în care ni se înfăţişează ZILNIC România secolului douăzeci şi unu.

O prăjitură în zeci de straturi de incompetenţă, minciună şi iresponsabilitate. Un millefeuille tragic şi necomestibil, garnisit de-a valma cu rea-voinţă, laşitate, şpagă, grandomanie, obrăznicie şi sfidare cu girofar.

Tu, cetăţeanul care încearcă să respecte legea, omul care n-a fost crescut de urşi în pădure, pietonul prost care stă la semafor ca să traverseze noaptea o stradă pustie, boul de la volan care n-o ia pe linia de tramvai, cretinul din tramvai care-şi cumpără bilet, tu în loc de răsplată primeşti zilnic o feliuţă din prăjitura otrăvită. Ţi-o îndeasă în faţă nişte torţionari care îţi cântă “La mulţi ani” şi-ţi arată diapozitive din vacanţa lor în Seychelles.

Totul într-un ţarc din care nu poţi scăpa decât dacă fugi mâncând pământul, să-ţi construieşti o viaţă nouă printre oameni care nu-ţi vorbesc limba şi care-s convinşi că eşti vampir sau ai venit la furat.

Nu-i aşa că îţi vine să urli? La Guvern, la Parlament, la Interne, la primărie, la patriarhie? Să dai “Going” pe facebook şi chiar să te duci? Să te uiţi urât la palatele lor, poate îi trece un fior în somn şi se trezesc transpiraţi şi speriaţi?

Ce uşor ar fi să le pui şi bocancul pe gât dacă n-ar fi pe gâtul tău bocancul lor!

 
* * *

Ora unşpe: Ponta şi-a dat demisia. Cine urmează?

Ora doişpe: Şi Piedone zvâc!, la plimbare.

shareuri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
Alte articole!
Râdem, glumim, dar după 5 acţiuni super-urgente pe zi timp…
shareuri