Utopia Balcanica

Dragobetele sărută fetele. Eww!

Mă pricep la folclor cam cât se pricepe orice gagiu născut şi crescut în oraş, dar ştiu să recunosc bălăriile ca un bălărier profesionist. Şi treaba cu Dragobetele, Valentine’s day românesc autentic, îmi miroase a bălării de la o poştă.

Uite cam care înţeleg eu că-i originea acestei sărbători pe care cineva a decretat că orice patriot trebuie s-o cinstească.

Aşa cum pe baba Dochia o cheamă Dochia pentru că de 1 martie e sfânta Evdochia în calendarul ortodox şi toată chestia s-a suprapus peste nişte basme străvechi cu o babă care-şi leapădă cojocul (fiindcă primăvara babele chiar renunţă la palton!), o teorie foarte solidă e că pe Dragobete îl cheamă Dragobete pentru că pe 24 februarie creştinii prăznuiesc întâia şi a doua aflare a capului lui Ioan botezătorul.

capulsfioan

Adică ziua când legenda spune despre căpăţâna sfântului că a fost găsită într-un vas de lut (din ăla pentru sarmale, probabil) la Ierusalim şi, 400 de ani mai târziu, undeva în Siria. Există şi o a treia aflare a capului cu pricina, dar aia nu ne interesează.

Stai, ce are asta cu Dragobetele?

În rusa contemporană, praznicul ăsta de pe 24 februarie, “capul de primăvară”, se cheamă ceva cu obretenie glavî (ştiu asta fiindcă în rusă glava înseamnă cap şi obretenie e când obţii/găseşti ceva).

Nuş’ cum se chema în slavonă, că nu-s un bătrân înţelept, dar presupun că suna similar.

*Mai demult, luat de val, am scris aici că se chema glavoobretenie, dar forma asta nu-i întâlnită nicăieri, o spune Dan Alexe care sigur se pricepe mai bine decât mine. Inclusiv prof. Sălăgean de la Babeş-Bolyai scrie că “glavobretenie” e neatestat documentar, deşi câteva pagini mai jos, Rodica Zafiu recunoaşte că n-a găsit o explicaţie mai credibilă. Io #număbagman, o să merg pe cărarea asta, dar doar de dragul haioşeniei.

Vreme de multe sute de ani, toate slujbele religioase de pe meleagurile astea s-au ţinut în slavonă, dar absolut nimeni nu ştia slavonă, nici măcar popa. A rezultat o partidă de “telefonul fără fir” lungă de veacuri, şi e chiar surprinzător că din glavoobretenie s-a ajuns doar la glavobrete, rogobete şi dragobete. N-aveţi pic de imaginaţie, românilor.

Acu’, e mega facil să prezumi că şi denumirea asta s-a lipit peste nişte ritualuri primitive ale fertilităţii (şi pe urmă i-au pus drept tichie năzbâtia cu “tânărul şturlubatic, fiu al babei Dochia”, izvorâtă din pofta de coerenţă a dăştepţilor de la 1800).

Probabil chiar asta s-a întâmplat. Dar lucrurile ar putea fi şi mai simple.

Flashback în adolescenţa străbunicilor noştri. N-ai murit în copilărie de malnutriţie sau ciumă şi acum ai, să zicem, paişpe ani, eşti tocmai bun de însurătoare.

Puff!, şi vine taica popa să te educe creştineşte şi îţi arată într-o icoană un, ăă, un rogoblete din ăsta: capul retezat al unui homeless lăţos de acum două mii de ani. Pentru un puşti care n-a crescut cu TV şi internet, tabloul ăla e probabil cea mai dezgustătoare chestie posibilă.

dragobetele_eww

Şi ce făceam noi, băieţi fiind, când descopeream un obiect scârbos – un broscoi călcat de maşină, un şerveţel cu muci sau poza unei devle amputate din Biblie?

Dacă voi aţi uitat, vă spun io: speriam fetele cu el.

Glavobretele / rogobetele / dragobetele sărută fetele, huehuehue!

Ştiut fiind (de pe facebook) cât de repede se poate propaga o glumă printre flăcăii necopţi, propun să nu excludem varianta ca drăcia asta nevinovată să fi degenerat, în unele sate, în adevărate festivaluri ale iubirii, când băieţii le furau săruturi fecioarelor despletite ca să le astupe chirăielile terifiate.

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

În ultimă instanţă, poţi să iei şi un tricou.

15 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
urmzz
urmzz
8 years ago

baba dochia a fost, de altfel, inventata de catre gheorghe asachi pen-ca ziua lui pica taman de ziua sfintei evdochia. go figure

kongo
kongo
8 years ago

daca dacii liberi si frumosi au nevoie de povesti din astea cu baba dochia si dragobete ca sa poata spera s-o futa pe una, de ce nu-i lasi? asta ii defineste ca daci. asa a fost si acum 2000 de ani, cind au venit romanii, care chiar daca nu erau din italia de astazi ci adunaturi mai tuciurii de pe la marginea imperiului, s-au spalat, s-au dat cu spray, s-au intolit mai curat si ingrijit si le-au futut femeile.
speriai fetele cu broscoi calcati de masina?

Vasile
Vasile
8 years ago
Reply to  kongo

Eu nu, că am copilărit într-un cartier fără broaşte şi salamandre, dar am înţeles că aşa procedează un dennis the menace adevărat.

garcea
garcea
8 years ago

io le fugaream cu radasca ca probabil alti un milion de baieti dar e irelevant probabil nu s´a established ca ritual sexy pe motiv de regionalisme. Nu stiu cum ii zice´n kongoleza la radasca da´s ferm convins ca vorbea serios mai la deal.
Ba, Sile, sa mi raspunzi si mie la comentariu!

kongo
kongo
8 years ago
Reply to  garcea

Schröter ii spune la radasca pe kongoleza. invata bine kongoleza garcea, toata viata ta se va misca fulminant inspre bine in kongo.
ba, eu nu le speriam cu radasca, auzi ce idee…
eu le prindeam de cur cind se aplecau sa puna pieterele la geami (se juca asa ceva la voi?), le prindeam in brate cind jucam prinsa, le bulaneam la vati ascunselea, si altele din astea. aveam reactii normale, nu pe invers ca voi.

garcea
garcea
8 years ago
Reply to  garcea

parlesc decent si pricep si mai decent iar la cultura generala stii mai bine ca abia de la abitur in sus pot sa tina pasul(nativii). defineste binele, paradoxal cind reusim sa rezolvam problema frigului, foamei si partial lipsa jetoanelor gasim noi resurse de nefericire. mai bine zis ne gasesc ele pe noi.

kongo
kongo
8 years ago
Reply to  garcea

@garcea
asa am crezut si eu, si am avut perioada mea de umflare in pene, cind credeam ca la astia numai elitele au cultura noastra generala. dupa aia am realizat ca nu e tocmai asa. un anumit pool de informatii si cunostinte ne-au fost vindute noua ca si cultura generala, iar lor le-a fost vindut un alt pool de cunostinte si informatii ca si cultura generala. pur si simplu educatii diferite, in blocuri diferite, greutatea a fost pusa pe alte chetii decit la noi. ai sa constati cu timpul ca exista o sumedenia de chestii pe care ei le stiu si le considera cultura generala de baza si de care tu habar n-ai.
nu te supara pe mine, iti spun cu toata prietenia (in ciuda hiriielilor noastre pe aici), decent nu e suficient de bun. baga mare cu germana, mare, mare, si avantajele o sa vina. parol!

garcea
garcea
8 years ago
Reply to  garcea

@kongo
ai asa un stil naiv de a aborda lucrurile, si mai nasol, cind ti se atrage decent atentia, te prabusesti cu bita´n balta. deci: noi astia care n´am avut sansa sa ne confruntam cu luatu´de la zero intr´o limba straina la o virsta oarecum frageda, nu o sa depasim in veci pragul cu derdiedas. Ar trebui realmente sa inveti gramatica la nivel de facultate…ori io nu o stapinesc nici pe cea nativa +ca´i babilonie mare´n capul meu.
Restul comnetariului tau nu pot decit sa´l ignor, cum as putea altfel dupa 16 ani printre fachidioten..

g
g
8 years ago

Ce ilustratie ar merge la “Cine este credincios sau e prost sau mincinos”?

krossfire
krossfire
8 years ago

Taman ce voiam sa ma plang ca habar n-avem sa facem marketing de traditii. Acum o sa bag un link in plus in articol :D

trackback
Krossfire's Blog » Tradiţii de import
8 years ago

[…] cum probabil este şi minunatul Dragobete (aparent povestea cu baba Dochia e o speculaţie de dată recentă, sărbătoarea fiind mai degrabă legată de tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul). Nu în […]

Breev
Breev
8 years ago

notiunea de sex cultural bate notiunea de sex filozofic. urmeaza azi maine sex tech

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net