Utopia Balcanica

Şah pe tejgheaua farmaciei: bunul, răul, originalul şi genericul

N-a trecut așa multă apă pe Dunăre de când m-am văzut și eu cu patalamaua la mână, aruncată de către viață peste gard în câmpul arid al muncii. Și-n timp ce mi-am continuat viața printre pacienți care mai de care (dintre ei, mulți lipsiți de orice fărâmă de educație, înrăiți de cozi, sau de-a dreptul țicniți, dar cu care deontologia mă obligă să empatizez), n-am putut, totuși, să ignor anumite declarații de la cei mai buni dintre noi, diverși conducători ai caselor de asigurări, președinți de comitete și comiții al căror nume nu trebuie neapărat menționat.

Ăia care știu despre ce-i vorba, știu deja, și pe ăia care-s din afara sferei de activitate vreau să-i lămuresc cu privire la niște aspecte mai relevante, nu să-i pun să învețe nume și ani, că nu predau istorie la școala generală din sat.

Cum au ajuns niște șefi să propovăduiască genericele?

Să trecem, dară, la problemă. De foarte multă vreme există un conflict de idei în capul oricărui pacient, dacă să ia un medicament original sau generic. (Voi explica îndată și ce înseamnă astea.) Mai mult, au răsărit presiuni în direcția farmaciilor și farmaciștilor, că de ce nu învață omul ce-i aia generic, de ce nu recomandă generic, că pacienții trebuie educați că originalul și genericul sunt fix la fel și casele de asigurări ar face atâta economie dacă n-ar mai plăti originale, de ne-am scălda dup-aia toți în bogăție în timp ce ne-am unge cu creme cu aur (serios, există cremă cu aur, am în farmacie).

De fapt, problema e mult mai fină și mai veche. Pe scurt, istoria spune că pe vremea când eu nu știam la ce-i bună aspirina, s-a eliminat noțiunea de plafoane în farmacii, prin care se controla cât de cât situația cu cheltuielile caselor de asigurări. Așa că toată lumea a strigat ura! și-a trecut la eliberat rețete multe, multe, cât mai multe și cât mai scumpe.

Veselia generală a degenerat, că avem o grămadă de oameni care nu plătesc contribuții la sănătate, dar care beneficiază de servicii medicale și medicamente mai mult decât putem noi să plătim, casele de asigurări s-au trezit cu traista goală, așa că au introdus o taxă de clawback pe care s-o suporte producătorii. Cu alte cuvinte, din profitul firmelor producătoare, o parte se duce la stat, ca să nu intrăm de tot în colaps și să nu murim toți (dar la cum funcționăm acum, nu suntem chiar departe de scenarii apocaliptice). Însă taxa asta de clawback, conform unor principii economice pe care nu le stăpânesc bine, căci nu-i socoteala mea, afectează, desigur, producătorii locali de generice ieftine. Care au început să desființeze linii de producție și să dea oameni afară că oricum le ia statul orice brumă de bani pe care reușesc s-o facă. Ceea ce la greii industriei nu se prea simte, că ăia nu se joacă de-a mărunțișul.

Așa că, în linii mari, există motivul 1 – susținerea producției locale de generice ca să nu ne închidem fabricile și motivul 2 – să nu mai cheltuie casele de asigurări așa mulți bani să plătească compensări la medicamente originale, acestea două conducând la nenumărate declarații publice (nu le-am numărat eu, probabil că-s destul de numărabile) despre cum pacientul trebuie îndrumat spre generice, că-s la fel de bune ca originalele.

Motivele în sine sunt, recunosc, destul de plauzibile. Că dacă fugim de producția locală, își închid ăia șandramalele și ne luăm adio de la mii de medicamente ieftine, nu pare o consecință fericită pentru o populație care nu se unge toată ziua cu creme cu aur. Și nici o eventuală alunecare a caselor de asigurări pe apa sâmbetei nu-i tocmai o idee fericită. Dar eu îs farmacistă, și mă cam doare inima la ignoranța asta forțată cu care se pune un semn de egal între chestiuni diferite, ignoranță care ascunde aceste aspecte povestite de subsemnata mai sus.

Toate problemele astea n-au în centrul atenției pacientul de rând, deși lui așa i se spune, că e-n interesul lui să ia un medicament la fel de bun și mai ieftin.

(Notă explicativă: compensare nu înseamnă gratuitate. Uneori compensarea e 100%, de multe ori nu e. Iar pacientul suportă o diferență de plată, care e, evident, mai mare, dacă medicamentul e mai scump.)

015preafericitul
Chiar şi Preafericitul ia o pastilă din când în când.

Să purcedem la clasificarea medicamentelor.

Medicamentul original e ăla de-a fost primul, în mod cât se poate de firesc (știu că în zilele noastre limba română a devenit ambiguă pentru mulți, dar aici e foarte simplu).

O firmă mare și bogată investește în cercetare niște sume de bani pe care nici nu le cuprindem cu mintea. Cercetare care pornește de la multe molecule ipotetice, și pe care niște băieți deștepți se chinuie să le caracterizeze fizic și chimic. (Degeaba crezi că o moleculă desenată pe hârtie te scapă de cancer dacă aia-n realitate nu se dizolvă-n nimic, de exemplu.)

După ce băieții cu chimia ajung la ceva care să se înghită și să nu iasă la fel pe partea cealaltă, apar alți băieți cu animale de laborator ca să testeze niște substanțe de-astea pe care au reușit cu greu să le sintetizeze băieții dinainte. Și, desigur, e un genocid prin tot neamul șoarecilor, șobolanilor și altor dihănii pe care omenirea le sacrifică pentru binele speciei noastre superioare, că vorbim de substanțe necunoscute care se dovedesc toxice în multe feluri. Până se descoperă la vreuna o utilitate care să fie suficient de avantajoasă față de riscurile ei implicite, durează.

Într-un final, se ajunge la vreo moleculă care pare miraculoasă pentru ceva, puțin riscantă pentru viață, și se aprobă testarea ei pe oameni, în diverse etape. Se începe cu loturi de puțini oameni sănătoși (că tre’ să verifici că organismul sănătos nu moare din prima interacțiune cu eventualul medicament) și se ajunge la mari loturi de oameni bolnavi de boala pe care încerci s-o tratezi. Dacă, eventual, ajungi la un rezultat fericit, urmează distracția cu aprobări de punere pe piață, și cu investit în linii de producție, că degeaba ai tu o substanță minune dacă o închizi într-un bolovan de excipienți care ți-o strică sau care n-o cedează unde trebuie în corpul omului.

Și toată distracția asta experimentală durează foarte mulți ani și costă foarte mulți bani. Și de multe ori nu duce la nimic, că n-ai norocul să nimerești din prima elixirul vieții. Și, normal, când te vezi scos pe piață cu noutatea, mai cheltui bani cu cercetarea, cu studii post-marketing, să verifici pe loturi din ce în ce mai mari de pacienți tot felul de eventuale reacții care puteau să-ți scape la primele studii clinice, sau tot felul de interacțiuni cu alte medicamente. Avantajul tău de producător în situația asta e că ți se permite să ai monopol pe piață câțiva ani și să nu scoată nimeni alt medicament ca al tău, cu substanța aia. Și ai câțiva ani în care te străduiești să-ți scoți pârleala pentru cât ai investit.

Genericul, în schimb, e o copie a medicamentului original.

După ce-i expiră producătorului de original patentul de șmecher pe piață, orice alt fraier poate să facă linia lui proprie de producție într-un garaj, și dosarele lui de aprobare nu trebuie să mai fie așa stufoase. El trebuie să demonstreze numai bioechivalența dintre produsul lui de garaj și produsul celuilalt de mare cercetare. Adio gașcă de băieți deștepți, adio studii pe animale, adio multe studii pe oameni. Tot ce trebuia să se știe despre substanță au aflat alții, iar ei preiau informațiile gata muncite și ticluiesc o rețetă similară de substanță activă + excipienți = medicament, despre care demonstrează pe niște oameni că are aceeași concentrație de substanță activă și că e la fel de eficient biologic.

Dacă bunică-ta are diabet și ia originalul A și-i scade glicemia cu niște unități, genericul B trebuie să-i scadă glicemia cu tot atâtea unități.

1. Medicamentul original, inventat în 1969. 2. Diferite medicamente generice. 3. Generic original din 1990.
1. Medicamentul original, inventat în 1969.
2. Diferite medicamente generice.
3. Generic original din 1990.

Ai zice că ce problemă e asta, bravo lor, băieți deștepți, nu cheltuie mulți bani pe studii greoaie, fac juma’ de treabă și oferă pacienților medicamente la prețuri mai mici, e win-win, când te faci mare vrei să fii ca ei.

Da și nu prea. Problemele pot să apară când îl schimbi pe unul cu altul. Oricât ai zice că-s la fel, există mici diferențe de viteză de cedare a substanței în funcție de excipienți. Când treci de la un medicament la altul (fie că treci de la original la generic, de la generic la original, sau de la generic la alt generic, asta chiar nu contează), există riscul să simți diferit efectul. Că poate unul cedează substanța activă mai repede sau mai lent. Cinetica medicamentului în organism nu poate fi identică. E influențată de prea mulți factori care țin de medicamentul în sine și de organism ca să iei două chestii diferite și să zici că-s la fel. Ai prea multe variabile.

Și da, dacă iei paracetamol pentru răceală, poate să te doară la bască de producător, că oricum iei numa câteva zile și chiar nu contează. Dar când vorbim de oameni care iau tratamente cronice, nu jonglăm cu variabilele ca și cum n-ar conta. Asta-i regulă pe care ar trebui s-o respecte toată lumea, și anume că nu se trece de la un medicament la altul care-i, teoretic, la fel, în:

– cazuri de patologii cu mortalitate mare (epilepsie, boli cardiovasculare, etc.);
– cazuri de bolnavi de multe boli (că deja ai o grămadă de medicamente care încep să se bată cap în cap oricât te-ai strădui să eviți asta, și dacă și le mai și schimbă toată ziua, bună ziua, sigur îi mai reduci din puținele zile de viață);
– cazuri de medicamente cu indice terapeutic mic (alea care au o limită foarte fină între concentrația la care-s utile și concentrația la care te omoară, și la care orice mică diferență tehică dintre producători poate să ducă la ineficiență a tratamentului sau la vreo supradozare).

Micile diferențe tehnice ar putea să aibă mari consecințe în viețile oamenilor. Poți să-l bagi pe unul într-o criză de epilepsie doar pentru că i-ai dat un medicament care e la fel ca ăla pe care-l lua de obicei. Vai, dar șefii de la casele de asigurări ne-au zis că e la fel, lacrimi și suspine. Nu e. Și nu neapărat pentru că genericul ar fi prost. În cazul originalului chiar nu există dubii. La generice se mai pot ridica semne de întrebare, dar nu mă arunc în acuzații nefondate și vagi. Pericolul cel mai mare e când schimbi tratamentul odată cu încălțămintea, în funcție de anotimp.

Oricine poate să decidă să înceapă să-și aline suferințele cu o variantă mai ieftină de medicament. E de înțeles și omul că nu vrea să-și vândă un rinichi și un copil ca să-și plătească lunar tratamentul. Dar dacă vreodată găsește o comoară, farmacista de la parterul blocului lui nu trebuie să-l convingă să treacă la medicamentul mai scump doar pentru că vrea și ea din comoara lui, că s-ar putea să-l omoare și să nu primească de la rude nici măcar un pahar de plastic cu colivă și fondantă roz în el.

E mai complicat când dispar medicamente și omul n-are încotro, trebuie să înlocuiască ce ia el cu ceva despre care i se zice că e același lucru, dar dispariția medicamentelor de pe piață e o problemă care ține de alt articol lung, pe care să nu-l citească nimeni.

medicamente
Nici măcar dacă-l scriu în chirilice.
ecouri

Miruna

Miruna lucrează în domeniul medicamentelor şi al frazelor lungi şi întortocheate. Îi puteţi citi şi blogul personal uite aici.

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri