Utopia Balcanica

Cronici cinstite: Seafood Shaorma, cât încă suntem curioşi

Sunt unele fenomene care-i bagă pe conservatori într-o stare de furie necontrolată. Homosexualitatea, de exemplu. Sau şaorma cu fructe de mare. În cele ce urmează vă voi scrie mai puţin despre MSM şi mai mult despre experimentul curajos al celor de la Taverna Racilor, şaorma cu fructe de mare.

Ştiu, taman la celălalt capăt al spectrului faţă de şaorma cinstită de astă toamnă, nu?

(Vreau să menţionez că n-am mâncat la celelalte două restaurante ale firmei cu pricina, în primul rând fiindcă alte recenzii m-au descurajat, dar şi fiindcă sunt extra mofturos când vine vorba de melci, scoici, artro- şi cefalopode şi-mi place să am eu controlul asupra originii jivinei şi procesului de gătire. Poate după experienţa asta o să îndrăznesc.)

Anunţul de pe Facebook era cam opac.

Stăteam eu acum vreo săptămână pe interneţ şi vine cineva şi mă bate pe umăr: băi, vezi aici! Dau clic. E pagina unui eveniment. Grand opening pe 5 decembrie, şaorma cu fructe de mare pe Mihai Bravu, lângă piaţa Muncii. Mai precis, lângă Ali Baba, într-o căsuţă care găzduia mai demult o vulcanizare.

OK, îmi spun, conceptul de carcalaci-de-mare-în-lipie nu e super nou, mai există un “seafood grill” care face asta, dar ăla e în centrul vechi, unde nu merg eu niciodată. În plus, ăştia au vitejia să folosească cuvântul sacru, şaorma, făcându-mă să plescăi pavlovian: e un miracol de crăciun, cineva a înkuskrit kebabul cu karakatiţa!

Mă stânjenesc un pic comentariile trolilor şi simplioţilor de pe feisbuc (vizibil scârbiţi că cineva pângăreşte şaorma cu nevertebrate) şi pustietatea paginii în sine (două poze ceţoase, un photoshop grosolan, Google images cât cuprinde), dar îmi iau inima în dinţi şi confirm că mă voi duce acolo.

Pe urmă îmi iau inima şi mai în dinţi şi mă şi duc acolo.

Vine ziua cea mare, 5 decembrie. Când mă trezesc, doi oameni mă întrebaseră deja dacă am fost la şaormăria nautică, de parcă aş fi Ministrul Şaormei şi ar trebui să tai vreo panglică sau să dau un aviz. Îmi pun tichia de ministru al şaormei şi merg la piaţa Muncii. Acolo erau deja puzderie de bărboşi atraşi de manele-jazzul şaormei-seafood.

seafood_firma

Reuşesc să mă strecor înăuntru şi văd trei tulumbe de kebab: 2 cu tentacule contorsionate şi unul cu ton şi ceva ce-mi arăta a surimi, dar aparent era peşte spadă. Asta scrie şi pe tablă: şaorma cu caracatiţă şi sepie (27 de lei) şi şaorma cu peşte (25 lei). Bref. În rest, doar de băut, mai ales prosecco, făcând şi mai amuzantă ideea că sunt într-o şaormărie.

Scumpuţ pentru o şaormărie, cinstit pentru un stabiliment cu fructe de mare.

Înăuntru sunt şi câteva mese înalte unde aş putea sta dacă n-ar fi coadă, dar azi o să-mi consum şaorma cu caracatiţă afară sau în maşină, ca un taximetrist hipster (= ca un şofer de Uber).

Taxatoarea e amabilă (şi pare dispusă să mă treacă cu 2 lei în carneţel dacă n-aveam să-i dau mărunt!). Îmi scrie bileţel pentru o şaorma cu fructe de mare, aştept zece minute, ajung la băiat, băiatul mă întreabă cu ce să fie şăfu?, îi zic că cu de toate. Ceremonia obişnuită.

Mă deranjează puţin că văd până în spatele tejghelei, acolo unde cad pe jos aşchiile de şaorma. Chestia asta e firească într-o şaormărie dar n-ar trebui să o vadă clientela mai sensibilă.

Băiatul are, totuşi, mănuşi.

În sfârşit, Vasile e cu mâinile pe obiect.

Obiectul e… OK. Şaorma e micuţă, ca un aperitiv pentru ceva mai zdravăn. Lipia casei e subţire şi fragedă, dar se scutură făină de pe ea într-o veselie, aşa că n-o mânca într-un costum Armani.

Identific într-însa şi detoatele: nişte ceapă caramelizată, câteva fire de arpagic, rucola, salată verde creaţă, felii de roşie şi clasicul sos Marie Rose din toate fast-foodurile cu fructe de mare din lume.

seafood3

Surprinzător, caracatiţa şi sepia sunt în cantitate suficientă, iar perpelirea la maşina de kebab nu le-a stricat şi nu le-a făcut gumoase. (Seamănă cu alea din conservele de 4 lei de la Don Fernando pe care le pun eu în absolut orice, cred că-s aceeaşi specie. Cam 2 cutiuţe ar intra într-o şaormă d-asta. Dar ar fi cam uleioasă toată treaba.)

Dacă aş fi eu bucătarul şef, cred că aş fi marinat tentaculele înainte cu oleacă de curry, ghimbir, usturoi – dar poate asta ar intra în conflict cu maioneza.

Şapte, opt, nouă muşcături sănătoase mai târziu, şaorma cu fructe de mare e gata şi mie mi-i încă foame. Bine că merg la cumpărături şi mă pot înfige într-un burger. Mai încolo mă duc la Operă aşa că am timp să diger şi să mă gândesc încă o dată dacă să vă scriu că mi-a plăcut sau nu.

Cred că mi-a plăcut. Aş mai mânca-o o dată sau de două ori.

seafood1

În loc de concluzie, rămâne să aflăm ce se întâmplă mai departe.

Mi-e teamă că Seafood Shaorma n-o să aibă timp să-şi rafineze produsul. După ce ne trece curiozitatea, pun pariu că nu multă lume va mai bate drumul până la Muncii pentru un fast-food puţiiin mai exotic, dar în esenţă un fast-food cu două feluri de food. Treptat, cilindrii ăia de tentacule n-au să mai fie aşa proaspeţi. De-acolo în jos, numai paragină.

Sau poate echipa din spatele şaormăriei de mare o să întreţină vâlva cu noi şi noi drăcii cu sau fără lipie: hamsii?, crevete?, FACHING ŞAORMA DE LUX CU HOMAR?, cocoloaşe de kamaboko cu sosuri asortate? etc. etc.

Când, în sfârşit, se stinge şi vâlva aia, vedem dacă prăvălia experimentală va supravieţui pe picioarele ei de fast-food cu specific pescăresc.

O voce din sosul ăla rozé îmi şopteşte că se poate, cu puţină inspiraţie de la (mai există la noi?) Nordsee sau, şi mai bine, de la gheretele cu prăjeli marine de pe malul Mării Nordului, aia adevărată.

Şi nişte note provizorii dacă ai ADHD şi n-ai răbdare să citeşti cârnăţăria de mai sus.

Şaormă: 3/5. Mică, dar suficient de gustoasă cât să mergi acolo o dată. Momentan, mai mult o curiozitate decât o alternativă serioasă la sursele obişnuite de crăpelniţă.

Scoruri: 2/5. Sure, sunt fructe de mare, dar nu mulţi tineri bucureşteni vor decarta 27 de lei pentru o lipie în care nu se află şi diamantul Hope.

Serviciu: 5/5. Operativi oamenii, în ciuda aglomeraţiei de “grand opening”. Şi politicoşi.

Ambianţă: 3/5. Fast-food cu pretenţii de “hei, avem o tablă pe care scriem cu cretă şi un perete cu sticle goale de vin, suntem un BOUTIQUE!”. Dar e curăţel, dacă ignori bucăţelele de tentacul scăpate din când în când pe parchetul laminat.

Restul: 3/5. Piaţa Muncii. Dacă nu ţi-a plăcut, alături e un loc unde se mănâncă serios arăbeşte, iar metroul e la doi paşi.

Cinstitometru: 6/10.

Later edit: Biznis românesc care se scârţâie să tocmească un fotograf pentru un “grand opening” fiindcă poate să culeagă poze de pe interneţ fără să le ceară (sau să deie link, dar stai, recenzia n-a fost elogioasă, o, nu, ce ne facem?). Gracias Iuda.

ecouri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au nici una.

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!

Ultimele articole

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri