Utopia Balcanica

Polul coriandrului în România e un birtuţ din 2 Mai unde-ţi descui singur poarta

Când v-am invitat la un peşte vizavi de primăria din 2 Mai, vreo trei prieteni mi-au bătut obrazul că nu l-am menţionat pe Iura. Ce naiba, Vasile, înţelegem că-ţi plac guvizii, dar mergi în satul ăla din liceu, de şapte ori pe an, şi n-ai tras la Iura să mănânci un şaşlîc şi nişte pelmeni?

Stai, şaşlîc, pelmeni? Ştiam că “la Iura” e un loc undeva în sat, mă gândeam că acest taică Iura e pur şi simplu celălalt lipovean din 2 Mai şi că face şi el, ca Petya, grămezi de rapane şi midii (apropo, Petya încă rulează fin!). Habar n-aveam ce minuni rusofone sălăşluiesc în curtea cinstitului domn Iurie Scripliuc, care nici măcar nu-i rus lipovean, ci moldovean get-beget. Pajalusta, dacă mă lumina şi pe mine cineva mai devreme…

Pe urmă a venit weekendul, aşa că am dat degrabă o fugă până la Iura, pe uliţa paralelă cu bâlciul, olecuţî mai spre Mangalia.

Gardul nu spune mare lucru, doar vârfurile celor 3-4 umbrele fac aluzie la o formă de birt. Hm, cred că e încuiat, dar se aude zgomot de suflete înăuntru, aşa că bag cu încredere mâna pe după poartă şi pipăi până dau de zăvor.

Nu-i nici un câine rău înă curte, doar se ciocnesc beri. Oau, şi se dă pop rusesc în surdină. (Cam ce ascult io când lucrez, da’ când i-am spus unui rus ce muzică ştiu, a zis îîîh, cum poa’ să-ţi placă aşa ceva, e un fel de Văru Săndel al vostru, hui suka blyat! Ţeapă, Igor. Văru Săndel e marfă.)

iura00

Iura tocmai a udat umbrelele cu furtunul şi e răcoare. Se aşază lângă mine pe băncuţă şi mă întreabă ce vreau. Nu tu bună ziua, nu tu meniu, astea sunt fiţe nedemne de un bărbat. Mă simt de parcă mi-ar lua comanda Hemingway. Ah, şi de băut ia-ţi din frigider, dacă nu vrei bere la halbă. Da’ o vodcă bei?

În timp ce Iura îmi povesteşte ce are azi, îmi dau seama că nu sunt la cârciumă, sunt la cineva acasă. Toată lumea cunoaşte pe toată lumea. Am pătruns într-un templu.

Ce bine că ştiu poezia! Borş de sfeclă este? Vreau borş de sfeclă. Şi şaşlîc. Şi cartofi prăjiţi. Şi salată de morcovi. Şi salată de varză. Şi pelmeni. (OK, nu le vreau eu pe toate, suntem mai mulţi.)

Şi nişte vodcă Ielţîn. Pe urmă scotocesc eu în frigider să văd dacă mai e cvas. Este!

iura02

Pe măsură ce butelia de cvas se goleşte, masa începe să se umple.

Prima venită e salata de morcovi. Nu e orice salată de morcovi. E chiar celebrul morcov coreean, o specialitate din capătul celălalt, de la Vladivostok, unde l-au făcut prima oară coreenii care nu găseau varză pentru kimchi. Da, există un loc în lume unde nu se găseşte varză. Morcovul coreean e cu mult piper şi coriandru. O aromă tare, pentru încă o vodcă.

Salata de varză e o salată de varză care are un post-gust cam ciud… ah, stai, sunt tâmpit. Întreb, domnle, ăsta e ulei de floarea soarelui presat la rece? Da, şi cică îl aduce de la Chişinău, unde (fireşte) e mai ieftin. În ulei “normal” sunt prăjiţi doar cartofii, care-s tăiaţi cubuleţe. Iura ne aduce şi un “ghiveci” (un fel de salsa rusească) pentru cartofi.

Pelmenii sunt un fel de piroşti (sau colţunaşi sau jiaozi sau ravioli) cu carne, peste care s-a picurat un sos puturos de usturoi.

iura06

Borşul de sfeclă e fierbinte şi pământos, ca o magmă cu o lingură de smântână în vârf. Cui nu-i place borşul de sfeclă. (Aici, Iura a ţinut să-l bombăne un pic pe Petya că foloseşte sfeclă din conservă. Mici vendete, atât de rustic.)

Iar piesa de rezistenţă a mesei din seara asta e şaşlîcul, o frigăruie imensă din hălci de porc ţinute 1000 de ani la baiţ cu bobiţe de coriandru, proiectate special să alunece de pe ţepuşă direct între fălcile unui prăduitor. Înainte de asta, gloriosul şaşlîc e perpelit pe un mic rotisor electric, o năzdrăvănie cyberpunk recuperată de la bordul vreunui submarin sovietic. Ah, şi durează ceva până e gata. Între timp poţi să bei vodcă şi să-l vezi pe Iura decupând cu forfecuţa colţurile carbonizate.

În farfurie e şi un maglavais usturoio-ardeiat de care mi-e şi frică să mă ating.

iura05

Nu în ultimul rând, unii oameni au o genă specială care îi face să nu le placă coriandrul. Pentru ei, Iura face şi nişte mici foarte vânjoşi, picanţi, doar cu vită şi oaie. CA SĂ FIE CLAR că aici nu se mănâncă peşte.

Ocazie cu care Iura al nostru i-a bodogănit niţel şi pe ăia de la cherhanaua din Vama Veche. Nu că l-aş putea contrazice.

Odată răvăşit praznicul, începe partea complicată.

Credeţi-mă că io duc la vodcă, dar înainte să încep să vorbesc ruseşte definitiv, am mai aruncat o privire în jurul meu. Cârciuma asta e ea însăşi ca vodca. Vodca e atât de simplă şi pură. Apă şi alcool. Nu cred că poţi să faci un zapoi cu alt soi de tărie, pentru că altfel aveau şi alte popoare noţiunea de zapoi.

Între timp plecaseră şi ceilalţi oameni din birt, iar Iura ne-a însoţit de-a lungul a încă 1, 1, 2, 3, 5, 8 păhăruţe şi a început să ne povestească viaţa lui.

Nu dau spoilere, dar implică o grămadă de murături.

(De murături am avut şi eu nevoie a doua zi, şi nici până acum n-am aflat pe care cărare am plecat în noaptea aia acasă.)

Asta n-a fost chiar o recenzie, ci o odă, însă formatul rubricii mă obligă să închei cu încă nişte poze şi carnetul de note.

 

Atmosferă: 5/5. Dincolo de poarta aia total nespectaculoasă eşti câteva sute de kilometri mai la est.

Serviciu: 5/5. Dacă nu te sperii la început.

Mâncare: 5/5. Şaşlîcul ăla monstruos, încununat cu toate aromele alea tari. Gloire et louange à toi, Satan, dans les hauteurs du Ciel, où tu régnas!

Băutură: 5/5. Bere ieftină la halbă, vodcă, nişte cvas bine ascuns şi un frigider cu alte prostii.

Scoruri: 5/5. Am mai mers de atunci la Iura. Am mai lungit-o pe acolo de câteva ori. Niciodată n-am plecat semnificativ mai sărac.

Budă: 4/5. Este un WC acolo şi îl poţi folosi. Haraşo.

Cinstitometru: 10/10. Da, i-am dat zece. Judecaţi-mă. Nici nu voiam să scriu despre locul ăsta, dar am încredere că muşamaua o să-i alunge pe cei nedemni.

Ceea ce îmi aduce aminte, unde oi fi pus casetele cu Vîsoţki?

* Un alt cântec de laudă îl găsiţi la Remus, el însuşi unul dintre cei care m-au tras de urechi în direcţia tavernei lui Iura.

ecouri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au nici una.

  • Unde e făcut cvasu? Se mai găsește și pe altundeva, că n-am prea văzut genul ăla de băutură în România?

    • Cvasul din poză e tot din Rep. Moldova.

      În magazinele ruseşti din Bucureşti (e un lanţ Beriozka de care s-a umplut oraşul) se găseşte mai mereu cvas ucrainean sau rusesc. Altundeva în ţară, habar n-am.

      Acu’, ăsta din comerţ e o variantă foarte coca-cola, dar pînă mă apuc eu să fac cvas adevărat…

    • noi avem multi rusi, deci si restaurante rusesti. ca sa fiu cinstit am evitat restaurante rusesti pentru ca niciodata cind am fost la masa la rusi acasa nu mi-a placut mincarea. am fost politicos, m-am aratat entuziasmat, am cerut detalii, dar adevarul e ca nu mi-a placut deloc.
      imi place sa fac grill cu rusi, sint funny, pasionali, foarte misto, saslicul si ce mai maninca ei la grill e excelent, muraturile lor superbe, se bea barbateste, totul ok, dar mincarea lor gatita acasa…
      dar o sa incerc in viitorul apropiat restaurante rusesti, mi-ai facut pofta.

  • Uneori lucrurile bune sunt mai bune de dat din gura in gura… Inteleg ca subiectul “se cere” scris, ca invita, dar nici el si nici altii nu te-ar lauda pentru “promovare” dupa ce inspectorul zelos de la anaf, care bantuie pe litoral in cautarea bonurilor fiscale, ar citi acest articol…

    Poate, eventual, mai reglezi textul cu referinte la cat de underground e treaba si nu e neaparat sa postezi comentul asta:)

    • aaa deci n´a venit special pt tine o baba gypsi laureata a premiului bobel adusa cu un mertzan ultima generatie tras de doi pursinge arabi albi ca sa ti ghiceasca´n namolu´de sub unghii?? ce locuri frecventezi si tu..

    • eh uite ca pe astia n´am mai apucat sa i ascult, voi cauta.
      io shashlik rusesc am mincat in urmatoarea configuratie: carnea tavalita prin oloi si pe urma lasata peste noapte in esenta de otet +apa in habar n´am ce raport. o fo bun da´cind am incercat si eu no mai fo bun. si am mai auzit una de frigarui, cica nu conteaza ce carne pui sau porc desi reteta vine de prin zona aia postsovietica tadjico uzbeco spanac, deci le lasi peste nopate in ceai negru si iese minune…io am incercat da´nu mi ´a iesit decit carne fripta foarte fada la gust.

  • noa, am fost la un restaurant rusesc la germersheim, ii zice goldfisch.
    in primul rind, restaurante rusesti in zona mea nu sint asa multe cum am crezut, in mannheim si heidelberg nu e niciunul si dupa ce am fost la asta la germersheim am inteles de ce :-)
    asta la care am fost am inteles ca e genul de restaurant la care merg rusii cu bani din germania. ce sa spun? ca ambient se vrea somptuos dar e genul de restaurant care era somptuos in romania in anii 70.
    ce am mincat? aperitiv am luat icre negre, care sigur sigur erau fake.
    supa am luat okroschka, o supa rece in care erau bucati dintr-un “salam” foarte asemanator cu parizeru romanesc, sau lyoneru german. supa in sine ar fi fost ok dar “salamu ala era ca un pumn in ochi.
    la felul principal am luat eu pelmeni si nevasta kulebiaka, care e un fel de placinta cu somon si ciuperci. s-a dovedit inca odata ca nevasta face alegeri mai bune decit mine, desi si pelmeni erau pasabile, numa ca pelmeni nu era ceva nou, in zona mea svabii fac maultaschen care e acelasi lucru.
    desert au fost clatite. foarte bune, singurul lucru mincabil fara sa poti sa-i bagi vreo vina.
    de baut vodka si kwas.
    preturile sint pentru fraierii de rusi bogati si nu reflecta absolut deloc calitatea si continutul mincarii. acum inteleg perfect de ce nu exista asemenea bazaconii in zona mea, ar da faliment. poti avea un restaurant din asta in germersheim, dar nu in orase care au standard inalt la bucataria internationala si unde restaurantele cu bucatari de trei stele michelin sint mai ieftine decit asta la care am fost. si apoi cien dracu vrea supa rece cu parizer cind la restaurantele spaniolesti lingi trei ore lingura dupa un gazpacho.

  • deci ei are multi rusi in kongo deci si multe ristorante ruse pen’ca mai la vale cu cateva commenturi ristorantele alea ruse si multe sa fie brusc si simplu mai putine, chiar numa unu de fapt. vorba lu mark twain cand te apuci de mintit tre sa tii minte o gramada de chestii. unde mai pui ca lipseste si baba aia pitoreasca preferata lu garcea.

    • buey aia cind isi scoate single smaltzu´si´l pune´n pahar, iti cinta o ţaţa capriţa ţa de´ţi dai drumu´n cinci minute. Tre´doar sa´n chizi ochii si sa te visezi oriunde altundeva..si sa nu uite baba, evident.

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri