Utopia Balcanica

Ce cub perfect ar fi fost acesta de n-ar fi avut un colţ sfărâmat

(N-am poză care să ilustreze cele de mai jos; credeţi-mă pe cuvânt.)

Nu mai fusesem de o grămadă de vreme la Hard Rock dar era concert şi, nefiind la curent cu ultimele realizări ale ştiinţei, nu auzisem niciodată bizara formaţie contemporană “Timpuri Noi fără Artan”. Aşa că bine, hai să mă duc, zic. O să fie haios, zic. (Spoiler: nu sună groaznic, e doar Timpuri Noi fără Artan.)

Dar nu despre asta e vorba.

* * *

Ca să ajungi acolo dinspre capătul lui 41 tre’ să traversezi şoseaua, aşa că mă îndrept spre unde ştiam că-i trecerea de pietoni. Pe drum, îmi fac încălzirea pentru sprint, ştiind că zebra e strict decorativă iar viteza unui SUV condus de un parlamentar beat pe Kiseleff poate atinge Mach 1.

zebraveche
Ştiţi voi, zebra asta.

Când colo, zebra lipsea. În locul ei… oau, uite Vasile un pasaj subteran!

Îhî, un tunel care trece pe sub Kiseleff, cu treptele deszăpezite, curat, luminos, consecvent, nici măcar nu pute. Cam cum trebuie să fi arătat pasajele din gările de provincie în alea 5 minute din ‘72 când încă nu se pişase primul om în ele.

Hei, probabil face parte din gloriosul ansamblu de pasaje de la Casa Scânteii pe care taxele şi impozitele mele l-au achiziţionat recent, jubilez în fular. Şi cobor înăuntru.

Dar, ştiţi voi, edilii noştri nu au învăţat că nu orice util trebuie neapărat îmbinat cu plăcutul. Pogorându-mă în pasaj, sunt orbit brusc de câteva zeci de tablouri pestriţe. Hopa! Ce-i asta, un pasaj întreg plin cu LCD-uri luate la suprapreţ? Jvup, jvup, îmi pulsa deja vena libertariană de la tâmplă.

Mă liniştesc când, apropiindu-mă, îmi dau seama că nu sunt LCD-uri ci doar poze luminate din spate. Probabil nişte simple neoane la suprapreţ. O soluţie economică. Nici măcar nu arată atât de rău toată galeria.

În poze sunt nişte obiective de prin oraş. Nu mai ştiu exact care. Probabil Ateneul, Casa Poporului, coiul străpuns. Cam ce s-ar găsi pe cărţile poştale dacă ar vrea cineva să trimită cărţi poştale din Bucureşti.

Rog pe cineva să mă ciupească de o bucă, că io nu cred că în buricul Capitalei s-ar amenaja vreodată ceva atât de… ă, atât de corect. Nu tu kitsch fioros, nu tu tavan crăpat după 3 zile, nu tu dală spartă de Dorel, nu tu minune caracaloidă cu clanţă montată invers. Ciupitura de bucă îmi confirmă că nu visez.

Nu se poate, îmi spun. Ceva, undeva tre’ să fie strâmb sau de-a-n boulea sau măcar neglijat.

Nimic, frate. Totul în pasajul ăla e la linie. 70 de metri de Elveţia la doi paşi de muzeul satului.

* * *

Când să ies şi să-mi schimb părerea despre cât sunt de serioşi conaţionalii mei, din galerie îmi trage ochiul o poză suprasaturată cu domul urât al Politehnicii.

Staistaistai, ce scrie acolo jos?

“Universitatea Politehinca”.

Sic erat scriptum!

“P O L I T E H I N C A”.

Cam cum s-ar chema universitatea incaşilor dacă ar mai exista incaşi.

shareuri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
Alte articole!
shareuri